„S-a născut pe Pământ, astăzi, Mesia Cel Sfânt”

Rememorăm momentul unic din istoria omenirii în care Dumnezeu a coborât în timp și în spațiu, adică în materie, și S-a făcut om, pentru a ne ridica pe noi din rătăcire și din neștiință, pentru a ne înălța la o cunoaștere superioară (nu doar științifică, ci și metafizică).

Spune colindul despre Pruncul Iisus: „Pe-a Lui umerele / Străluceau lucefărele, / Pe degetul cel mai mic / Inelaș mândru de-argint, / Pe degetul cel mare / Inelaș de soare / Și pe frunte luna-i plină, / Plină de Lumină! // Și luna cu stelele / Luminează nopțile, / Soarele cu razele / Luminează zilele!”. Nu toți cei prezenți la eveniment erau capabili să vadă în privirea Pruncului Lumina de dincolo de lume, să intuiască statura Lui de Împărat al Lumii. Și, totuși, El era Creatorul făcut făptură pentru recuperarea noastră pentru Cer.
A făcut-o pentru a ne vindeca ființa omenească și pentru a ne spune cine suntem, de unde venim și încotro ne îndreptăm (fiecare, în parte, și omenirea în ansamblul ei). Ne-a avertizat că nu suntem produsul unei evoluții hazardate de la simplu la complex (cum pretind unele teorii evoluționiste), ci suntem creați de o Ființă de Dragoste și de Lumină, pe Care o numim Dumnezeu și Care ne-a lăsat pe acest Pământ să viețuim, ca să învățăm să iubim. După această viață urmează veșnicia, de care ne vom bucura în măsura în care ne-am făcut datoria în această viață, adică am învățat să iubim! „S-a născut pe Pământ, / Astăzi, Mesia Cel Sfânt, / Ca să facă mântuire / De la veșnica pieire / A lui Adam cel căzut / Cu tot neamul, de demult”.
Altfel spuse lucrurile, viața aceasta, pe care o trăim în timp și în spațiu, adică în materie, este foarte scurtă în raport cu veșnicia. O putem compara cu coperta sau cu prefața unei cărți: poate cineva pretinde că știe întreg conținutul unei cărți, dacă a văzut doar coperta? Nu! La fel este și cu viața de dincolo: Dumnezeu ne spune ceea ce urmează, pentru că, fără El, nu putem ști, nu putem descoperi doar prin puterile noastre. Spune colindul popular: „Înger stă ’naintea mea, / Din lume ca să mă ia. / Astăzi mă călătoresc, / La Părintele ceresc. // Unde m-a chemat Hristos, / La orașul cel frumos. / Rele sau bune eu iau, / Seama de toate să dau // Pentru câte le-am urmat, / Pân’ la cel mai mic păcat. // O, suflete ticălos, / Negru și întunecos! / În lume, cât ai trăit, / În rele te-ai tăvălit. // Îngrijeai numai de trai, / Negândind la iad și rai. / La moarte n-ai cugetat, / Dar de dânsa n-ai scăpat; / Căci, iată, ea s-a pripit / Și din lume te-a răpit!”.
Dumnezeu S-a făcut om pentru ca să-l avertizeze pe om încă o dată de aceste realități: Nu vă lăsați orbiți doar de ceea ce vedeți, căci vedeți foarte puțin, doar realitatea materială! Ochii noștri trupești sunt făcuți doar pentru materie, și nu pot vedea dincolo de ea. În măsura în care ne înduhovnicim mergem la Biserică, ne spiritualizăm, începem să vedem lumea de dincolo, realitățile spirituale, adevărurile eterne. Și abia atunci începem să-L simțim pe Dumnezeu, Creatorul nostru Cel de dincolo de materie, dar Care este prezent și aici, în materie. „De acum până’n vecie, / Slava Domnului să fie!”.

Prietenia cu îngerii

Evenimentul Nașterii Domnului, pe care astăzi îl prăznuim, ne proclamă o prietenie cu o civilizație superioară: îngerii! Omenirea întreagă pare simpatizată, protejată și căutată de aceștia. De ce? Vedem că ei sunt prezenți în cele mai importante momente din istoria mântuirii, așa cum ne sunt acestea relatate de Sfintele Evanghelii. Îngerul sau Arhanghelul Gavriil – în transliterare latină, „Gabriel” – îi vestește Fecioarei Nașterea Mântuitorului: „Și, deodată, ce văzuse? / Casa toată se umpluse / De-o lumină lucitoare, / Ca lumina de la Soare. / Îngerul Gavriil intrase / La Sfânta Fecioară-n casă / Și, din zbor, cum se opri, / „Bucură-te!″ – îi grăi. / „Nu te-nspăimânta, Maria, / Că vei naște pe Mesia!” / Fiu al Domnului va fi / Și „Iisus” Se va numi!”. Dar, atenție, nu trebuie să uităm că îngerul acesta a fost prezent și a vestit, lui Ioachim și Anei, nașterea Fecioarei Maria. Tot el a vestit, lui Zaharia și Elisabetei, nașterea copilului lor, Sfântul Ioan Botezătorul. În plus, știm că el a călăuzit Sfânta Familie în fuga spre Egipt, pentru a scăpa cu viață Pruncul de uneltirile sângeroase ale regelui Irod: „Iar Irod, tiranul, / Craiul și duș­manul, / Oastea și-o trimite, / Pe prunci de-i ucide / De doi ani în jos, / Să taie pe Hristos. / Intră prin odaie, / Toți copiii taie. / Vai, în greaua noapte, / Câtă crudă moarte! / Sânge preacurat / Cât s-o mai vărsat! / Mamelor, nu plângeți! / Pieptul nu vi-l frângeți! / Pruncii n-or muri, / Ci s-or preamări. / Ale lor suflețele se vor face stele, / Luminând frumos / Calea lui Hristos!”. Iar alt colind spune: „Pe Hristos nu L-a tăiat, / Tatăl Sfânt L-a apărat. / I-a trimis un înger sfânt, / Ca să-L scape, pe pământ!”. Mai apoi, la Înviere, a șezut pe o piatră în mormânt și femeilor mironosițe le-a adus vestea Învierii. Deci, acestui înger Dumnezeu i-a încredințat marea Taină a venirii Sale în lume.

Cine este această făptură? Căci, este clar, nu este nici om, nici Dumnezeu. Ce înseamnă numele lui? Termenul „Gavriil/Gabriel” provine din limba ebraică, însemnând „Dumnezeu Se face bărbat”, iar numele conține, concentrat, adevărul că Dumnezeu Se face om, rămânând și ceea ce era, adică Dumnezeu. Zguduitor este adevărul acesta, pentru cei care vor să se gândească profund la soarta omenirii și la viitorul planetei noastre (și al cosmosului întreg): dacă Dumnezeu coboară în creația Sa, înseamnă că aceasta prețuiește enorm și că El are planuri mari cu ea! Aceasta înseamnă că ne iubește și nu este deloc fericit când ne vede chinuindu-ne în necazuri și nepu­tințe. (…)

Dar de ce au căzut îngerii? Ne dă de înțeles Biblia că una din căpeteniile lor, pe nume Lucifer (adică „luminătorul”, emanatorul de lumină), auto-admirându-se cât de frumos este, a gândit așa: „Eu nu mai am nevoie de Dumnezeu, căci sunt, prin mine însumi, așa cum sunt: frumos, fericit, inteligent. Pot fi dumnezeu în locul Lui și fără de El”. Gândind astfel, a ac­ționat în consecință: s-a „deconectat” singur de la energia lui Dumnezeu. Și, în acea clipă, a căzut. Strălucirea a început să i se atenueze și lumina să i se stingă.

Noi suntem plini de viață și de bucurie numai în măsura în care acceptăm să rămânem „conectați” la Dumnezeu, să absorbim energia Lui, care este dragostea. Când refuzăm aceasta, începem să ne stingem. Nu degeaba Mântuitorul ne spune: „Rămâneți întru Mine și Eu întru voi [...]. Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele” (Ioan 15, 4-5). Deci, dacă ne simțim vlăguiți, nefericiți, neîmpliniți, triști, este pentru că nu absorbim suficient de mult dragostea lui Dumnezeu, nu stăm în intimitatea Lui, nu ne rugăm suficient, nu mergem destul de mult la biserică. O mlădiță ruptă din tulpină, după o vreme, se usucă.

Dar să medităm fiecare în parte, în această zi de mare praznic, dacă nu cumva gândim și noi, adeseori, precum Lucifer: „Nu am nevoie de Dumnezeu, căci sunt, prin mine însumi, fericit?” Oare nu cumva întreaga omenire secularizată gândește astfel, astăzi: „Nu am nevoie de El, căci sunt prin mine însumi fericit?” Dumnezeu nu vrea să-i „deranjeze” pe cei care gândesc astfel: stă deoparte, până când se vor hotărî ei înșiși să ceară prezența Lui în propria lor viață. Pe noi, oamenii, care ne simțim apar­ținând Bisericii, cei care Îi invocăm prezența în viața noastră, El ne vizitează, ne caută, ne binecuvântează: „Tatăl, Atot­țiitorul, / Și Fiul, Izbăvitorul, / și Duhul, Mângâietorul!”. (…)

Dar, oare, să mai fie și alți îngeri, prietenoşi, plini de bună­voință față de noi, oamenii, în afară de Gavriil, cel deja pomenit? Sfânta Scriptură ni-l pomenește pe Arhanghelul Mihail (termenul provine din limba ebraică și înseamnă „Cine este ca Dumnezeu?”), cel despre care spune că, în momenul căderii lui Lucifer, a strigat: „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!”, coalizând în jurul său cetele îngerești care nu au căzut, ci au continuat să capteze energia dragostei lui Dumnezeu, ca pe cel mai prețios lucru, dătător de Viață. (…) Să nu-l uităm nici pe Arhanghelul Rafael, al cărui nume se traduce prin Domnul-Vindecătorul, pentru că este vindecător de boli și ocrotitor al celor căsătoriți. (…)

În final, îndemnul meu de arhipăstor, pentru Dumneavoastră, pentru toți, este să vă întrebați fiecare în parte: „În viața mea, în familia mea, în ființa mea, lucrează vreun înger al Domnului?” Îngerii buni cer permisiunea pentru a interveni, cei răi, în schimb, acționează fără acordul nostru, sfâșiind pacea lăuntrică și răspândind nevroza, cearta, răutatea, ura, supărarea. Să nu uităm că fiecare avem câte un înger păzitor, care nu trebuie neglijat. Să nu uităm că ziua de luni este ziua săptămânii consacrată de Biserică „Puterilor cerești”, adică îngerilor care pot interveni pozitiv în viața noastră. Să ne amintim, pe la casele noastre, invocația din ectenie a preotului: „Înger de pace, credincios, îndreptător (al vieții), păzitor al sufletelor și al trupurilor noastre, de la Domnul să cerem!”.

Bucuria Nașterii Domnului să vă umple viața! Harul lui Dumnezeu să vă cerceteze inimile, iar belșugul să nu lipsească din nicio casă în aceste zile sfinte de sărbători! Îngerii să vă însoțească în tot ceea ce întreprindeți și de protecția lor să beneficiați cu toții! „Dă-ne, la toți, bucurie, / Amin! Doamne, slavă Ție! / La mulți ani, s-aveți folos / De Nașterea lui Hristos!”.