Sfântul şi Marele Sinod Pan-Ortodox, eveniment epocal

În anul acesta, în perioada 18-26 iunie, sub iluminarea şi călăuzirea Sfântului Duh, a avut loc, în Insula Creta, Sfântul şi Marele Sinod Pan-Ortodox. Acesta a dezbătut cu smerenie şi responsabilitate diverse probleme de mare relevanţă pentru lumea învolburată în care trăim.

Mai întâi, s-a arătat necesitatea efortului pe care Biserica trebuie să-l facă pentru protejarea demnităţii şi măreţiei persoanei umane. Fiecare om, indiferent de religie, rasă, gen şi limbă, e creat după chipul lui Dumnezeu şi trebuie să se bucure de drepturi egale în societate. 

Biserica suferă când oamenii din diferite părţi ale pământului sunt discriminaţi şi lipsiţi de libertate şi de beneficiile păcii şi dreptăţii. Ea este chemată să-şi manifeste grija activă pentru cei aflaţi în necazuri şi nevoi, împlinindu-şi, astfel, misiunea salvatoare în lume.
O temă discutată cu multă atenţie a fost criza ecologică, devenită acută din cauza pasiunilor omeneşti nestăvilite şi schimbării climatice ce ameninţă, în mare măsură, mediul natural care este „casa” noastră comună. În această situaţie, Biserica îşi înţelege chemarea de a proteja creaţia lui Dumnezeu. Astfel, ea caută să accentueze importanţa cumpătării şi a stăpânirii de sine, şi să reamintească faptul că nu numai generaţiile prezente, ci şi cele viitoare au dreptul să se bucure de bunurile naturale date nouă de către Creator. Discutându-se despre dezvoltarea ştiinţei şi tehnologiei, care contribuie la uşurarea vieţii cotidiene, s-a arătat că în privinţa cercetării ştiinţifice trebuie să se ţină seama de principii etice şi spirituale. Biserica evidenţiază faptul că omul de ştiinţă trebuie să ia aminte la antropologia biblică şi la experienţa spirituală a Ortodoxiei, întrerupând cercetarea ştiinţifică atunci când aceasta violează valorile creştine şi umanitare.

Problema diasporei ortodoxe

Pe agenda Sfântului şi Marelui Sinod s-a aflat şi problema diasporei ortodoxe, care necesită o rezolvare urgentă. Aceasta trebuie să fie organizată în acord cu eclesiologia ortodoxă şi cu tradiţia şi practica Bisericii dreptmăritoare. Până la soluţionare, este necesară crearea Adunărilor episcopale din diaspora ortodoxă, compuse din toţi episcopii recunoscuţi canonic în fiecare regiune, care rămân sub jurisdicţiile canonice de care ei aparţin astăzi. Aceasta reprezintă o treaptă pozitivă spre organizarea lor canonică, iar funcţionarea omogenă a acestor Adunări episcopale garantează respectul pentru principiul eclesiologic al sinodalităţii. S-au purtat discuţii despre instituţia autonomiei şi despre aspectele ei eclesiologice şi pastorale. Precizându-se că autonomia o dă Biserica autocefală în graniţele regiunii sale geografic-canonice, s-a subliniat limpede că Bisericile autonome nu pot fi stabilite în regiunea diasporei ortodoxe decât având consens panortodox.
Un alt subiect care s-a bucurat de atenţia ierarhilor ortodocşi a fost familia creştină. Definită ca unire iubitoare indisolubilă a bărbatului cu femeia, căsătoria este „taina mare în Hristos şi în Biserică” (Efes. 5, 32). De aceea, familia este o instituţie divină, singura care asigură protecţia şi formarea copiilor, atât pentru misiunea spirituală a Bisericii, cât şi pentru viaţa societăţii. Cei căsătoriţi civil, nu religios, trebuie să primească asistenţă pastorală pentru a înţelege valoarea Tainei Cununiei. Biserica Ortodoxă nu permite membrilor ei uniri între persoane de acelaşi sex ori altă formă de coabitare în afara căsătoriei, adresându-le celor ce se fac vinovaţi de aceasta îndemn la pocăinţă şi îndreptare. Legat tot de respectivul subiect, s-au făcut referiri la avorturi, divorţuri şi impedimente de căsătorie, pe care Biserica trebuie să le trateze cu grijă delicată, ajutându-i pe fiii ei să dea dovadă de fidelitate faţă de sacralitatea familiei, numită de către Sfântul Ioan Gură de Aur „biserica mică”.
În cadrul lucrărilor sinodale, s-a reliefat importanţa postului creştin care, pentru a fi autentic, trebuie însoţit de pocăinţă şi fapte bune şi dublat de un post sufletesc, în sensul purificării simţurilor şi eliberării omului din mreaja patimilor înrobitoare. Viaţa duhovnicească ortodoxă nu poate fi atinsă fără „lupta cea bună” a postului, cale ascetică spre desăvârşire morală şi mântuire. Cert este că mulţi creştini din zilele noastre nu respectă toate prescripţiile postului, din diferite motive (boală, condiţii de trai şi de climă, muncă grea etc.). Aceştia trebuie trataţi cu o grijă pastorală adecvată, după îndemnul paulin: „Cel ce nu mănâncă să nu-l judece pe cel ce mănâncă” (Rom. 14, 3). Bisericile Ortodoxe locale pot determina cum să fie exercitate filantropic iconomia şi empatia, uşurând, în cazuri speciale, povara „postului sfânt”.

Conciliu Ortodox epocal

Ultimul subiect de pe agenda Marelui Sinod a fost relaţia Bisericii Ortodoxe cu restul lumii creştine. În virtutea spiritului ei de ecumenicitate, Biserica Ortodoxă, care se roagă „pentru unirea tuturor”, este conştientă de chemarea sa în a milita pentru restaurarea unităţii creştine, pe baza credinţei şi tradiţiei vechii Biserici a celor Şapte Sinoade Ecumenice. Biserica nădăjduieşte că prin dialog va da o mărturie dinamică despre plinătatea adevărului lui Hristos şi despre comorile ei spirituale acelora care sunt separaţi de ea. Participând la dialog cu creştinii eterodocşi, ea îşi dovedeşte responsabilitatea şi convingerea că înţelegerea reciprocă, cooperarea şi eforturile comune pentru reconstituirea unităţii creştine sunt de o importanţă fundamentală, dacă dorim „a nu-i pune piedică Evangheliei lui Hristos” (I Cor. 9, 12). Însă, dincolo de eforturile omeneşti, Biserica trebuie să se bazeze pe călăuzirea Duhului Sfânt, pe harul Divinului ei Întemeietor Care S-a rugat „pentru ca toţi să fie una” (In. 17, 21).
Mulţumim lui Dumnezeu că, în „foişorul de sus” de pe pământul apostolic al Cretei, s-au adunat la un Conciliu Ortodox epocal ierarhi din toate părţile globului pământesc. Aceşti „slujitori ai lui Hristos şi iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” (I Cor. 4, 1) au dezbătut subiecte importante privind viaţa interioară a Bisericii şi slujirea ei pastorală în lumea actuală. Din toate lucrările sinodale, desfăşurate într-un climat duhovnicesc excepţional, s-a putut percepe dorinţa fierbinte a Bisericii Ortodoxe universale de a oferi societăţilor contemporane secularizate lumina Evangheliei, adică speranţa şi asigurarea că nu răul are ultimul cuvânt în istorie, ci Hristos, Mirele Bisericii şi „Domnul împăraţilor pământului” (Apoc. 1, 5). Ne rugăm ca Duhul Sfânt să călăuzească Biserica în implementarea deciziilor Sfântului şi Marelui Sinod Pan-Ortodox, conştienţi fiind că acceptarea şi aplicarea acestora constituie expresia esenţială a recunoaşterii identităţii sinodale a Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică. În acest fel, ea îşi poate îndeplini cu rodnicie misiunea ei în lumea post-modernă, spre binele poporului lui Dumnezeu.