Sfântul Ștefan cel Mare în documente brașovene

În arhiva istorică a Muzeului Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului se află și două documente realizate în contextul evenimentelor din 1904 când se comemorau 400 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, cel care între 14 aprilie 1457 și 2 iulie 1504 a condus țara și poporul său.

Între documentele aflate în Șcheii Brașovului, se află însemnarea de cronică privind bătălia de la Războieni din 1476, reprodusă (în 1904) după pisania bisericii ridicate de Ștefan cel Mare la Războieni, însoțită de actul testamentar al lui Ștefan cel Mare, întocmit după 20 de ani de la bătălie, cu prilejul ridicării Bisericii „Sfântului Arhanghel Mihail” și al înhumării osemintelor eroilor căzuți la Războieni. Manifestările din 1904, în contextul cărora s-a alcătuit acest document, au fost coordonate de ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice, Spiru C. Haret, prilej cu care s-a inaugurat și noul Monument de la Războieni.

Cel de-al doilea document conține pomelnicul voievodal, alcătuit de Ștefan cel Mare, tot în cadrul evenimentelor de la 1496, dar refăcut după 400 de ani cu prilejul manifestărilor omagiale din 1904, cu scopul de a fi pomenit în toate Bisericile Ortodoxe. Prima pomenire a eroilor căzuți la Războieni a fost hotărâtă chiar de voievod la 8 noiembrie 1496, în anul în care murea și primul fiu al său, Alexandru, care participase alături de tatăl său la bătălia de la Războieni, unde fusese grav rănit. Din porunca marelui voievod, osemintele celor care s-au jertfit aici au fost înhumate în biserica special construită și devenită astfel mausoleu.

Teoctist, mitropolit al lui Ștefan

În arhiva Muzeului Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șchei se află și primul manual de filosofie, copiat aici în veacul al XVI-lea de dascălul școlii de aici, Barbu Hoban. Textul grecesc și slavon al dascălului Hoban, cuprindea între altele, opera monahului isihast din veacul al VIII-lea, Petru Damaschin, fragmente din comentariul lui Simion Metafrastul regăsite în „Învățăturile” lui Neagoe Basarab, fragmente din Simion Noul Teolog, Grigore de Nissa, Ioan Damaschin, Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare, citate din cu­getările a 42 de filosofi ai antichității latine și grecești, corespondența Sfântului Nicodim de la Tismana cu patriarhii Ciprian al Rusiei și Teofilact al Bulgariei și o scrisoare a unui monah român necunoscut, Pavel, adresată lui Nicodim de la Tismana, dar și texte din alți sfinți părinți.

Legat de manuscrisul dascălului Hoban, ca o completare a acestuia, este un manuscris slavon, cu 274 pagini, scris în grafia veacului al XV-lea, cu filigranul hârtiei (misterțul) pentru aceeași perioadă, cu scriere semiuncială (cu puține elemente de cursivă), purtând, în final, însemnarea autografă a ieromonahului Teoctist, unul din viitorii mitropoliți ai Moldovei din timpul lui Ștefan cel Mare. Aflăm în conținutul manuscrisului, bine ordonat, întocmai ca într-un text didactic, următoarele capitole: „Despre viață, tâlcuirea părintelui nostru Ioan, egumenul de la Sfântul Munte Sinai, cel numit Scolasticul”, evident tot textul din Scara Sfântului Ioan Scărarul; „Despre tristețe. Cuvântul 13” al lui Grigore Sinaitul; „Înțeleptul Vasile către un oarecare Ștefan, despre cele trei ceasuri”; „Tâlcuire altuia despre aceeași trecere”; „Al aceluiași, cuvânt către păstor”; „Învățătura Sfântului Efrem Sirul”. Textul se încheie cu „Treptele despre renunțare la lume”, tot din Scara lui Ioan Scărarul. Ca o completare ulterioară, după textul autograf, ieromonahul Teoctist adaugă alte texte didactice cu titlul scris tot cu cerneală roșie: „Să vă feriți de avariție”; „Poveste folositoare a părintelui nostru Pior”. Textul autograf care trebuia să încheie manuscrisul copiat, tot în limbă slavă, în aceeași grafie, oferă date privind paternitatea și semni­ficația manuscrisului: „Eu Theoctist ieromonah am făcut această Leasviță cu tâlcuire și dacă o voi da eu undeva, fie înainte de moartea mea, fie după moartea me, să-mi fie mie de pomenire și fraților spre mântuire și folosință la mănăstire sau la sihăstrie să fie alcătuirea (Leasviței făcute de mine) întocmai și să nu îndrăznească nimeni s-o ia de acolo, unde se află dată de mine, iar cine va voi să o ia, acela să nu fie iertat de Dumnezeu și de toți sfinți și de mine păcătosul și să fie nedezlegat. Amin”.

Însemnarea autografă ne pune în situația de a nu ne putea pronunța despre care dintre cei doi ieromonahi cu același nume (Teoctist), din timpul lui Ștefan cel Mare, este vorba. Cei doi slujitori ai altarului monahal, contemporani cu domnia lui Ștefan cel Mare, au fost în relație directă cu marele voievod.

Teoctist I, care încă din timpul lui Alexăndrel Voevod (1452-1454) a fost binecuvântat ca Mitropolit al Moldovei de patriarhul sârb Nicodim de la Ipek (nu putea fi așezat de patriarhul Constantinopolului, căci tocmai în 1453 acesta cădea sub turci). Pe câmpul de la Direptate, Teoctist a uns cu mir sfințit pe noul domn „cu cea mai mare bucurie”, fiind unul din cei care l-a sprijinit pe Ștefan încă în condițiile în care lupta împotriva lui Petru Aron, fiind înțeles pentru aceasta cu o seamă dintre boierii Moldovei, înainte ca Ștefan să ajungă domn. Voievodul i-a oferit danii (cu care se pare că era înrudit, făcând parte din neamul Mușatinilor) și avea să fie înmormântat la Mănăstirea Putna în 18 noiembrie 1477, unde apoi au fost înmormântați Ștefan și ai săi. Manuscrisul putea data din perioada în care Teoctist era egumen la Neamț, motiv pentru care semnează ca ieromonah.

Cel de al doilea presupus autor, Teoctist II, a fost și el egumen, la Neamț, episcop de Roman la 1500 și din aprilie 1508 mitropolit al Moldovei pană la moarte (15 iunie 1528, fiind înmormântat la Neamț). În timpul egumeniei sale de la Neamț, s-a ridicat și s-a sfințit Biserica „Înălțării Domnului” de către Ștefan (1497). Din inițiativa sa s-a copiat un Tipic și o Psaltire, dăruite mănăstirii Neamț. Cronicarul moldovean Macarie (secolul al XVI-lea) amintește că Teoctist al II-lea, înainte de ajunge mitropolit al Moldovei, pe vremea când era ieromonah și stareț la mănăstirea Neamț, desfășurase activitate de „nastavnc” și de dascăl, fiind un om foarte învățat, citind cărțile „din doască în doască”, fiind cunoscut pentru activitatea sa de copist de manuscrise.