„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Sărbătoarea Soborului Sfântului Ioan Botezătorul
Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătorit după Botezul Domnului, a adunat mulţimi de credincioşi în lăcaşele de cult transilvănene. Ierarhii i-au îndemnat pe cei prezenţi la Sfânta Liturghie să fie mărturisitori ai credinţei şi următori ai Evangheliei lui Hristos, luând drept pildă de trăire duhovnicească viețile sfinților, aşa cum a fost şi cea a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.
Peste 30 de cete de juni au participat la Festivalul Junilor din Ţara Făgăraşului, o manifestare culturală şi spirituală iniţiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, şi care a ajuns la cea de-a zecea ediţie. În fiecare an, la sărbătoarea Soborului Sfântului Ioan Botezătorul, oraşul Făgăraş devine capitala tradiţiilor şi obiceiurilor străbune româneşti din această parte a Transilvaniei, iar Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul” din inima oraşului este locul de unde începe această manifestare deosebită.
Ca în fiecare an, festivalul este precedat de Sfânta Liturghie oficiată la Catedrală. Soborul slujitor din acest an a fost condus de IPS Mitropolit Laurenţiu şi Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Alături de slujitorii Catedralei, în sobor s-au aflat protopopul de Făgăraş I, Marcel Dobrea, şi alţi preoţi din oraş. La Sfânta Liturghie au participat şi cetele de juni, alături de primarii şi preoţii din localităţile reprezentate.
La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurenţiu i-a hirotosit iconomi pe doi slujitori ai Catedralei din Făgăraş, părintele Ioan-Iulian Ciocan, respectiv părintele Marian Ciocan. Cei doi slujitori au fost apreciaţi pentru eforturile făcute pentru finalizarea lucrărilor de înfrumuseţare a locaşului de cult din centrul Făgăraşului. Ierarhul le-a mulţumit tinerilor pentru participarea la acest festival, primarilor şi preoţilor pentru sprijinul acordat cetelor pentru a se aduna şi în acest an.
„Avem responsabilitatea de a ne păstra credinţa neamului nostru, dar în acelaşi timp şi tradiţiile şi istoria neamului nostru. Numai îmbrăcând hainele noastre populare devenim români adevăraţi. Catedrala aceasta s-a reînnoit acum, prin prezenţa voastră aici”, a spus ierarhul.
Ierarhul a oferit distincţia „Crucea şaguniană pentru laici” primarului oraşului Făgăraş, Sorin Mănduc, pentru sprijinul constant oferit bisericilor din oraş şi pentru implicarea constant în organizarea Festivalului Cetelor de Juni şi a altor manifestări culturale şi spirituale. Aceeaşi distincţie a fost oferită şi lui Horaţiu Ţepeş, binefăcător constant al Catedralei din Făgăraş.
A urmat prezentarea şi colindul cetelor prezente, tinerii având posibilitatea să interpreteze un colind specific satului reprezentat. A urmat apoi parada prin centrul oraşului, unde mulţimile de credincioşi au admirat costumele populare şi obiceiurile cetelor de juni din localităţile Ţării Făgăraşului. Festivalul s-a încheiat cu un dans popular al Ansamblului „Făgăraşul” şi cu mesajele oficialităţilor. Primarul Sorin Mănduc a amintit celor prezenţi că anul acesta se împlinesc 725 de ani de la atestarea documentară a cetăţii Făgăraşului şi că din patrimoniul UNESCO face parte şi colindul tradiţional.
Sărbătoare la Milaş, Bistriţa-Năsăud
Soborul Sfântului Ioan Botezătorul a fost serbat în mod deosebit în parohia bistrițeană Milaș, unde Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului, şi Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Ierarhul s-a aflat în mijlocul comunității parohiale și pentru a binecuvânta lucrările de renovare efectuate la biserică și casa parohială, dar și pentru a sfinți noua capelă mortuară înălțată în apropierea sfântului locaș de cult.
IPS Mitropolit Andrei le-a vorbit localnicilor despre viața Sfântului Ioan Botezătorul, binecuvântându-i și urându-le un an prosper pe toate planurile, în special pe cel duhovnicesc. „Sfântul Ioan Botezătorul este, oarecum, icoana Bisericii, aşa cum propovăduia el, lângă Iordan, zicând <Iată Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatele lumii>. Biserica, tot timpul, lucrurile acestea le face, Îl arată pe Domnul Hristos care ridică păcatele lumii. Ni-L arată pe Domnul Hristos a Cărui Evanghelie trebuie să o punem în practică. Sfântul Ioan era foarte simplu, pentru că ceea ce spunea, spunea din trăirea lui”.
La finalul slujbei, ierarhul l-a ridicat pe parohul Vladimir Clem la rangul de iconom stavrofor și a oferit diplome de aleasă cinstire tuturor celor care s-au implicat în lucrările efectuate la biserica Parohiei Milaș. De asemenea, primarul comunei Milaș, Gabor Iosif, a primit din partea IPS Mitropolit Andrei ordinul „Sfântul Pahomie de la Gledin”, acesta oferindu-i la rândul său, titlul de „Cetățean de onoare” al comunei.
Soborul Sfântului Ioan Botezătorul la Izbuc
În ziua prăznuirii Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Sfânta Liturghie, în sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, în biserica nouă de la Mănăstirea Izbuc, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului”, „Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic” și „Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina”.
În predica rostită după citirea pericopei evanghelice rânduite, de la Sfântul Evanghelist Ioan, ierarhul a vorbit despre viața și activitatea Sfântului Ioan Botezătorul, ca Înaintemergător și Botezător al Domnului Iisus Hristos, subliniind importanta sa lucrare în istoria mântuirii neamului omenesc: „Atât Maica Domnului, cât și Sfântul Ioan Botezătorul au un rol special, aparte, în istoria mântuirii. Este și motivul pentru care, în cea mai cunoscută icoană canonică a Bisericii Ortodoxe, numită Deisis sau Rugăciune, apar, de o parte și alta a Mântuitorului Iisus Hristos, Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, și Sfântul Ioan Proorocul, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului. Atât Maica Domnului, cât și Sfântul Ioan Botezătorul se roagă pentru mântuirea noastră a tuturor la Tronul Dreptului Judecător, Domnul nostru Iisus Hristos, pentru a ne fi iertate greșelile și fărădelegile și pentru a putea moșteni Împărăția cerurilor, inaugurată de Domnul Hristos după pătimirile Sale, învierea cea de a treia zi, înălțarea la ceruri, trimiterea Duhului Sfânt și întemeierea Bisericii”.
La final, ierarhul a făcut urări de ani mulți și binecuvântați întregii obști monahale și tuturor pelerinilor prezenți cu prilejul noului an.
Liturghie arhierească la Haţeg, Hunedoara
Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a oficiat Sfănta Liturghie în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a Parohiei Hațeg I, din cadrul Protopopiatului Hațeg, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, ierarhul le-a vorbit credincioșilor prezenți la slujba Sfintei Liturghii despre personalitatea deosebită a Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului Iisus Hristos, cel care, prin cuvântul său aprig, plin de credință, și prin botezul pocăinței pe care îl practica, a pregătit calea Domnului, anunțând poporul că „Cel Care va veni după el, va boteza cu Duh Sfânt și cu foc”. De asemenea, PS Episcop Gurie i-a îndemnat pe credincioși „să fie ascultători și următori Evangheliei lui Hristos, luând drept pildă de trăire duhovnicească autentică viețile sfinților, cei care mijlocesc înaintea lui Dumnezeu pentru noi oamenii și a noastră mântuire”.
La finalul Sfintei Liturghii, parohul Ioan Mihăescu a adresat un cuvânt de mulțumire PS Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, pentru bucuria de a sluji în mijlocul credincioșilor din Hațeg cu prilejul Soborului Sfântului Ioan Botezătorul.
Hram la Mănăstirea Scărişoara Nouă, Satu Mare
Mănăstirea Scărişoara Nouă din judeţul Satu Mare, se află într-o localitate situată la graniţa cu Ungaria. Satul a fost întemeiat în anul 1924, prin colonizarea moţilor care au venit din zona de munte şi au înfiinţat un sat într-o zonă de câmpie, pe un teren nisipos, dar bun pentru agricultură. Dezlipirea Transilvaniei de Nord de ţara mamă, în septembrie 1940, i-a făcut pe moţi să se retragă în satele din care au venit, iar în 1948 moţii revin în această zonă de graniţă. Cu sprijinul unui fost locuitor al satului, Ilie Bâtea, care locuieşte în Baia Mare, şi al altor credincioşi au fost iniţiate, după 1989, demersurile pentru înfiinţarea unei mănăstiri de călugări. Biserica mică a mănăstirii, construită în 1991, a devenit neîncăpătoare. Prin grija stareţului ahim. Timotei Bel, exarhul celor 40 de mănăstiri şi schituri din Eparhia Maramureşului şi Sătmarului, s-au reluat lucrările la casa monahală cu demisol, parter, etaj şi mansardă, care s-au încheiat în 2012. S-a construit şi o poartă cu clopotniţă monumentală, între 2002-2009, care adăposteşte clopotele şi chilii pentru pelerini. În 2014 a început construirea unei noi biserici, pe locul celei vechi, al cărei paraclis de la demisol a fost târnosit anul trecut, la hramul din 24 iunie, Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, de Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. Paraclisul este opera arhitectului Dorel Cordoş, cel care a conceput şi Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, ansamblurile monahale de la Bârsana, Săpânţa şi Rohiţa, biserica cea nouă a mănăstirii Rohia.
Sărbătoarea „Soborul Sfântului Ioan Botezătorul” este al doilea hram al locaşului. PS Iustin Sigheteanul a răspuns invitaţiei stareţului şi a oficiat prima Liturghie arhierească în paraclis, în prezenţa unui mare sobor, din care au făcut parte stareţul arhim. Timotei Bel, arhim. Casian Filip, eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, protopopul Careiului, Marian Crainic, Marius Zota, parohul din Scărişoara Nouă, preoţi din parohiile din jur şi mai mulţi diaconi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de psalţii de la Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Cluj-Napoca.
Alături de credincioşii prezenţi în număr foarte mare la Sfânta Liturghie, s-au aflat şi primarul comunei Pişcolţ, Cosmin Varga, de care aparţine satul Scărişoara Nouă, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, şi ing. Mircea Leţiu.
PS Iustin Sigheteanul a vorbit credincioşilor despre viaţa Sfântului Ioan Botezătorul şi misiunea sa de a pregăti calea pentru venirea Mântuitorului Iisus Hristos.
Ierarhul s-a adresat creştinilor cu îndemnul de a-şi păstra credinţa strămoşească, într-o lume care se desacralizează tot mai mult, şi de a deveni fiecare un mărturisitor al acestei credinţe, mărturisitori ai numelui lui Dumnezeu. Ierarhul a spus că „la creştinii ortodocşi din Eparhie, colindul este o mărturisire, nu o tradiţie. Cât priveşte încheierea ciclului acestor sărbători sfinte, noi nu trebuie să le numim, ca în Vest, sărbători de iarnă, ci sărbători creştine de iarnă, pentru că sunt legate de Mântuitorul şi Crucea pe care a fost Răstignit, ca apoi să Învie”. Apoi, credincioşii, împreună cu ierarhul şi preoţii, au colindat „Ce vedere minunată”.
Arhimandritul Timotei Bel şi obştea Mănăstirii Scărişoara Nouă au dăruit PS Iustin Sigheteanul o icoană cu Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, în acest an comemorativ dedicat acestui sfânt şi tipografilor bisericeşti din Patriarhia Română. Icoana, pictată de Daniel Ştefan, va face parte din patrimoniul Episcopiei.