„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Sesiune de comunicări despre Episcopul Nicolae Ivan
La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca a avut loc duminică, 7 februarie, o slujbă de Parastas pentru Episcopul Nicolae Ivan.
La Centrul Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului a avut loc luni, 8 februarie, o sesiune de comunicări dedicată personalității Episcopului Nicolae Ivan, evocat la 80 de ani de la trecerea sa la cele veșnice.
Manifestările organizate de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului în cinstea vrednicului de pomenire Episcop Nicolae Ivan la 80 de ani de la trecerea sa la cele veşnice, au debutat duminică, 7 februarie, în Catedrala Mitropolitană, când, după Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sătmarului, alături de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, a oficiat o slujbă de Parastas pentru Episcopul Nicolae Ivan. Apoi, soborul de preoţi şi ierarhi au coborât în cripta ierarhilor de la subsolul Catedralei, unde se află mormântul primului ierarh clujean şi au rostit o rugăciune.
În cadrul sesiunii de comunicări care a avut loc luni, 8 februarie, au vorbit, despre viața și activitatea Episcopului Nicolae Ivan, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sătmarului, academicianul Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității „Babeș-Bolyai”, și pr. prof. univ. dr. Alexandru Moraru și pr. asist. dr. Cosmin Cosmuța de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, precum și prof. univ. dr. Ioan Popa La eveniment a fost prezent și Preasfințitul Macarie, Episcopul ortodox al Europei de Nord, care a rostit cu acest prilej o scurtă alocuțiune.
ÎPS Mitropolit Andrei a subliniat, cu această ocazie, importanța activității Episcopului Nicolae Ivan: „Viața spirituală și edilitară a Arhiepiscopiei Clujului este marcată de misiunea extraordinară a acestui om, de Dumnezeu trimis după Marea Unire. Catedrala Mitropolitană a fost ridicată de el, reședința arhiepiscopală a fost procurată de el, Facultatea de Teologie a fost înființată de el, Biserica «Sfântul Nicolae» a fost ctitorită de el, foaia eparhială «Renașterea» a fost întemeiată de el și multe mănăstiri și biserici își au obârșia pe vremea lui. Ce să mai spunem de spiritul gospodăresc ce l-a caracterizat, de baza materială pe care ne-a lăsat-o și multe altele”, a spus ierarhul.
Realizări remarcabile, în vremuri tulburi
La rândul său, rectorul Universității „Babeș-Bolyai”, acad. prof. dr. Ioan Aurel Pop, a vorbit despre împrejurările istorice în care Episcopul Nicolae Ivan a reușit performanța unor realizări de seamă.
„M-am gândit la împrejurările istorice în care Episcopul Nicolae Ivan a reușit în vremuri tulburi să reașeze bazele acestei episcopii la Cluj. Vreau să vă spun că și episcopul și cei care l-au înconjurat atunci știau că la Cluj se face o organizare bisericească superioară pe baze vechi și sigure... pe vechea ctitorie a lui Ștefan cel Mare și Sfânt”, a subliniat acad. Ioan-Aurel Pop.
În cadrul manifestării a fost lansată cartea „Episcopul Nicolae Ivan 1855-1936, ctitorul reînviatei Eparhii a Vadului, Feleacului și Clujului. Studii și documente”, apărută la Editura „Renaşterea” a eparhiei clujene, despre care a vorbit vicarul administrativ al Arhiepiscopiei, părintele Iustin Tira.
Activitățile organizate de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului în memoria vrednicului de pomenire Episcop Nicolae Ivan s-au încheiat cu un spectacol caritabil de folclor, la Casa de Cultură a Studenților.