„După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arătă în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe Mama Sa, fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod va căuta Pruncul ca
Proiect European pentru reabilitarea „Casei Lupuţ din Cizer”, Sălaj
O casă tradiţională din lemn, datând din prima jumătate a secolului al XVIII-lea, aflată pe lista monumentelor istorice şi catalogată de specialiştii în etnografie ca fiind cea mai veche şi mai importantă din Sălaj, este reabilitată în prezent, în cadrul unui proiect european în valoare de 174.000 de euro.
Cunoscută drept „Casa Lupuţ din Cizer”, imobilul, ce era înainte de reabilitare la un pas de colaps, cu acoperişul din paie distrus în mare parte şi structura de lemn putrezită, a avut, de-a lungul vremii, inclusiv destinaţia de biserică, numele lui fiind legat şi de un alt monument reprezentativ din localitate, biserica de lemn a lui Horea, mutată între timp la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca.
Casa este amplasată actualmente în spatele şcolii ce poartă numele fostului conducător al răscoalei ţărăneşti de la 1784 din Transilvania, Vasile Ursu, cunoscut ca Horea, care şi-a legat destinul de localitatea sălăjeană prin biserica pe care a clădit-o aici către finalul secolului al XVIII-lea. Potrivit legendelor locale, meşterii care au lucrat la ridicarea lăcaşului de cult sub îndrumarea lui Horea au stat chiar în casa reabilitată în prezent, la vremea respectivă una din cele mai mari şi mai frumoase construcţii de lemn din sat.
Construită iniţial lângă o vale care o inunda aproape în fiecare primăvară, casa a fost mutată, pentru a fi salvată, în spatele şcolii noi, în 1987. Casa are o valoare arhitecturală deosebită, datorită vechimii, amplorii construcţiei, motivelor decorative din portalul uşii interioare, din cadrele ferestrelor şi din stâlpii târnaţului. Valoarea ei derivă şi din faptul că este una din ultimele case cu paie, fiind reprezentativă pentru toată regiunea de sub Meseş.
„Practic, casa aceea este cea mai importantă casă veche din judeţul Sălaj în momentul de faţă. Mai existau două case, la Călacea şi la Bezdez, de sfârşit de secol XVIII, iar aceasta este de dinainte de 1750. În plus, şi ca mărime şi ca elemente ornamentale, este unică. Şi ca tehnică de construcţie, din bârne de stejar rotunde, trimite spre prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Plus tradiţia locală, care spune că în casa aceea au stat meşterii cât timp s-a făcut biserica lui Horea, tot din Cizer, care e din 1773, datată, cu inscripţie. A servit şi ca biserică, fiind casă cu un spaţiu foarte mare. Tradiţia locală aşa spune”, afirma, în urmă cu doi ani, Augustin Goia, cercetător expert la Muzeul Etnografic al Transilvaniei şi unul dintre cei mai buni cunoscători ai patrimoniului cultural tradiţional din Sălaj, conform Agerpres. La vremea respectivă, cercetătorul trăgea şi un semnal de alarmă privind starea de degradare a imobilului.
Ultimul locuitor al casei a fost Lupuţ Ioan a Giurchii Floroaie din Cizer. Casa a fost declarată monument istoric în anul 2004. Aflată iniţial în proprietatea Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, ea a trecut în 2009 în posesia administraţiei locale din Cizer, care şi-a dorit punerea în valoare a monumentului istoric prin realizarea într-un nou amplasament a unei gospodării tradiţionale, care să includă şi alte construcţii specifice zonei.
Intenţiile s-au concretizat la finele anului 2016, atunci când administraţia locală a semnat contractul pentru realizarea gospodăriei, cu o firmă specializată în reabilitări de monumente istorice din Baia Mare.
Primarului comunei Cizer, Ioan Pătcaş, a declarat că lucrarea urmează să se finalizeze în luna decembrie, toate construcţiile din gospodărie, respectiv casa Lupuţ, o şură tradiţională, un găbânaş (magazie n.r.) şi o oloire (instalaţie de producere a uleiului n.r.), fiind realizate exclusiv din bârne de stejar.
„Tot ce s-a putut recupera, s-a recuperat. Tot ce a reprezentat element de risc a fost schimbat. Cea care a militat foarte mult pentru acest proiect a fost arhitectul Doina Nejur, care ne-a sprijinit foarte mult. Este un proiect început de fostul primar Liviu Fărcaş, pe care noi îl continuăm. Este vorba de reabilitarea unei gospodării tradiţionale, nu doar a casei. Sperăm să finalizăm lucrările în luna decembrie”, a precizat Ioan Pătcaş, cirtat de Agerpres.
Proiectul cu titlul „Restaurare, consolidare şi amenajare gospodărie ţărănească Casa Lupuţ din localitatea Cizer” este realizat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, program finanţat de Uniunea Europeană şi Guvernul României prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, valoarea totală a investiţiei fiind de 174.055 euro, conform Agerpres.