„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Sfinţire de paraclis la Daia Nouă, judeţul Sibiu
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a sfinţit sâmbătă, 22 august, paraclisul de vară din Daia Nouă, judeţul Sibiu. Ierarhul i-a binecuvântat pe credincioşii din localitate, pe preotul paroh şi autorităţile locale pentru ridicarea acestui paraclis într-o zonă nouă a localităţii Daia.
În soborul slujitor s-au aflat inspectorul bisericesc din Arhiepiscopia Sibiului, părintele Cornel Voinea, parohul din Daia, Alin Danciu, precum şi mai mulţi preoţi de la parohiile învecinate. La slujba de sfinţire au participat primarul comunei Roşia, Valentin Aldea, autorităţi locale, precum şi numeroşi credincioşi din cartierul nou al localităţii Daia. Comunitatea s-a pregătit intens pentru acest moment de sărbătoare, unic în viaţa acestui cartier nou al satului Daia. Ierarhul a fost întâmpinat de autorităţi şi credincioşi în mod tradiţional, aşa cum este obiceiul în toate comunităţile din Transilvania şi din întreaga ţară. IPS Mitropolit Laurenţiu a oficiat slujba de sfinţire şi a binecuvântat paraclisul şi icoanele din interior prin stropire cu apă sfinţită. La finalul slujbei religioase, credincioşii prezenţi au fost binecuvântaţi de ierarh şi au primit iconiţe ale Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei. Toţi cei care au participat la slujba de sfinţire au avut posibilitatea să se închine la icoanele sfinţite din paraclis.
În cuvântul de felicitare şi de binecuvântare, IPS Mitropolit Laurenţiu a subliniat rolul duhovnicesc al altarelor de închinare ridicate în mijlocul comunităţilor creştine. Părintele Mitropolit şi-a exprimat convingerea că acest altar de rugăciune va aduce binecuvântare peste comunitatea din Daia Nouă şi peste toţi cei care îi calcă pragul pentru a participa la slujbele religioase.
„Acest paraclis reprezintă dragostea şi credinţa tuturor credincioşilor, ştiind că o biserică, o cruce sau o troiţă sunt puncte de referinţă ale credinţei noastre, sunt semne şi locuri care ne ocrotesc, dar ne şi atrag atenţia că suntem atât de vulnerabili, că trecem atât de repede prin viaţă încât nici nu ştim când trebuie să plecăm dincolo. De aceea, dacă în osteneala noastră de toate zilele, care are şi ea rolul ei şi este binecuvântată de Dumnezeu, ne oprim şi ne închinăm şi ne punem în faţa lui Dumnezeu toate dorinţele noastre, nevoile noastre dar mai ales idealurile noastre, atunci primim ajutor şi viaţa noastră are un sens în plus. Pentru ca viaţa noastră să aibă un sens, trebuie să fie sub binecuvântarea lui Dumnezeu, iar semne ale binecuvântării lui Dumnezeu sunt bisericile, paraclisele şi altarele de vară.
Cuvântul <paraclis> înseamnă <lângă biserică> şi de aceea paraclisul este o bisericuţă legată de biserica mare. Acest locaş vă va atrage şi prin frumuseţe, dar şi prin conţinutul lui, pentru că l-am binecuvântat ca aici să vă odihniţi de oboseala sufletească, nu numai de cea trupească, şi să primiţi binecuvântarea lui Dumnezeu în clipe de rugăciune. L-am binecuvântat ca să fie şi un semn al ocrotirii şi al îndemnării noastre de a păşi cu paşi serioşi pe drumul vieţii, cerând totdeauna sprijin de la Dumnezeu”, a spus ierarhul.
Paraclis în stil maramureşean
Paraclisul de lemn a fost construit în apropiere de casele de vacanţă şi locuinţele din Daia Nouă pentru a fi un loc binecuvântat, un altar de închinare pentru credincioşi, precum şi o legătură duhovnicească între comunitatea de aici şi satul Daia, unde se construieşte o biserică nouă. Locaşul de cult va răspunde nevoilor duhovniceşti ale celor care locuiesc permanent în Daia Nouă, dar şi celor care vin aici în perioada vacanţelor de vară.
„Biserica Ortodoxă a răspuns mereu nevoilor credincioşilor săi, odată cu înfiinţarea unor noi comunităţi, a unor noi zone rezidenţiale. Comunitatea de aici a fost înfiinţată acum 15 ani şi am găsit aici oameni cu o credinţă vie, lucrătoare, oameni care şi-au pus resursele lor în slujba comunităţii. Astfel am reuşit să ridicăm acest paraclis din lemn, construit de nişte meşteri populari maramureşeni, în stil tradiţional. Nădăjduim că va asigura nevoile religioase ale oamenilor din această zonă. Vom săvârşi aici sfintele slujbe pe timp de vară şi sperăm că acest locaş va trezi în sufletele credincioşilor de aici dorinţa de a se apropia mai mult de Biserica noastră şi de tradiţiile noastre sfinte”, ne-a spus parohul Alin Danciu.