„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Program liturgic şi festiv la începerea noului an universitar
Universitatea „Lucian Blaga” şi Academia Forţelor Terestre “Nicolae Bălcescu” din Sibiu au organizat o festivitate comună la deschiderea noului an universitar. La Alba Iulia a avut loc slujba de Te-Deum, la Facultatea de Teologie Ortodoxă. De asemenea, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea a organizat o festivitate, alături de programul liturgic.
La ceremonia din Piaţa Mare din Sibiu a participat şi Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului. Devenită tradiţională la Sibiu, festivitatea din Piaţa Mare a adunat mii de studenţi de la ambele instituţii de învăţământ superior din cetatea transilvană, cadre didactice, părinţi şi rude.
Oaspeţii de seamă ai evenimentului din acest an de la Sibiu au fost ministrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Mihai Sorin Câmpeanu, şi ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Dumitru Scarlat, alături de parlamentari, secretari de stat şi rectori de la alte universităţi din ţară. Alături de oaspeţi şi de cei doi rectori, prof. univ. dr. Ioan Bondrea şi general prof. univ. dr. Ghiţă Bârsan, au fost prezenţi în Piaţa Mare, prefectul Ovidiu Sitterli, preşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Cindrea, primarul interimar al oraşului, Astrid Fodor, şi preşedintele Senatului Universităţii „Lucian Blaga”, prof. univ. dr. Constantin Oprean.
În debutul festivităţii, studenţii de la Departamentul de Artă Teatrală al Facultăţii de Litere şi Artă din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” au oferit un scurt spectacol pe scena din Piaţa Mare. La această facultate, din acest an, vor începe şi cursuri doctorale în teatru şi artele spectacolului, anunţul fiind făcut chiar de ministrul educaţiei, Mihai Sorin Câmpeanu.
După primul moment artistic al ceremoniei şi după intonarea imnului naţional, au luat cuvântul cei doi rectori ai universităţilor sibiene, care au mulţumit celor peste 5000 de boboci înscrişi la cursurile celor două instituţii de prestigiu, şi celorlalţi studenţi aflaţi în curs de pregătire academică.
„Acest parteneriat al Universităţii <Lucian Blaga> din Sibiu cu Academia Forţelor Terestre «Nicolae Bălcescu» continuă şi se dezvoltă pentru a arăta, nu numai Sibiului, ci şi lumii academice din România, că, într-o lume în care este mai mult monolog şi mai puţină comunicare, există la Sibiu o platformă de colaborare academică şi ştiinţifică, o platformă care îşi asumă rolul de motor de dezvoltare a Sibiului”, a spus rectorul Ioan Bondrea.
„De pe băncile facultăţilor din Sibiu ies specialişti de care ţara are nevoie. Poate că în aceasta universităţile din Sibiu sunt puternice astăzi. Dacă Universitatea «Lucian Blaga» din Sibiu poate fi evaluată şi prin gradul de absorbţie a forţei de muncă, şi un exemplu de bună practică este parteneriatul cu firmele de pe platforma industrială, certificarea procesului educaţional în Academia Forţelor Terestre se face în cele mai complexe laboratoare din lume: teatrele de operaţii”, a spus rectorul Ghiţă Bârsan.
Performanţă academică
În cuvântul de binecuvântare, IPS Mitropolit Laurenţiu i-a îndemnat pe tinerii studenţi să folosească aceşti ani de studiu cu multă responsabilitate, pentru ca la finalul ciclului academic să culeagă roadele muncii lor.
„Dorim să transmitem ostenitorilor instituţiilor noastre de învăţământ superior din Sibiu multă sănătate şi putere de muncă în desfăşurarea activităţilor încredinţate şi felicitări pentru performanţele pe care le-au avut nu doar pe plan local, ci şi naţional şi internaţional. Le dorim studenţilor să consume cu multă înţelepciune şi în sens pozitiv toate clipele tinereţii, pe care nu le vor mai întâlni niciodată, să fie bucuroşi, iar această bucurie să fie una rodnică”, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.
Un mesaj de mulţumire şi de felicitare a transmis şi preşedintele Consiliului Judeţean, Ioan Cindrea: „Prezenţa dumneavoastră dă garanţie dezvoltării viitoare a judeţului Sibiu, a sudului Transilvaniei şi acestei zone. Pentru acest lucru vă mulţumim şi vă dorim mult succes”. Primarul interimar al Sibiului, Astrid Fodor a subliniat în mesajul transmis studenţilor şi cadrelor didactice de la cele două universităţi rolul important pentru comunitate deţinut de spaţiul academic: „Rămânând sau venind în Sibiu pentru a studia, aveţi şansa de a vă petrece frumos anii studenţiei, într-un oraş frumos, în care mi-aş dori să rămâneţi şi după terminarea acestora”.
„Un centru universitar puternic”
Ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice, Sorin Mihai Câmpeanu, a subliniat calitatea procesului educativ de la cele două instituţii, lucru demonstrat şi de numărul din ce în ce mai mare de tineri înscrişi la cursurile oferite de universităţile sibiene.
„Evoluţia celor două instituţii de învăţământ superior din Sibiu este impresionantă. În condiţiile în care la nivel naţional ne confruntăm cu o scădere a numărului de studenţi cele două universităţi demonstrează că Sibiul este într-adevăr un centru universitar puternic, un centru universitar care prin ceea ce oferă studenţilor generează o atractivitate ce se poate traduce şi prin creşterea numărului de studenţi”, a spus ministrul educaţiei.
Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa a vorbit celor prezenţi despre contribuţia academiei militare la dezvoltarea comunităţii sibiene şi la întărirea Armatei Române.
„Profesorii şi studenţii militar sunt prezenţi în Sibiu încă din 1847. De atunci, tinerii militari şi profesorii militari participă la viaţa academică, ştiinţifică şi spirituală a Sibiului. Cred că instituţia noastră militară a făcut întotdeauna cinste şi a fost respectată de locuitorii din municipiul Sibiu. De altfel, din Sibiu au plecat ofiţeri foarte bine pregătiţi şi au devenit comandanţi ai structurilor din Armata Română.
Mulţi dintre ei, fie în primul război mondial, fie în cel de-al doilea război mondial, s-au jertfit pentru ca România să fie ceea ce este astăzi, ori şi-au pus viaţa în pericol şi sunt veterani de război. Anul acesta este dedicat veteranilor de război şi trebuie să-i onorăm şi să-i respectăm”, a spus ministrul Mircea Duşa.
Doi reprezentanţi ai studenţilor din anul I de la ambele universităţi au transmis mesaje de mulţumire pentru cadrele didactice şi de încurajare pentru colegi. Nu în ultimul rând, studenţii militari ai Academiei Forţelor Terestre, împreună cu fanfara Garnizoanei Sibiu au oferit mai apoi un moment artistic, intonând pentru prima dată imnul compus special pentru cei care se pregătesc să devină ofiţeri.
Nou an universitar la Alba Iulia
Vineri, 2 octombrie, la Alba Iulia a avut loc slujba de Te-Deum, săvârșită cu ocazia începutului noului an universitar al studenților de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Sute de studenți, părinți și rude ai acestora, cadre didactice clericale și laice, precum și reprezentanți ai mediului academic albaiulian și invitați au trăit emoțiile unui nou început. Ceremonia a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, înconjurat de un sobor de preoţi - cadre didactice ale Facultăţii de Teologie.
Cu această ocazie, IPS Arhiepiscop Irineu a rostit un cuvânt de învăţătură în care a adus în actualitate chipurile luminoase ale sfinților Vasile cel Mare și Grigorie Teologul. Ei constituie pentru studenții teologi modele consistente în ceea ce privește studiul, rugăciunea și prietenia.
Plecând de la viața exemplară a celor doi părinți capadocieni, ierarhul i-a îndemnat pe tinerii teologi să studieze cu seriozitate, să frecventeze bibliotecile și să participe la manifestări științifice pentru a se îmbogăți intelectual.
Apoi, ierarhul a subliniat importanța rugăciunii în viața tinerilor, sfătuindu-i să se roage, atât acasă cât și în biserică. „Iubind Sfânta Liturghie, Paraclisul Facultății și Catedrala Arhiepiscopală; rugăciunea, îi va umple pe teologi de ozonul vieții fericite și îi va ajuta să ajungă cunoscători ai Dumnezeului Celui Viu”, a spus ierarhul.
În cele din urmă IPS Arhiepiscop Irineu i-a chemat pe cei ce vor studia în cadrul Facultății de Teologie să prețuiască virtutea morală a prieteniei, care îi aseamănă pe oameni cu îngerii, iar în felul acesta, studenții teologi de la Alba Iulia vor deveni modele de moralitate și de misiune, reflectându-L pe Hristos, zi cu zi, prin viața proprie.
Misiunea instituției de învățământ teologic ortodox universitar din Alba Iulia, la aproape 25 de ani de la înființare, se definește în continuare pe coordonatele cunoașterii și valorificării științei științelor și a artei artelor, ce îi ajută atât pe profesori cât și pe studenți să înainteze spre noi zone de profunzime teologică și de responsabilitate morală. Facultatea are menirea de a forma slujitori bine pregătiți din punct de vedere intelectual și spiritual, capabili să transmită mai departe adevărul evanghelic și să dialogheze pertinent cu societatea contemporană, afectată de multiple crize, în acest timp deopotrivă confuz, dar şi privilegiat al istoriei. Iar fiecare început de an universitar reafirmă cu putere oportunitățile pe care Facultatea de Teologie, Universitatea „1 Decembrie 1918” şi, nu în ultimul rând, Arhiepiscopia Ortodoxă a Alba Iuliei le oferă.
Deschidere de an universitar la Oradea
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din cadrul Universităţii din Oradea şi-a redeschis porţile, joi, 1 octombrie, cu prilejul începutului unui nou an universitar.
Festivităţile prilejuite de această sărbătoare academică au debutat prin oficierea slujbei de Te Deum, de către un sobor de preoţi, cadre didactice la Facultatea de Teologie Ortodoxă orădeană, în paraclisul universitar „Sfântul Teodor Studitul”, în prezenţa Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, a profesorilor şi studenţilor facultăţii şi a altor invitaţi.
La finalul slujbei, PS Episcop Sofronie a rostit un cuvânt de binecuvântare în care a descris, în cuvinte alese, portretul studentului teolog, oferindu-l în acest sens ca model pe Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, al cărui tezaur de scrieri este normativ pentru existența și viața spirituală a fiecăruia.
Totodată, ierarhul a reliefat misiunea nobilă la care sunt chemați studenții teologi, în special în vremurile de acum, îndemnându-i să nu irosească acest dar, ci să îl cultive cu dragoste și responsabilitate, fiind încredințați de purtarea de grijă a lui Dumnezeu, prin lucrarea Duhului Sfânt.
Prima parte a festivităţii s-a încheiat cu un cuvânt de mulţumire adresat ierarhului de către pr. prof. univ. dr. Dumitru Megheșan, decanul facultăţii, pentru părinteasca dragoste şi purtare de grijă, şi pentru prezenţa la aceste momente festive, alături de profesorii și studenții facultății, la început de an universitar.
După oficierea programului liturgic a urmat partea a doua a manifestării, desfăşurată în Sala Polivalentă din campusul universitar, la care a participat şi PS Episcop Sofronie, în prezența conducerii Universității din Oradea, a oficialităților locale şi judeţene, a numeroase cadre didactice şi studenţi.
Prof. univ. dr. Constantin Bungău, rectorul Universității din Oradea, care a făcut o anamneză a activității universității orădene. PS Episcop Sofronie a rostit un cuvânt festiv, în care a evidențiat faptul că cele dintâi școli s-au născut în Biserică, fapt pentru care legătura dintre aceste două instituţii, Biserica şi Şcoala, a rămas până astăzi una foarte puternică. În acest context, ierarhul i-a îndemnat pe cei care pășesc pragul prestigioasei instituții academice orădene să rămână mereu sub lumina călăuzitoare a Duhului Sfânt, îmbogăţindu-se spiritual, intelectual şi cultural din lumina ştiinţei transmisă de dascălii lor.
De asemenea, ierarhul a adresat urări de succes, sănătate și prosperitate deopotrivă corpului academic şi studenţilor universităţii orădene. Sărbătoarea academică s-a încheiat cu un program artistic, urmat de întâlnirea dintre studenţii anului întâi cu îndrumătorii lor de an. PS Episcop Sofronie a avut, apoi, o întâlnire de lucru cu membrii corpului profesoral al Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea, la decanatul instituţiei de învăţământ teologic.