Școala de zugravi de la Rășinari

Pătrunși de spiritul cultural brâncovenesc, împrumutând și promovând modelele clasice care își găsesc analogie în tiparele bizantine, zugravii de la Rășinari, județul Sibiu, au activat într-un spațiu foarte vast, depășind cu mult împrejurimile Sibiului și punând bazele unor noi școli de pictură postbrâncovenească la Feisa, Alba Iulia sau Orăștie.

În ciuda contextului istoric și religios tulbure pe care l-au creat atragerea ortodocșilor la unirea cu Roma și formarea Bisericii Greco-Catolice, datorită ambianței culturale românești din Transilvania, secolul al XVIII-lea a cunoscut o adevărată explozie artistică, prin numărul mare de pictori care au împodobit bisericile românilor cu fresce și icoane. Așa cum subliniază academicianul Marius Porumb, legătura neîntreruptă cu centrele culturale și religioase ale Țării Românești, epoca de progres cultural din timpul domniei Sfântului Constantin Brâncoveanu, în care s-a format stilul artistic național ce îi poartă numele, intensa activitate a unor pictori transilvăneni la sudul Car­paților, toate acestea au contribuit la afirmarea unui deziderat major de unitate în credință și de neam, fenomenul cultural artistic exprimând aceasta în forme specifice prin comuniune și unitate stilistică.

Acest fenomen s-a manifestat concret prin apariția în Ardeal a unor „școli” de zugravi în cadrul cărora pictori veniți din Țara Românească au activat ca dascăli aclimatizați iconografiei și stilului promovat de zugravii perioadei brâncovenești, contribuind alături de ucenicii lor la diseminarea în Transilvania a artei promovate la sudul Carpaților, iar „Școala” de la Rășinari este, poate, cel mai însemnat exponent al acestui proces.

Inițiați de zugravi din sudul Carpaților

Zugravul care deschide epoca artiștilor din proximitatea Sibiului este „Radul ot Rășinari” a cărui semnătură se află pe o icoană, semnată și datată la 1700, după cum indică cercetătoarea Saveta Pop, care îl asociază pe artist, prin formarea sa artistică, cu zugravii de la sudul Carpaților, care l-au inițiat în arta zugrăviei și alături de care ar fi activat. „Radul” este urmat de zugravii Popa Ivan și Nistor Dascălul, care au realizat pictura murală a mai multor biserici în intervalul 1718-1758, cel din urmă fiind considerat un maestru și inițiator în arta mânuirii penelului. În paralel cu ei se remarcă alți doi zugravi rășinăreni, Iacov și Stan, fiii popii Radu, numit și Man, Stan fiind identificat într-o inscripție de 1732, în pictura murală a bisericii din Vădeni (Târgu Jiu, județul Gorj).

Cei doi frați se vor stabili în alte ținuturi ale Transilvaniei, Iacov așezându-se la Feisa (județul Alba), unde pune bazele unei școli de pictură, iar Stan la Orăștie (județul Hunedoara), împărtășind uncenicilor lor stilul și tehnica artei murale și a icoanelor.

Imediat după jumătatea secolului al XVIII-lea, la Rășinari își fac apariția Grigorie Ranite și fiul acestuia, Ioan Grigorovici, artiști proveniți de la sudul Carpaților, descendenți ai celebrului artist Hranite, autorul picturii murale a Schitului „Sfântul Ștefan” din jurul bisericii mari a Mănăstirii Hurezi (1702-1703). Ioan Grigorovici s-a stabilit, la fel ca și tatăl său Grigorie, în ținuturile transilvane și a rămas atașat comunității din Rășinari, fiind menționat în ultimele două decenii ale secolului atât la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, cât și la împodobirea cu pictură murală a mai multor troițe din localitate.

Alături de acest Ioan a fost solicitat să împodobească tâmpla bisericii din Rășinari și un anume Gheorghe, fiul lui Iacov Zugravul și nepot al Popii Radu din Rășinari, care era stabilit la 1785 în Cacova Aiudului, azi Livezile (județul Alba).

Atașament față de tradiția bizantină

Fenomenul artistic de la Rășinari este dus mai departe și prin zugravul Popa Ivan cel Tânăr, fiul zugravului Popa Ivan, format atât în proximitatea părintelui său, cât și a zugravului Nistor, care-și exercitat misiunea de maestru al picturii. Deja putem vorbi de exponenții unei generații de pictori născuți ori naturalizați în această parte de țară, promotori ai unei arte ce va dobândi în cursul celei de-a doua jumătăți a secolului al XVIII-lea note stilistice inconfundabile, evoluând într-un stil postbrâncovenesc de rusticizare și barocizare.

Trebuie amintit și faptul că, într-o perioadă marcată de influența stilurilor apusene în arta religioasă românească, pictorii transilvăneni mai păstrau totuși o legătură statornică cu tradiția iconografiei răsăritene. Atașamentul dovedit de zugravii din sudul Transilvaniei față de valorile moștenite din cultura și spiritualitatea Bizanțului a ajuns să fie apreciat până dincolo de arcul carpatic, de pildă în Oltenia, de unde s-a întâmplat, în mai multe rânduri, să fie solicitați astfel de zugravi transilvăneni de către unii ctitori ce nu se împăcau cu noul curent occidentalizant, promovat de meșterii autohtoni.

Tâmpla bisericii vechi din Rășinari

Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Rășinari a fost împodobită cu fresce realizate în mai multe etape de către pictori formați în școala de zugravi bisericești care s-a creat la Rășinari în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Pictura exterioară a fost realiată de zugravii locali Popa Ivan și Nistor Dascălul care au încheiat lucrarea în anul 1758. În interior, picturile murale au fost realizate de către doi zugravi proveniți din Țara Românească și anume Grigorie Ranite și fiul său Ioan „sin ego”, după cum atestă inscripția lăsată cu ingeniozitate pe pandantivul care îl reprezintă pe Sfântul Evanghelist Luca, unde se menționează și anul „1760”, tot lor atribuindu-se și podoaba picturală a turnului clopotniță, precum și a „fruntariului” - zidul ce despărțea naosul de pronaos – în anul 1761.

Iconostasul a fost executat în perioada 1761-1763 de Grigorie Ranite și fiul să Ioan, dar dintr-o serie de motive și de divergențe de ordin religios a fost destituit la scurt timp de la finalizarea acestuia.

Cercetătoarea Saveta Pop pune înlocuirea tâmplei pe seama colaborării zugravului cu Episcopia Unită de la Blaj, mai ales după evenimentul din 1764, când icoana Maica Domnului cu Pruncul, executată pentru capela episcopală, va fi lăcrimat în mod miraculos. În cadrul anchetei întreprinse, Grigorie Ranite și-a dezvăluit apartenența la ritul greco-unit, fapt care nu putea fi tolerat de orgolioasa comunitate rășinăreană, într-o epocă în care se depuneau strădaniile revenirii la matca Ortodoxiei și orice urmă a Bisericii Unite impieta derularea acțiunii. Această adeziune la uniatism ar fi dus la înlocuirea iconostasului bisericii din Rășinari cu cel realiat în perioada 1784-1785 de către Gheorghe, fiul zugravului Iacov și nepot al popii Radu din Rășinari împreună cu Ioan Chiș zugravul din Ghijasa de Sus (jud. Sibiu), identificat cu fiul lui Ranite, Ioan Grigorovici, care a rămas atașat comunității rășinărene, după cum indică semnăturile de la 1785, de pe fațada de sud a edificiului.

Prețiosul iconostas, la fel ca majoritatea iconostaselor ce aparțin stilistic școlii brânco­venești, este sculptat în relief înalt, acoperit cu foiță de aur și policromat și se compune pe trei registre. Frizele sale decorative, asemenea, frizelor decorative ale tâmplei de la Făgăraș și Bungard (aflată azi în paraclisul mitropolitan din Sibiu), conține vrejuri cu frunze și flori ce urmează un traseu regulat, un astfel de decor fiind tipic tâmplelor brânco­venești, conferind o notă de somptuozitate icoanelor încastrate.

Troițe cu motive brâncovenești în Rășinari    

În Rășinari se păstrează și astăzi troițe împodobite cu motive brâncovenești de Ioan Grigorovici. Troița „Sub Costiță” poartă reprezentarea Izvorului Tămăduirii înconjurată de inscripția „Izvorul preasfintei Născătoare de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria, cel de viață dătătoriu”. Alte două inscripții, notate în dreapta și în stânga imaginii care o prezintă pe Maica Milostivirii  cu Pruncul Iisus în brațe, o desemnează pe Sfânta Fecioară cu „Tămăduitorul orbilor… și tămăduitoarea de brâncă și de lepră… August, 20, anul 1795, Pop Ioan zugraf”.

În hotarul satului, în locul numit numit „la Căliniș”, aflat azi la marginea șoselei care duce spre Sibiu, se păstrează o veche troiță zidită, unde este adăpostită o cruce de piatră în care a fost săpată cu dalta inscripția: „Această crucie o au făcut robii lui Dumnezeu Bucur Bozdoghină și cu soția sa Sora, 1791”. Din decorul mural realizat de către Ioan Grigoroviciu au mai rămas doar câteva scene pe bolta troiței.

Picturi la Ocna Sibiului și Cornățel

Pe lângă biserica veche din Rășinari zugravii din școala de aici au lăsat opere și în alte locașuri de cult din județul Sibiu. Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Ocna Sibiului este una dintre acestea. Zidirea acesteia s-a început în 1693, fără ca lucrările să avanseze din lipsa fondurilor. De aceea „Popa Ioan a plecat în Țara Românească la milostivul Domn Brâncoveanu, care îi dădu 1000 de florin ungurești și alte însemnate ajutoare, cu condiția ca biserica să se refacă din zid”, după cum mărturisește într-o însemnare din 1697 epitropul bisericii, Ioan Roșca. Pe lângă bani, voievodul Constantin Brâncoveanu a trimis și meșteri care au rezidit între 1698 și 1701 sfântul locaș folosind planul și arhitectura brâncovenească.

Pictura interioară precum și cea din exterior au fost executate în preajma anului 1723, după cum dă mărturie inscripția tabloului votiv, păstrat pe peretele de apus al bisericii. După preluarea bisericii de către greco-catolici, pictura a fost acoperită în totalitate, iar în cadrul lucrărilor de renovare și consolidare din anul 1895, forma ctitoriei brâncovenești a fost alterată, adăugându-se un turn-clo­potniță în partea de vest a lo­cașului, care a fost supra­înălțat și înzestrat cu ferestre mult mai mari. Pictura murală din interiorul bisericii a fost redescoperită în a doua jumătate a secolului trecut și oferă o importantă mărturie privind moștenirea bârnovenească din Transilvania. Autorul frescelor de la Ocna Sibiului este Popa Ivan Zugravul, unul dintre cei mai activi pictori din prima generație ai centrului de la Rășinari, după cum afirmă academicianul Marius Porumb.

O altă biserică din județul Sibiu în care se păstrează ansambluri de picturi murale și de icoane datând de la finele secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea este cea din Cornățel. Particularitatea acestui locaș de cult este faptul că lucrările de decorare cu picturi murale au fost sistate imediat după finalizarea ansamblului de imagini zugrăvite pe icnonostasul zidit, intradosul arcului triumphal, pe suprafața bolții naosului și a pandantivelor (de nord-est și sud-est), restul bisericii fiind spoit cu var.

Programul de imagini a fost conceput în spiritul tradiției iconografice locale și al artei religioase cultivate în ambianța atelierelor din Muntenia și Oltenia, integrate marii Școli brânco­venești, sub a cărei influență s-au aflat meșterii din ținuturile transilvănene până târziu, în primele decenii ale veacului al XIX-lea.

Ansamblul mural al bisericii din Cornățel s-a realizat în două etape, la interval de câteva decenii, fiecare fază prezentând trăsături stilistice și iconografice distincte. Decorul cel mai vechi ocupă părțile superioare ale iconostasului, deasupra ușilor îm­pă­rătești și, de asemenea, cea mai mare parte a intradosului arcului triumfal, autorul fiind Ioan Grigorievici, după cum indică inscripția semnată într-o manieră discretă din interiorul filacterei desfășurate, cu ambele mâini, de către profetul Isaia.