„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Slujba Deniei cu Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul
În săptămâna a cincea din Postul Paştilor, miercuri seara, 10 aprilie, a fost oficiată slujba Deniei în cadrul căreia a fost citit integral Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. În prima săptămână a Postului Mare, de luni până joi, Canonul Sfântului Andrei Criteanul se citește în patru părți. Canonul cel Mare se citește, apoi, în întregime în săptămâna a cincea din Postul Paștilor, în cadrul Deniei de miercuri seara.
La Catedrala mitropolitană din Sibiu a fost oficiată miercuri, 10 aprilie, slujba Deniei în cadrul căreia a fost citit integral Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul. Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi condus de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Din sobor au făcut parte decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, pr. prof. dr. Nicolae Chifăr, prodecanul instituției, pr. prof. dr. Aurel Pavel, alte cadre didactice și slujitori ai Catedralei mitropolitane. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Facultății de Teologie, condus de pr. lect. dr. Sorin Dobre.
Credincioșii prezenți au avut posibilitatea să primească binecuvântare arhierească pentru a se pregăti de ultima parte a Postului Mare și de Săptămâna Mare care precede marele praznic al Învierii Domnului. Vineri, 12 aprilie, de la ora 18.00, în Catedrala mitropolitană din Sibiu va fi oficiată slujba Deniei Acatistului.
Canonul cel Mare la Catedrala clujeană
La Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat miercuri, 10 aprilie, Denia în cadrul căreia s-a citit integral Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.
Ierarhul a fost înconjurat de un sobor format din preoții și diaconii slujitori ai Catedralei, părinții profesori, alături de care s-au aflat studenții teologi și elevii seminariști ai celor două instituții de învățământ teologic din Cluj-Napoca, precum și numeroși credincioși, care au rostit împreună cu strana cele 250 de stihiri urmate de invocația: „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!”, cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminică a perioadei Triodului.
Răspunsurile la slujbă au fost date de Corul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, dirijat de arhid. asist. dr. Daniel Mocanu.
La final, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a ținut un cuvânt de învățătură, intitulat „Evenimentele concrete stimulează pocăința noastră”, evidențiind faptul că Sfântul Andrei Criteanul a alcătuit acest canon de pocăință pentru ca evenimentele concrete cuprinse în scrierile canonului să stimuleze pocăința credincioșilor.
Denia la Catedrala mitropolitană din Timișoara
Sute de credincioși timișoreni au participat miercuri seară, 10 aprilie, la Catedrala mitropolitană din Timișoara, la Denia Canonului cel Mare al Sfântului Cuvios Andrei Criteanul. Sfânta slujbă a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de preoți. La finalul Deniei, Părintele Mitropolit Ioan al Banatului împreună cu părintele conf. univ. dr. Gavril Trifa, de la Catedra de Teologie a Facultății de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara, au reliefat, printr-un dialog maieutic, semnificațiile duhovnicești ale acestei creații imnologice, ce cuprinde, în cele 250 de tropare, întreaga lege morală a Vechiului și Noului Testament.
Denia Canonului, la Catedrala din Alba Iulia
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Denia Canonului Sfântului Andrei Criteanul și a rostit cuvântul de învățătură, la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia. Adresându-se numeroșilor credincioși prezenți, ierarhul, făcând referire la cântările de umilință ale Canonului cel Mare, a subliniat faptul că acestea au drept scop sensibilizarea fiecăruia dintre credincioși și trezirea pocăinței pentru păcatele fiecăruia. De asemenea, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu a reliefat importanța Jertfei Mântuitorului Iisus Hristos, arătând faptul că prin Cruce s-a demonstrat măreția iubirii lui Dumnezeu pentru oameni.
În cuvântul adresat celor prezenți, ierarhul, subliniind importanța Jertfei de pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos, a spus: „Pentru ce să ne lăudăm? Oare în Crucea lui Hristos, acest instrument de tortură și de ocară; fiindcă această Cruce demonstrează măreția iubirii lui Dumnezeu pentru noi; fiindcă această Cruce constituie taina Jertfei divine adusă pentru noi; fiindcă această Cruce este sprijinul nostru cel mai mare și cel mai puternic. Auzind toate acestea, nu putem decât să exprimăm recunoștința noastră față de Hristos Care a pironit păcatele noastre în trupul Său, pe lemnul Crucii. De asemenea, se cuvine să urmăm îndemnul Sfântului Apostol Pavel care zice: «Așa și voi, socotiți-vă că morți sunteți păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru»”, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Canonul cel Mare la Catedrala din Caransebeș
Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s-a rugat alături de credincioșii din Caransebeș la slujba Deniei Canonului celui Mare a Sfântului Andrei Criteanul. Ierarhul a oficiat această rânduială din a cincea săptămână a Postului Mare împreună cu un sobor de preoți și diaconi, la care au participat credincioși caransebeșeni, elevi și studenți teologi de la școlile de profil din municipiu. După sfânta slujbă, arhimandritul Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului a rostit un cuvânt de învățătură în care a arătat că această rânduială a Canonului „este o provocare pentru omul contemporan în care ni se pune la încercare atenția în primul rând, pentru că este foarte greu de pătruns această rânduială liturgică (…) această slujbă ne îndeamnă să ne lăsăm potențați în viața noastră de latura sensibilă a sufletului și să subjugăm latura vegetativă a lui, așa cum ne învață Sfântul Apostol Pavel că trebuie să fim oameni duhovnicești și nu oameni psihologici de suprafață. În societatea noastră se dovedește faptul că suntem captivi laturii vegetative a sufletului nostru, iar slujba de astăzi ne spune că ceea ce trebuie să ne potențeze întreaga viață și întreaga constituție este latura sensibilă, care trebuie să devină coordonata esențială a vieții noastre”.
Părintele consilier a încheiat cuvântul îndemnându-i pe credincioși să meargă la casele lor cu gândul la „slujba Canonului Mare care ne oferă puterea de a duce o viață fără a fi subjugați de sentimentele labile, o viață care să devină cu adevărat integră”.
Slujbă arhierească la Baia Mare
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a oficiat miercuri, 10 aprilie, Denia Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul, împreună cu Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime" din Baia Mare. Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime" din Baia Mare. Cu acest prilej, după slujba Sfintei Liturghii, la invitația tinerilor din Asociația Studenților Creștini Ortodocși Baia Mare, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a susținut conferința cu titlul „Pocăința și adevărul lucrurilor", conform Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
Denia Canonului Mare la Catedrala din Deva
Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Denia Canonului de umilință al Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În cadrul acestei slujbe s-a citit și viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, o pildă de pocăință prin asceză și rugăciune.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie a rostit un cuvânt de binecuvântare pentru credincioșii prezenți, îndemnându-i să înmulțească rugăciunea și faptele bune, în perioada de post care a rămas până la praznicul Învierii Domnului, conform Episcopiei Devei și Hunedoarei.
Canonul cel Mare la Scărișoara Nouă, Satu Mare
Miercuri, 10 aprilie, Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului a oficiat Denia Canonului cel Mare și Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite la Mănăstirea „Nașterea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul” - Scărișoara Nouă, județul Satu Mare. Cu acest prilej ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură cu privire la slujba Canonului și a perioadei Postului Mare, de pregătire pentru praznicul Învierii Domnului, conform Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.