„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Iată, v-am dat putere să călcați peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului, și nimic nu vă va vătăma. Dar nu vă bucurați de
Şedinţă cu protopopii la Centrul Eparhial din Cluj-Napoca
La Centrul Eparhial din Cluj-Napoca a avut loc marți, 12 februarie, ședința de lucru semestrială a permanenței Consiliului Eparhial cu cei nouă protopopi, și întrunirea membrilor Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Întrunirea s-a desfăşurat sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, și în prezența consilierilor eparhiali, a celor nouă protopopi, a inspectorilor eparhiali, a inspectorilor de tineret și a inspectorilor școlari la disciplina religie din județele Cluj și Bistrița-Năsăud.
Părintele Mitropolit le-a adresat celor prezenți un scurt îndemn la misiune și râvnă în dreapta credință, iar în continuare a transmis principalele puncte de pe ordinea de zi.
Au urmat luările de cuvânt ale consilierilor eparhiali și ale reprezentanților celor nouă protopopiate din Cluj I și II, Gherla, Dej, Turda, Huedin, Bistrița, Năsăud și Beclean. De asemenea, s-a discutat despre cele mai importante proiecte din acest an, precum și aspecte de ordin misionar-pastoral, cultural, social-filantropic şi administrativ. Au fost prezentate proiectele misionare și culturale desfășurate de parohii, precum și aspectele organizatorice privind Concursul Național Catehetic „Hristos: sufletul satului meu”, inițiat de Patriarhia Română, în contextul „Anului Omagial al satului românesc”.
Astfel de ședințe au ca scop stabilirea unei agende a principalelor coordonate ale activităților din acest an și informarea obiectivă din teritoriu. Întâlnirile au loc semestrial și au rol de informare și de soluționare a eventualelor probleme apărute la nivelul parohiilor.
Ședința cu protopopii a fost urmată, de la ora 12:00, de întrunirea membrilor Adunării Generale a Casei de Ajutor Reciproc (CAR) a clerului și a personalului bisericesc din Eparhia Clujului. În cadrul şedinţei, vicarul eparhial, pr. Iustin Tira, în calitate de președinte, a prezentat darea de seamă a activităţii Casei de Ajutor Reciproc din eparhie, a contului de gestiune şi a bilanţului pe anul 2018, precum şi aprobarea planului financiar pentru anul 2019. Casa de Ajutor Reciproc are ca principal scop, ajutorarea membrilor prin acordarea de împrumuturi în condiții avantajoase, dar și acordarea de ajutoare pentru diferite situații și nevoi care apar în rândul membrilor (înmormântare, boală și altele).