„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Sesiuni de informare în şcolile şi instituţiile din judeţul Sibiu
Departamentul de asistenţă socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului continuă Campania „Spune nu violenţei în şcoli!” prin noi activităţi de informare a elevilor de la şcolile şi liceele din Sibiu şi împrejurimi. Departamentul eparhial este partener şi în două proiecte de combatere şi prevenire a consumului de alcool, tutun şi droguri în rândul tinerilor din judeţ.
Sesiunea de informare asupra pericolelor aduse de actele de violenţă şi de prevenire a acestui fenomen în rândul tinerilor din instituţiile de învăţământ şcolar a avut loc în foaierul Bibliotecii Judeţene „ASTRA” din Sibiu. Beneficiarii acestei sesiuni de informare şi prevenire au fost peste 30 de elevi din două clase primare de la Colegiul Naţional „Octavian Goga” din Sibiu, care au ascultat cu interes informaţiile prezentate de inspectorul social Marius Talmaţchi de la Departamentul de asistenţă socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului.
„Activitatea a vizat prevenirea în rândul tinerilor a violenţei. S-au dezbătut principalele efecte ale acesteia şi, nu în ultimul rând, posibilele metode folosite ca alternativă pentru o bună integrare în societate. Derularea acestei categorii de activităţi apare tocmai din dorinţa de a diminua numărul de copii agresaţi, situaţie în urma căreia se poate ajunge la autoetichetări greşite ale acestora sau chiar la marginalizare”, ne-a spus inspectorul social Marius Talmaţchi.
La finalul evenimentului, copiii participanţi şi-au exprimat interesul în implicarea lor ca voluntari în cadrul acestei campanii prin iniţierea unor mesaje de prevenţie realizate prin imagini, urmând ca acestea din urmă să fie expuse în instituţia şcolară amintită şi în foaierul Bibliotecii Judeţene „ASTRA”.
Campania „Spune nu violenţei în şcoli” a început la Sibiu în anul 2011 şi până în prezent au fost informaţi sute de elevi de la şcolile şi liceele din judeţ asupra efectelor aduse de violenţa din instituţiile de învăţământ. Anul trecut, peste 150 de elevi din Sibiu au beneficiat de mai multe sesiuni de informare şi prevenire, iar anul acesta, reprezentanţii Departamentului de asistenţă socială au vizat până acum peste 75 de elevi din oraş.
Proiecte de prevenire, la Mediaş
Departamentul de asistenţă socială din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului este partener în două proiecte de prevenire a consumului de tutun, alcool şi droguri în rândul tinerilor. Proiectele „Sunt informat, sunt puternic!” şi „Comunităţi informate” sunt implementate încă de anul trecut de Agenţia Naţională Antidrog, în parteneriat cu mai multe instituţii publice. Zilele trecute, reprezentanţii Departamentului de asistenţă socială au participat la şase sesiuni de prevenire şi de informare în instituţii de învăţământ şi instituţii publice din municipiul Mediaş, judeţul Sibiu. Sesiunile de informare au avut loc la Primăria şi Biblioteca municipală din Mediaş, la Liceul „Stephan Ludwig Roth” din Mediaş, precum şi la Şcoala Gimnazială, Biblioteca şi Primăria comunei Moşna, judeţul Sibiu.
„Tematica combaterii consumului de tutun, alcool şi droguri a fost dezbătută din perspectiva instituţiilor partenere ale proiectelor. Astfel, reprezentanţii Agenţiei Naţionale Antidrog au prezentat informaţiile generale, cei ai Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică au abordat tematica din perspectivă medicală, iar delegaţia Departamentului de asistenţă socială a vorbit despre implicaţiile religios-morale. Reprezentanţii Jandarmeriei Române au vorbit tinerilor despre legislaţia în vigoare cu referire la consumul de stupefiante, iar un reprezentant al Bibliotecii Judeţene <ASTRA> din Sibiu a prezentat tinerilor alternativa, însemnând lectura, sportul şi alte activităţi”, ne-a mai spus inspectorul social Marius Talmaţchi.
Cele două proiecte menţionate au început anul trecut, iar până la finalul acestui an sunt vizate 28 de localităţi din judeţul Sibiu şi aproximativ 1400 de tineri.