Sebeș, cătunul de la poalele Munților Făgăraș

La doar 14 kilometri de orașul Făgăraș se află un vechi sat ardelean așezat aproape de Munții Făgărașului, pe malul râului Sebeș, de la care a primit și numele. Vatra sătească își are începuturile din vremuri străvechi, existând până astăzi numeroase mărturii ale existenței acestei localități din vremuri timpurii.

Satul Sebeș din județul Brașov se află în comuna Hârseni și se întinde pe malul drept al râului Sebeș, la o distanță de 3-4 kilometri de la ieșirea acestuia din munți. Frumusețile acestor locuri sunt unice. Aici satul pare că se pierde în pădurile înalte, scăldate de apele ce curg de pe versanții din apropiere. Bogăția acestor locuri i-a determinat pe oameni să se așeze aici din vechime. Încă se păstrează în sat denumirea de „Cătun” dată părții de nord a localității, în prezent un grup de 20 de case. Odinioară exista o parte a satului numită „Dolomănești”, despre care se crede că ar fi vechea vatră a așezării.

Monografia Parohiei Sebeș menționează și existența unei alte așezări, numită Măliniș, locuită de populația de etnie rromă, care locuia mai demult în sus, pe albia râului, pe un teritoriu numit „Rudariu”. Deși nu există o atestare documentară foarte veche a localității, totuși există mărturii ale existenței unei așezări umane foarte timpurii. Eroziunea solului din împrejurimi au scos la iveală grinzi încheiate, probabil folosite la diferite treburi gospodărești. Specialiștii spun că, deși nu se cunoaște anul întemeierii satului Sebeș, începuturile sale se pierd în negura istoriei.

Mențiuni istorice ale satului

Primele mențiuni istorice ale satului Sebeș sunt legate de unirea înfăptuită de voievodul Mihai Viteazul la 1600. Ștefan Meteș, în „Situația economică a românilor din Țara Făgărașului”, spune că satul Sebeș figura la 1601 printre satele dăruite de Mihai Viteazul principelui ungar Stefan Csaky. Aceeași sursă men­țio­nează faptul că satul făgărășean trebuia să plătească o dare anuala de 44 florini, iar la 1623, cu ocazia restaurării Cetății Făgărașului, au participat și iobagii din Sebeș din partea principelui Gavriil Bethlen, care erau obligați să lucreze aici în fiecare săptămână.
În 1643, principele Gheorghe Rakoczy I a aprobat Statutul Breslei Tăbăcarilor din Făgăraș, iar printre cei 12 meșteri tăbăcari care au semnat cererea de aprobare figura și „Cazacul din Sebeş”. Din anul 1713 datează cea mai cunoscută Conscripție a tuturor locuitorilor din Țara Făgărașului, iar satul Sebeș este amintit cu patru familii de locuitori și unsprezece familii de iobagi. În aceeași Conscripție se amintește faptul că șase iobagi au fugit.

Localitatea mai este men­ționată și cu alte ocazii. Astfel, la 1722, Parohia Sebeș a plătit 105 florini, 14 cable de grâu, 30 cable ovăz și 15 care de fân drept contribuții militare. În 1733 s-a realizat cea dintâi conscripție oficială bisericească din ordinul episcopului unit Inocențiu Micu Klein, unde se afirmă că Parohia Sebeș avea 200 suflete, exista o biserică veche, dar nu exista casă parohiala. Aici slujeau doi preoți, Crăciun și Itu, conform Șema­tismului Arhiecezan din anul 1900.

La data de 7 mai 1775, preotul Iacob Itu făcea prima însemnare pe Sfânta Evanghelie, cu litere chirilice, în care se menționează mai mulți donatori, cu îndemnul ca aceștia să fie pomeniți la sfintele slujbe. La 5 martie 1795, dascălul Andreiu, de teamă ca nu cumva însemnarea preotului Iacob Itu făcută la 1775 pe Sfânta Evanghelie să fie tăiată, o transcrie pe pagina a doua a aceleiași cărți.

Biserică ctitorită de un locotenent de grăniceri

Încă din timpuri străvechi, românii din Sebeş au avut lăcaş de închinare. Istoricul parohiei menţionează existenţa unei biserici de lemn, situate lângă moara din sat. În secolul al XIX-lea, comunitatea din Sebeş a simţit nevoia de a ridica o biserică de piatră, care să le ofere un spaţiu de rugăciune pe măsura nevoilor din acea vreme.

La 1840, la Sebeş a fost zidită Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae“, la iniţiativa şi pe cheltuiala locotenentului de grăniceri Ioan Runcan. Acest locotenent a oferit pentru zidirea bisericii suma de 2494 de florini, iar enoriaşii parohiei, păstoriţi de preotul Nicolae Cerghit, au pus umărul la treabă şi au susţinut lucrarea din sat cu mâna de lucru. Zidirea păstrează specificul lăcaşurilor de cult din Transilvania, având forma de navă, cu turlă la intrare. Sfinţirea bisericii a avut loc la un an după zidire, în 1841.

Importantă este însemnarea făcută de preotul Nicolae Cerghit: „Bine este cuvântat Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, unul adevărat Dumnezeul nostru care voiește ca toți oamenii să se mântuiască, care vă aflați, și la lumina cunoașterii adevărului să vina - așa și nouă, cari vă aflați în parohia noastră, iubitori de Dumnezeu, creștinii preaslăviți și câți veți fi tocmai preoți și aveți mirenești fii sufletești și iubiți ai noștri, dar fie nouă pace și mila de la Dumnezeu Atotțiitorul. În știre să vă fie, tuturor cari mă aflați în parohia Săbășului și care veți fi următori după noi, că în anii 1839 și 1840, cu ajutorul lui Dumnezău s-au rădicat această Sfânta Biserică pe numele Sfântului Neculaie, pe vremea Înălțatului nostru Împărat Ferdinand cu mare osârdie și strădanie cu cheltuiala sătenilor cu 2424 florinii primiți ajutor de la stăpânitorul nostru Domnul General Johann Runkan de la al II-lea Regiment Grăniceresc. Așa și voi care veți fi urmăritori după noi să vă străduiți pentru paza Bisericii, a griji cum se cuvine, ca și voi să vă faceți ctitori ca și alții mai de demult ca să vă împodobiți Bunătăților cerești, cu Hristos Iisus Dumnezeul și Mântuitorul nostru. Așa și voi dați lui Dumnezau mila cea nespusă și iertăciunea să fie cu voi cu toți. Amin“.

Pictura, realizată din donația părintelui Pop

Biserica este de tip navă și nu a fost pictată inițial, ci doar zugrăvită parțial. Preotul Gheorghe Pop, originar din Sebeș, emigra în Statele Unite ale Americii împreună cu preoteasa Maria și fiul Viorel, la data de 10 aprilie 1937, oficiul parohial fiind predat preotului Octavian Fulicea din Mărgineni. După anii ‘90, după trecerea la cele veșnice a preotului Gheorghe Pop, averea acestuia rămânea rudelor sale din țară, mai ales celor din Sebeș. Bisericii din sat a lăsat o donație sub­stanțială, din care enoriașii parohiei, împreună cu preoții slujitori de atunci, pr. Bogdan Vasile Radu (1989-1993) și Gherasim Frățilă (1993-1997) reușeau pictarea locașului de cult în tehnica fresco, lucrare realizată de familia de pictori bisericești Livia și Virgil Pavel.

„Pictura şi catapeteasma au fost realizate în perioada 1992-1994, iar sfinţirea a avut loc la 26 mai 1995. La acea dată, parohia noastră a fost vizitată de Mitropolitul Antonie Plămădeală, care a oficiat slujba de sfinţire a bisericii noastre“, ne-a spus parohul de la Sebeş, Cosmin-Mihai Moldovan.

În absida altarului, în semicalotă, este reprezentata liturghia cerească: sfinții mari dascăli și ierarhi ai Bisericii, Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul și Ioan Gură de Aur, Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântul Spiridon al Trimitundei să­vârșesc Sfânta Liturghie, iar în plan îndepărtat se vede Mântuitorul Iisus Hristos. Pe pereții naosului, în partea superioară, sunt redate scene din ciclul hristologic și mariologic. În pronaos este reprezentată Maica Domnului cu Pruncul în brate, flancată de cetele îngerești. Urmează două registre cu medalioane reprezentând proorocii.

Grija față de biserica din sat

În ultimii ani, credincioşii din Sebeş, coordonaţi de preotul Cosmin-Mihai Moldovan, au susţinut mai multe lucrări de reînnoire a lăcaşului de cult. Pentru că biserica din sat este pentru credincioşi cel mai important loc, zidirea trebuie să fie mereu înfrumuseţată şi păstrată în curăţenie şi bună rânduială.

„Am reuşit în câţiva ani ca, prin sprijinul credincioşilor, să zugrăvim biserica parohială la exterior, să schimbăm geamurile şi să montăm ferestre de tip termopan, să instalăm o centrală termică, astfel încât să avem condiţii bune pentru oficierea slujbelor religioase pe timp de iarnă. Am schimbat şi acoperişul din tablă şi am dotat lăcaşul de cult cu tot ceea ce este necesar pentru cult“, ne-a mai spus părintele Moldovan. În anul 2013, înainte de Crăciun, Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, binecuvânta toate aceste lucrări efectuate la biserica parohială din Sebeș, cu ocazia unei vizite pastorale.

Biserica din Sebeș este acum unul dintre cele mai frumoase locașuri de cult din Țara Făgărașului, un simbol al acestei părți a Transilvaniei.

„Aceste realizări ale comu­nității noastre parohiale ne fac să fim mândri de Biserica noastră, să o păstrăm așa cum ne-au lăsat-o înaintașii, având datoria de a o înfrumuseța și a o îngriji ca pe o mireasă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, continuă părintele paroh.

Lucrări s-au făcut și la cimitirul parohial din Sebeș. Primul cimitir parohial a existat în spatele bisericii. Ulterior acesta a fost mutat într-un alt loc, mult mai spațios. Aici s-au făcut numeroase lucrări de amenajare: împrejmuirea lui cu plăci de beton, realizată în timpul păstoririi preotului Vasile Susan (1978) și amenajarea la intrare a unei copertine fixate pe zid de beton, lucrare făcută în anul 2004, în timpul păstoririi preotului Cosmin Moldovan.

Tradiţii ale comunităţii păstrate de tineri

Ca în toate comunităţile de la poalele Munţilor Făgăraş, şi la Sebeş se păstrează vechi tradiţii şi obiceiuri, care le reamintesc sătenilor de suferinţele strămoşilor, de viaţa de odinioară a localităţii şi de trecutul neamului românesc din Ardeal.

Portul popular din sat păstrează liniile costumului popular ardelenesc, dar este presărat cu tot felul de motive şi creaţii artizanale, ce descoperă bogăţiile spirituale din sufletele românilor din Sebeş. Cetele de feciori duc mai departe colindele specifice doar Sebeşului şi obiceiurile de la marile sărbători. „Obiceiurile sunt legate de biserică şi încercăm să le păstrăm ca nişte tradiţii sfinte, legate de trecutul nostru“, ne-a spus parohul.