„Sfântul Ioan de Shanghai (1896-1966) şi vremea sa“

Volumul „Sfântul Ioan de Shanghai (1896-1966) şi vremea sa" de Bernard Le Caro, a apărut recent la Editura Renaşterea a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului în colecţia „Spiritualitate", coordonată de pr. Cătălin Pălimaru, cu o traducere realizată de Vasilica Eugenia Cristea.

Viaţa plină de evenimente dramatice a unui sfânt contemporan, precum şi perioada de mari frâmântări sociale ce a cuprins revoluţia bolşevică din Rusia şi cele două mari războaie mondiale, sunt relatate de Bernard Le Caro în volumul „Sfântul Ioan de Shanghai (1896-1966) şi vremea sa".

Autorul aminteşte în „Cuvântul înainte" momentul când sute de mii de ruşi şi-au părăsit, în 1917, casele părinteşti şi s-au răspândit în toată lumea, din Extremul Orient, trecând prin Europa, până în America de Sud. Această emigrare masivă a ruşilor a fost urmată în câţiva ani de cea a grecilor, urmând ca după cel de-al doilea război mondial să urmeze alt val de emigranţi din Rusia, Serbia, România, Bulgaria. Aceşti emigranţi au avut parte şi de îndrumători spirituali, consideraţi de autorul Bernard Le Caro ca fiind „un fel de noi Moise".
„Printre aceştia a fost arhiepiscopul Ioan Maximovici, canonizat în 1994. După ce a părăsit Rusia, a poposit la Constantinopol, apoi s-a stabilit în Iugoslavia, unde a primit preoţia. Numit episcop de Shanghai, unde exista o importantă colonie rusă, mai apoi şi-a însoţit turma de refugiaţi în Filipine. De acolo, a poposit pentru scurtă vreme în Statele Unite, apoi a plecat în Franţa unde a rămas timp de zece ani, pentru ca, în final, să-şi regăsească credincioşii din Shanghai la San Francisco. Acolo şi-a petrecut ultimii ani ai episcopatului", arată Bernard Le Caro.

A trăit Ortodoxia în universalitatea ei

În ceea ce priveşte cazul ierarhului Ioan, chiar dacă s-a îndepărtat „din punct de vedere geografic", el şi-a însoţit credincioşii din Shanghai în Europa şi America, astfel îşi motivează autorul faptul că este folosit numele Ioan de Shanghai, cu toate că şi-a trăit ultimii ani din viaţă la San Francisco: „Trăind Ortodoxia în dimensiunea sa universală, arhiepiscopul Ioan, cu toate că era profund ataşat de pământul rusesc, a fost păstorul tuturor popoarelor printre care a locuit: sârbii în Iugoslavia şi diaspora, grecii la Bitola şi Shanghai, chinezii în Shanghai şi San Francisco, români, francezi, olandezi, americani... Om al rugăciunii, care «şi-a dăruit viaţa turmei sale», a avut darul facerii de minuni. Sunt numeroase vindecările datorate mijlocirii sale. Cu toate acestea, el a fost, mai înainte de toate, un doctor al sufletelor".
Bernard Le Caro menţionează în „Cuvântul înainte" că în această carte nu insistă „asupra minunilor pe care le-a săvârşit, cât mai degrabă asupra fiinţei sale duhovniceşti şi învăţăturilor pe care ni le-a lăsat". Astfel, biografia are la bază numeroase documente şi mărturii ale fiilor săi sufleteşti, fiind departe de o hagiografie, după cum susţine autorul, care îi îndeamnă pe cititori să parcurgă rândurile cărţii, rânduri care, în ciuda imperfecţiunii lor, să devină totuşi o chemare spre urmarea credinţei, căldurii şi smereniei sfântului ierarh, potrivit cuvintelor slujbei sfântului Vasile cel Mare!".