„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Sfinţiri şi binecuvântări în Duminica a patra după Paşti
În cea de a patra Duminică după Paşti, a Vindecării slăbănogului de la Vitezda, mai multe lăcaşe de cult au fost târnosite, iar unele aşezăminte ale parohiilor au fost binecuvântate de ierarhi. De asemenea, numeroşi preoţi şi credincioşi au primit distincţii oferite de ierarhi ca semn de apreciere pentru implicarea şi susţinerea lucrărilor din comunităţile parohiale.
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a sfinţit Căminul pentru vârstnici al Asociaţiei „Sfântul Nicolae” de la Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din cartierul sibian Valea Aurie. Slujba de sfinţire a fost oficiată în Duminica a patra după Paşti şi a fost precedată de Sfânta Liturghie oficiată în sobor pe o scenă amenajată pe treptele de intrare în locaşul de cult, în prezenţa numeroşilor credincioşi din cartier şi din întregul oraş.
Ierarhul a fost întâmpinat de preoţii şi credincioşii comunităţii la intersecţia dintre Calea Poplăcii şi strada Ludoş, apoi, cu toţii au pornit în procesiune până la biserică. Copiii din cartier şi beneficiarii Centrului de zi al bisericii din Valea Aurie au participat la procesiune înveşmântaţi în straie populare şi purtând steagul naţional.
La sărbătoarea din Valea Aurie au participat reprezentanţi ai autorităţilor judeţene și locale, iar în soborul de preoţi s-au aflat: consilierul cultural din cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor, pr. prof. dr. Mihai Săsăujan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, pr. prof. dr. Nicolae Chifăr, prodecanul aceleiaşi instituţii, pr. prof. dr. Aurel Pavel, pr. prof. dr. Ioan Cristinel Teşu de la Facultatea de Teologie din Iaşi, consilierul social din cadrul Arhiepiscopiei Sibiului, pr. Ciprian Cândea, protopopul de Sibiu, Ioan Coşa, precum şi mulţi alţi slujitori ai sfintelor altare din parohiile oraşului şi din alte părţi.
La sfârşitul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurenţiu a rostit un cuvânt de învăţătură prin care a tâlcuit Evanghelia duminicii, iar apoi a oferit bisericii din Valea Aurie o raclă cu un fragment din moaştele Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei.
„Mântuitorul a adus slăbănogului de la Vitezda mai întâi vindecare trupească. Mântuitorul S-a retras şi l-a aşteptat în templu, pentru ca vindecarea să fie deplină. Cei care l-au văzut pe slăbănog vindecat l-au întrebat cine i-a adus tămăduirea. L-a întâlnit apoi pe Mântuitorul în templu, care i-a spus că de acum s-a făcut sănătos şi trebuie să nu mai greşească. Pentru a înlătura total neputinţele, slăbiciunile şi bolile noastre trebuie să ne vindecăm sufleteşte”, a subliniat ierarhul.
„O casă a celor vârstnici”
Părintele Simion Săsăujan, ctitorul bisericii şi al aşezământului social unde funcţionează Centrul de zi pentru copii şi unde va fi deschis Căminul pentru vârstnici a primit distincţia „Crucea şaguniană pentru preoţi”, ca o încununare a celor 50 de ani de preoţie, din care 26 au fost în slujba credincioşilor din Valea Aurie.
Părintele Simion Săsăujan a mulţumit ierarhului şi tuturor celor ce au sprijinit construirea aşezământului de lângă biserică şi i-a oferit ierarhului ca dar din partea comunităţii o icoană.
„În anul 2010 am intrat cu copiii în parterul clădirii celei noi, iar în prezent am făcut pregătirile necesare pentru 18 bătrâni care vor locui în curând aici, la etajul aşezământului. Copiii şi bătrânii vor putea fi împreună într-un program de într-ajutorare. Trăiesc o adâncă emoţie gândindu-mă la ceea ce a fost şi la ceea ce am realizat, dar şi la proiectele noastre de viitor”, a spus pr. Simion Săsăujan.
A urmat sfinţirea Căminului pentru vârstnici de la etajul aşezământului, ierarhul şi soborul de preoţi sfinţind cele nouă camere unde vor fi îngrijiţi în viitorul apropiat 18 bătrâni.
„Este datoria noastră de a-i vedea pe bătrânii noştri alături de Biserică, sub ocrotirea lui Dumnezeu, cu posibilitatea de a merge când doresc în sfântul locaş pentru a se ruga, de a avea aici toată asistenţa necesară pentru îndulcirea zilelor pe care ei le mai au de parcurs în această lume. Nu considerăm că este un aşezământ, sau un azil, ci este o casă a celor vârstnici, casa noastră prelungită prin braţele Bisericii în societatea în care noi trăim pentru aceşti oameni binecuvântaţi de Dumnzeue şi care au nevoie de un mare sprijin. Îi rugăm pe toţi să se gândească la cei care vor sta aici şi să îi ajutaţi, înmulţind dragostea şi îmbogăţindu-ne în fapte bune”, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.
La sfinţire au fost prezenţi şi reprezentanţi ai partenerilor din Germania, Anglia şi Elveţia, care au sprijinit construirea instituţiei.
Resfinţire la Ilva Mare, Năsăud
Credincioșii din parohia năsăudeană Ilva Mare II au participat în Duminica a 4-a după Paști, la resfinţirea Bisericii „Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir”, slujbă săvârşită de Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
Enoriașii, alături de credincioşi din localitățile învecinate, au venit în număr mare pentru a participa la slujba de resfințire şi la Sfânta Liturghie, săvârşite de ierarh, împreună cu un sobor de peste 20 de preoţi şi diaconi. Din sobor a făcut parte arhid. Claudiu Grama, consilierul pe probleme de misiune şi protocol, Ioan Dâmbu, protopopul de Năsăud şi alţi preoți de la bisericile din zonă.
Sfânta Liturghie a fost oficiată pe o scenă special amenajată în curtea bisericii, iar în cuvântul de învățătură, ierarhul, pornind de la pericopa evanghelică a duminicii, a arătat că scăldătoarea Vitezda este prefigurarea Bisericii în care omul primeşte vindecare de boala sufletească și trupească: „Lucrul cel mai important este mântuirea sufletului, iar important ar fi ca noi să conlucrăm cu harul acesta atât de mare care se revarsă în Biserică unde, este prezent Domnul Iisus Hristos şi care ne tămăduieşte şi sufletele şi trupurile”.
La finalul slujbei, pentru contribuţia adusă la reabilitarea locașului de cult, IPS Mitropolit Andrei i-a oferit parohului Cristian Lupșan distincția „Crucea transilvană”, iar părintelui slujitor Solovăstru Dănilă, ordinul „Sfântul Pahomie de la Gledin”. De asemenea, ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni” a fost oferit primarului din Ilva Mare, inginerilor și pictorilor locașului de cult, iar diplome de „aleasă cinstire” au primit toți cei implicați în restaurarea bisericii.
Locașul de cult din Ilva Mare, cu hramul „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de mir” a fost ridicat acum mai bine de 130 de ani. În ultima perioadă, biserica a fost restaurată și pictată.
După Sfânta Liturghie, în fața bisericii din Ilva Mare, la Mormântul Eroului Necunoscut, s-a desfășurat un ceremonial militar și religios. După slujba de Parastas oficiată de IPS Mitropolit Andrei, militari ai Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” a garnizoanei Bistriţa, au defilat cu muzică militară.
Sărbătoare la Ghighişeni, Beiuş
Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în vizită pastorală în cadrul Protopopiatului Beiuş, unde a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Parohia Ghighișeni, în sobor de preoți și diaconi. Ierarhul a fost primit de numeroşi credincioşi, mulți copii, tineri și adulți îmbrăcaţi în vechi straie populare, în sunetul clopotelor şi al tulnicelor, prin grupul de tulnicărese de la Nucet. Răspunsurile liturgice au fost date de corul bisericii Parohiei Şega I din Arad, Arhiepiscopia Aradului, însoţit de părintele Aurel Bonchiş, fiu al Bihorului.
PS Episcop Sofronie a tâlcuit credincioşilor prezenţi semnificaţia vindecării de către Mântuitorul Iisus Hristos a slăbănogului de la scăldătoarea Vitezda: „În Duminica aceasta, a patra după Sfintele Paști, ni se aduce aminte în Sfânta Biserică, atât prin pericopa evanghelică, cât și prin pericopa din Apostolul zilei, de puterea vindecătoare a Fiului lui Dumnezeu întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos. Pe de o parte, îl avem în pericopa evanghelică pe paraliticul care de 38 de ani pătimea și suferea, pe care l-a vindecat Mântuitorul Iisus Hristos într-o zi de sâmbătă, la scăldătoarea Vitezda, prin cuvântul Său. Pe de altă parte, în pericopa Apostolului zilei îl vedem pe Sfântul Apostol Petru chemându-L pe Mântuitorul Iisus Hristos, rugându-se, invocând numele Domnului Hristos și, astfel, vindecând pe paraliticul Enea, bolnav de opt ani. De asemenea, ne este prezentată minunea învierii din morți a Tavitei, în cetatea Iope, de către Apostolul Petru, prin puterea lui Dumnezeu”.
„Toate aceste minuni, săvârșite fie direct de Mântuitorul Iisus Hristos, fie prin rugăciunea Sfântului Apostol Petru, ni-L descoperă, încă o dată, pe Domnul nostru, că este Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru a ne vindeca pe noi, oamenii, de orice boală și neputință și de moarte. El este Eliberatorul tuturor oamenilor din boală, din păcat și din moarte. Toate acestea trei sunt legate, căci cel vindecat de Mântuitorul este avertizat de Domnul Hristos, mai apoi: «de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău»”, a mai spus ierarhul.
Marian Vasile Popa, Protopopul Beiușului, Seghiștei și Șteiului a punctat cele mai importante momente din istoria bisericească a enoriei Ghighișeni, subliniind statornicia în dreapta credință, de-a lungul vremii, a credincioşilor. De asemenea, a evidențiat lucrarea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească realizată de părintele Sorin Marcel Mance, în cei doi ani și trei luni de când a fost așezat ca paroh la Ghighișeni.
La final, PS Sofronie a felicitat pe paroh și pe dreptmăritorii creștini din această localitate, românească și ortodoxă, pentru dragostea pe care o arată Bisericii străbune și neamului românesc, prin atașamentul și statornicia în credința ortodoxă, precum și prin păstrarea și promovarea tradițiilor specifice poporului român din Țara Beiușului. Cu acest prilej, ierarhul a înmânat diplome de apreciere Consiliului și Comitetului parohial al parohiei Ghighișeni și primarului comunei Rieni, Gheorghe Ioan Bota.
După încheierea Sfintei Liturghii, PS Episcop Sofronie s-a deplasat la casa parohială recent reconstruită, amenajată și înfrumusețată, unde a oficiat o sfeștanie, binecuvântând rezultatul muncii parohului și credincioșilor din Ghighișeni.
Satul Ghighişeni din comuna Rieni, situat în sudul județului Bihor, este o veche aşezare românească, atestată documentar în anul 1581. Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Ghighişeni a fost construită în anul 1929, din cărămidă, prin contribuţia şi jertfele credincioşilor din localitate, împlinind anul acesta 87 de ani de la zidire.
Resfinţire la Lemniu, Jibou
Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Lemniu, Protopopiatul Jibou, unde a resfinţit Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” cu ocazia finalizării lucrărilor de reînnoire. Ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, iar la slujbă au participat numeroși credincioși din localitate, precum și fiii satului, sosiți acasă din toate colțurile țării pentru acest eveniment. În continuare, a fost săvârșită Sfânta Liturghie pe un podium amenajat în vecinătatea locașului de cult. Răspunsurile la strană au fost date de o parte a corului ASCOR din Baia Mare, în frunte cu dirijorul acestora, Vlad Verdeș.
La finalul Sfintei Liturghii, în semn de prețuire, parohul Ioan Chinde a oferit PS Episcop Petroniu o icoană. La rândul său, ierarhul a acordat părintelui Ioan Chinde o diplomă de apreciere.
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a fost ridicată între anii 1932-1935. Lucrările actuale de reînnoire au început în anul 2012 sub coordonarea parohului Ioan Chinde, care păstorește această comunitate din anul 1991. În această perioadă, în interiorul locaşului de cult pereții au fost pictați în tehnica tempera și au fost înlocuite geamurile. În exterior, pereții au fost reparați și vopsiți, s-au montat jgheaburile, s-a reparat și vopsit tabla de pe acoperiș, iar la intrarea în locașul de cult a fost înălțată o copertină. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe. Toate aceste lucrări au fost posibile prin implicarea celor 180 de familii de credincioşi din sat şi a altor binefăcători, care au sprijinit lucrările de înnoire a locașului de cult.
Sfinţire la Ponor, Petroşani
Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a sfințit Biserica „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Parohia Ponor, Protopopiatul Petroșani, după încheierea lucrărilor de reabilitare și de înfrumusețare a lăcașului de cult realizate sub coordonarea parohului Adinel Blentea. A urmat Sfânta Liturghie, săvârșită de ierarh, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, PS Episcop Gurie le-a vorbit credincioșilor despre dimensiunea duhovnicească a lumii și modul în care, prin credință, prin rugăciune și prin răbdare, poate fi îndreptată către lucrarea celor mântuitoare și veșnice. Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să poarte în continuare cu bucurie darurile Învierii Domnului Iisus Hristos, pentru ca viața lor și a celor din jur să se umple de lumina și de bogăția slavei dumnezeiești.
PS Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit hirotesia întru iconom-stavrofor a parohului Adinel Blentea, felicitându-l pentru activitatea pastoral-misionară în parohie.
La finalul Sfintei Liturghii, la propunerea parohului, PS Episcop Gurie a acordat mai multe gramate de mulțumire celor implicați în proiectul de reabilitare al bisericii, îndemnându-i să rămână în continuare la fel de apropiați și devotați lucrării Bisericii dreptmăritoare.
Sâmbătă, 21 mai, PS Episcop Gurie, a slujit în Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” a schitului Straja din județul Hunedoara, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Ierarhul le-a vorbit credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie despre lucrarea deosebită pe care au realizat-o în istoria bisericii universale Sfinții Constantin și Elena, prin străduința lor fiind oferit creștinilor marele dar de a-și exprima credința în mod liber. De asemenea, i-a îndemnat pe credincioși să fie apropiați Bisericii lui Hristos, lucrând în pace și libertate mântuirea sufletelor lor și dobândirea Împărăției lui Dumnezeu.
Târnosire la Culcea, Chioar
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba de târnosire a bisericii din Parohia Culcea, Protopopiatul Chioar, în prezenţa unui mare sobor de preoţi slujitori, din care au făcut parte Nicolae Petruş, protopopul Chioarului, parohul Mircea Conţ, preoţi din Baia Mare şi parohiile învecinate. La târnosirea bisericii au participat numeroşi credincioşi. Biserica a primit, alături de hramurile vechi, „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, şi al treilea hram, „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul”, în cadrul anului comemorativ al acestui sfânt în Patriarhia Română.
Biserica din Parohia Culcea a fost zidită între anii 1938-1939, iar între anii 2010-2016 au fost executate mai multe lucrări precum reorganizarea Sfântului Altar şi a Sfintei Mese cu mobilier nou, a unei solei noi, a iconostasului sculptat în lemn de tei şi împodobit cu icoane noi, înlocuirea ferestrelor vechi cu altele noi, cu vitralii, refacerea în totalitate a exteriorului şi renovarea acoperişului, construirea unui lumânărar nou, a unor alei largi în jurul bisericii şi a gardului de împrejmuire. Toate s-au executat pe cheltuiala credincioşilor, a Consiliului Judeţean şi a Secretariatului de Stat pentru Culte şi cu ajutorul unor binefăcători.
Sfânta Liturghie a fost oficiată pe o scenă în aer liber de PS Iustin Sigheteanul, în sobor de peste 25 de preoţi slujitori, din care au mai făcut parte arhim. dr. Casian Filip, ecleziarhul Catedralei „Sfânta Treime” din Baia Mare, pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial, Nicolae Petruş, protopopul Chioarului, parohul Mircea Conţ şi preoţi invitaţi din parohiile din jur. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Arhanghelii” a preoţilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, dirijată de pr. dr. Petrică Aurelian Covaciu.
În cuvântul de învăţătură, PS Iustin Sigheteanul s-a referit la pericopa evanghelică a duminicii, a slăbănogului, vindecat la scăldătoarea Vitezda de Iisus Mântuitorul, după 38 de ani de suferinţă.
Parohul Mircea Conţ a fost distins cu rangul de stavrofor, iar binefăcătorii au primit diplome de recunoştinţă. Ierarhul a primit în dar, cu această ocazie, o icoană cu Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.