„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Simpozion național la Sibiu
Arhiepiscopia Sibiului organizează în perioada 23-24 septembrie Simpozionul Național „Anul satului românesc: între tradiție și modernitate” și „Figurile emblematice ale patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și importanța activității traducătorilor de cărți bisericești”.
Simpozionul face parte din activitățile organizate de Arhiepiscopia Sibiului în „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)” și în „Anul comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești”.
În prima zi, lucrările simpozionului vor avea lor la Muzeul Civilizației Populare Tradiționale „Astra” din Dumbrava Sibiului, unde invitații vor primi binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Vor fi prezenți la deschiderea simpozionului secretarul de stat pentru culte Victor Opaschi, președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, prof. univ. dr. ing. Ioan Bondrea, rectorul Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, general prof. univ. dr. ing. Ghiță Bârsan, președintele Asociației Comunelor din România, Valentin Ivan și directorul Complexului Național Muzeal „Astra”, Ciprian Ștefan.
Dintre comunicările științifice care vor fi prezentate în cadrul simpozionului amintim: „Parohia rurală – metamorfozele prezentului si incertitudinile viitorului” (pr. prof. univ. dr. Cristinel Ioja), „Misiunea Bisericii în mediul rural” (pr. prof. univ. dr. Mihai Himcinschi), „Biserica și satul românesc în gândirea Părintelui Profesor Dumitru Stăniloae” (pr. prof. univ. dr. Nicolae Moșoiu), „Importanța predicii în contextul misionar al satului românesc” (pr. lect. univ. dr. Filip Albu).
Satul românesc în actualitate
Lucrările din a doua zi a simpozionului vor avea loc la Centrul Pastoral-Misionar „Sfântul Andrei Șaguna” din Păltiniș, județul Sibiu. Invitații vor avea posibilitatea să participe la Sfânta Liturghie oficiată la Schitul „Schimbarea la Față” din Păltiniș.
Sesiunea de comunicări va cuprinde referate pe tema Anului comemorativ: „Traducători de pravile și canoane in limba română” (pr. conf. dr. Irimie Marga), „Contribuția traducerilor biblice la dezvoltarea culturii diferitelor popoare cu specială referire la contribuția Bisericii Ortodoxe” (pr. conf. dr. Daniel Buda), „Între dorința de autonomie și purtarea de grijă părintească: relațiile dintre românii ortodocși de peste Ocean și Biserica mamă în timpul păstoririi Patriarhului Nicodim Munteanu” (pr. conf. dr. Gabriel Viorel Gârdan), „Patriarhul Iustin Moisescu şi traducerile din scrierile Părinţilor Bisericii” (pr. conf. dr. Ioan Mircea Ielciu), „Tradiție, traducere și interpretare: cazul pr. prof. dr. Teodor Bodogae” (asist. univ. dr. Dragoș Boicu).
Simpozionul se va încheia cu dezbateri și discuții referitoare la satul românesc și situația actuală a comunităților ortodoxe din mediul rural, cu referire la implicarea Bisericii în activitățile culturale și social-filantropice organizate în satele românești.