„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Simpozion național dedicat satului românesc, la Oradea
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din cadrul Universităţii din Oradea, a organizat, în perioada 28-29 mai, Simpozionul naţional cu tema: „Satul românesc - spațiu al eternizării. Preotul - factor de resacralizare al neamului”.
Evenimentul s-a înscris în seria de manifestări științifice organizate în Eparhia Oradiei, cu prilejul proclamării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului 2019, ca „An omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)” și „An comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești”, în Patriarhia Română.
Lucrările simpozionului naţional au fost precedate de slujba de Te Deum, oficiată în capela cu hramul „Sfântul Teodor Studitul”, a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman”, cu participarea conducerii Universității orădene, a cadrelor didactice ale facultăţii, a altor invitați şi a doctoranzilor, masteranzilor şi studenţilor facultății.
Deschiderea oficială a lucrărilor simpozionului a avut loc marți, 28 mai, în Sala Centrului de Studii Teologice Interdisciplinare, unde pr. prof. dr. Dumitru Megheșan, decanul facultăţii, a adresat un cuvânt de mulțumire Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei.
Partea a doua a manifestării a fost dedicată prezentării referatelor din cadrul evenimentului, în cuprinsul cărora au fost reliefate aspecte din viața satului românesc, evidențiindu-se faptul că satul românesc a fost vatra în care s-a plămădit, s-a păstrat şi s-a promovat conştiinţa naţională şi eclesială românească, în jurul Bisericii din satul românesc cultivându-se virtuţile poporului român. Alături de misiunea Bisericii în satul românesc se derulează şi misiunea şcolii. Biserica, împreună cu şcoala, sunt temelia pe care se sprijină formarea individuală a ființei umane şi a neamului. Biserica şi şcoala sunt valori unice, inestimabile şi inconfundabile care trebuiesc preţuite ca bunuri sacre şi la care cei din prezent trebuie să se raporteze. Biserica şi şcoala constituie matricea dăinuirii româneşti şi creştineşti, iar pe astfel de fundamente s-a dinamizat, s-a înfrumuseţat şi s-a potenţat existenţa umană a satului românesc, în care Biserica, prin slujitorii ei, precum și școala au avut o valoare şi o semnificaţie particulară, conform organizatorilor.
La finalul lucrărilor simpozionului, pr. prof. dr. Dumitru Megheşan, decanul facultăţii, a mulţumit tuturor pentru participare, menționând că referatele prezentate vor fi tipărite într-un volum dedicat manifestării.