„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Şedinţa preoţilor din Protopopiatul Cluj II
Ședința lunară a Protopopiatului Cluj II a avut loc marți, 9 februarie, în Biserica „Naşterea Maicii Domnului” din cartierul Someşeni. Întâlnirea preoţilor a început cu o slujbă de Te-Deum, apoi pr. Iustin Tira, vicarul eparhial
al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, a evocat personalitatea episcopului Nicolae Ivan și a făcut o prezentare a cărții „Episcopul Nicolae Ivan – 1855-1936 – ctitorul reînviatei Eparhii a Vadului, Feleacului şi Clujului”.
Episcopul Nicolae Ivan, ctitorul reintemeietor al Eparhiei Clujului, a fost comemorat la 80 de ani de la plecarea sa la cele veşnice, pe 3 februarie 1938, în cadrul unor manifestări organizate de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului. În cadrul acestora a avut loc şi lansarea celei de-a doua ediţii a volumului semnat de pr. prof. Nicolae Vasiu şi pr. prof. Ioan Bunea, intitulat „Episcopul Nicolae Ivan 1855-1936. Ctitorul reinviatei Eparhii a Vadului, Feleacului și Clujului. Studii şi Documente”.
Acest volum a fost prezentat, de această dată, şi în cadrul şedinţei preoţilor din Protopopiatul Cluj II, de către îngrijitorul celei de-a doua ediţii, pr. Iustin Tira.
„Prelegerea a depășit orice tipar rigid și i-a purtat pe ascultători prin aspecte profunde ale personalității ctitorului reînviatei Eparhii a Vadului, Feleacului și Clujului. A fost remarcată abilitatea extraordinară a episcopului Nicolae Ivan de a învăța de la mentorii săi, în etapa de formare, dar și de a fi mentor și creator de viziune, în etapa de maturitate, cea a dăruirii. Din evocarea părintelui vicar nu au lipsit puncte de vedere extrem de interesante privind modul de alegere a colaboratorilor de către episcopul Nicolae Ivan, precum și cel prin care și-i apropia și mai apoi îi însuflețea pe cei mai reticienți – în prima fază – față de ideile și idealurile sale”, a spus părintele Dorel Gălan.
Protopopul Gheorghe Braica a amintit principalele aspecte administrative și misionar-pastorale asupra cărora preoții și comunitățile din Cluj-Napoca îşi vor îndrepta atenţia în următoarea perioadă.
De asemenea, preoţii clujeni vor sprijini programul „Sfântul Dimitrie Basarabov” care a fost prezentat, în cadrul şedinţei, de către reprezentanții Centrului „Sfântul Dimitrie Basarbov” din Cluj-Napoca. Centrul funcţionează din 2000 în cadrul Asociaţiei Filantropice Medical-Creştine „Christiana” - Cluj printr-un parteneriat între Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului şi Centrul Misionar Creştin Ortodox SUA. Misiunea centrului este de a oferi alinare, putere şi speranţă celor afectaţi de boala alcoolismului, prin iniţierea, dezvoltarea şi multiplicarea de servicii specializate de informare şi consiliere pentru recuperarea din dependenţe.