„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Şedinţa preoţilor din Protopopiatul Cluj I
Şedința lunară a preoților din Protopopiatul Cluj I a avut loc joi, 8 iunie, la Biserica „Naşterea Maicii Domnului” a Parohiei Cojocna. În cadrul întâlnirii, pr. prof. dr. Stelian Tofană a susținut o prelegere pe tema: „Pastorația timpului de astăzi”, în cadrul căreia a subliniat cele mai importante elemente care constituie stâlpii misiunii pastorale.
Şedința preoților a început cu savărșirea Sfintei Liturghii, în biserica parohiei Cojocna, unde este paroh Georgel Redinc. La finalul slujbei, pr. prof. dr. Stelian Tofană, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj Napoca, a rostit un cuvânt de învățătură axat pe necesitatea actualizării Cincizecimii: „Liturghia ca actualizare, nu ca repetare, nici ca celebrare, ci ca actualizare a întregii lucrări mântuitoare a lui Iisus Hristos culminând cu jertfa de pe Cruce, nu este numai Euharistică ci şi una a Cuvântului pentru că până la Cruce şi după Cruce activitatea Mântuitorului Hristos, pe lângă minuni, a fost marcată de Cuvântul Lui dumnezeiesc, de evanghelia Lui, în Cuvânt revelându-Se pe Sine și pe Tatăl. Orice Sfântă Liturghie trebuie să se încheie și cu Liturghia Cuvântului. Sfântul Pavel actualizează Cincizecimea, ne face contemporani cu Cincizecimea, arătând în ce măsură noi, cei de astăzi, ne raportăm la pogorârea Sfântului Duh cu harul și energiile Lui nu numai peste apostoli, ci peste întreaga lume”.
În cadrul ședinței preoţilor din Protopopiatul Cluj I, condusă de protopopul Dan Hognogi, pr. prof. dr. Stelian Tofană a susținut o prelegere pe tema: „Pastorația timpului de astăzi”, în cadrul căreia a subliniat cele mai importante elemente care constituie stâlpii misiunii pastorale: vizitele pastorale, liturghia prin cuvânt și cântare precum și programele dedicate diferitelor categorii de credincioși.
În cadrul şedinţei au fost comunicate preoţilor anunțurile de natură administrativă, fiind amintită cu această ocazie şi campania „Sănătate pentru sate”. Programul Sănătate pentru Sate a fost lansat prin parteneriatul încheiat între Patriarhia Română și Ministerul Sănătății în data de 3 septembrie 2015. Activitatea medicală din cadrul acestui proiect este susținută de persoane voluntare precum: medici, asistenți medicali sau personal auxiliar, sub forma unei caravane medicale mobile. Prin acest program se dorește facilitarea asistenței medicale pentru persoanele din mediul rural și din localitățile izolate, prin activități de depistare a bolilor care se constituie ca prime cauze de deces în țară.
De asemenea, au fost anunţate și cele două evenimente pregătite pentru cei tineri: Tabăra de la Rogojel, judeţul Cluj, destinată copiilor şi adolescenţilor între 12-17 ani, care va avea loc între 10-14 iulie și „Întâlnirea tinerilor din Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului”, care se va desfășura între 29-30 iulie la Bistrița, şi care este destinată tinerilor cu vârste între 14-35 ani, conform Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.