„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Slujiri arhiereşti în a treia duminică a Postului Crăciunului
În cea de a treia duminică din Postul Naşterii Domnului, a 27-a după Rusalii (Tămăduirea femeii gârbove) mai multe biserici şi aşezăminte monahale care îi au ca ocrotitori pe Sfântul Apostol Andrei, Sfânta Mucenică Varvara şi Sfântul Ierarh Nicolae şi-au serbat hramul. Ierarhii i-au îndemnat pe credincioşi să ofere ajutor celor aflaţi în nevoie, avându-L ca model pe Mântuitorul Iisus Hristos.
Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, a liturghisit în a treia duminică a Postului Nașterii Domnului în Biserica „Sfântul Nicolae” din Făgăraș, județul Brașov. Liturghia arhierească a fost oficiată cu prilejul hramului ctitoriei brâncovenești din Făgăraș în prezenţa unui număr mare de credincioşi, mulți dintre ei îmbrăcaţi în costumele populare specifice Țării Făgărașului.
În soborul slujitor s-au aflat protopopul de Făgăraș I și parohul bisericii, Marius Corlean, protopopul de Făgăraș II, Ion Tărcuță, parohul Marcel Dobrea și alți slujitori ai sfintelor altare. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul „Anatoly” din Brașov. În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Ciprian Gheorghe Nistor a fost hirotonit diacon.
În cuvântul de învățătură IPS Mitropolit Laurențiu a vorbit credincioșilor despre exemplul de credință și răbdare oferit de femeia gârbovă din Evanghelia citită la Sfânta Liturghie, roadele acestor virtuți fiind vindecarea adusă de Mântuitorul Iisus Hristos: „Acest exemplu nu este oferit nouă acum, în călătoria noastră spre praznicul Nașterii Domnului, pentru că povara păcatelor noastre este atât de grea încât ne oprește să ne uităm spre cer, deși nu avem vreun handicap fizic. Totuși, trupul nostru viețuiește împreună cu sufletul nostru, iar dacă sufletul are povara prea mare, suferă și trupul. Nu ne putem apropia de Mântuitorul Iisus Hristos, de bucuria Crăciunului dacă nu încercăm să lăsăm jos povara păcatelor, să ne întâlnim cu El, și el ne va chema, ne va recunoaște anii de chin și povara pe care am purtat-o”.
La final, părintele Marius Corlean a fost hirotesit iconom stavrofor. Protopopul i-a mulțumit ierarhului pentru binecuvântarea adusă comunității făgărășene în Postul Crăciunului și pentru că în ultimii ani a efectuat vizite pastorale în preajma hramului bisericii. Ca dar din partea comunității, părintele Marius Corlean și părintele Marcel Dobrea i-au oferit ierarhului o icoană a Sfântului Nicolae.
Liturghie arhierească la Catedrala clujeană
Sfânta Liturghie din Duminica a 27-a după Rusalii a fost oficiată la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, alături de Preasfințitul Evloghie, Episcopul Adrianopolului şi stareţ al mănăstirii Rila din Bulgaria, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. PS Episcop Evlogie a venit la Cluj-Napoca la invitația IPS Mitropolit Andrei, care a vizitat mănăstirea Rila, în luna noiembrie.
În cuvântul de învăţătură, PS Evloghie, Episcopul Adrianopolului, a spus că „în zilele noastre mulți se află în nevoință, iar mulți dintre ei nu au îndrăzneala să ceară ajutor celuilalt. Noi suntem cei care trebuie să le vedem nevoile și să le întindem o mână de ajutor. Să nu așteptăm clipa sau ziua potrivită să ne ajutăm aproapele. Fiecare zi este prilejul potrivit pentru a le veni în ajutor, precum Dumnezeu întinde dreapta Sa spre noi. Urmându-I exemplul și noi suntem chemați să întindem mâna noastră spre cei ce au nevoie”.
IPS Mitropolit Andrei i-a mulțumit PS Episcop Evloghie pentru vizita la Cluj-Napoca și împreuna slujire: „În aceste vremuri nestatornice pe care le trăim, pentru noi, românii și bulgarii, și la urma urmei pentru toate țările din Europa, este foarte importantă comuniunea spirituală dintre noi, pentru că într-o lume ce se secularizează, creștinii de la noi cu cei din Bulgaria trebuie să-și dea mâna ca să biruie cu binele, răul. Mai mult, toată Europa noastră și toată lumea ar trebui să înțeleagă că nu are altă șansă decât să-L urmeze pe Hristos, Evanghelia și Biserica Lui. Doar așa putem scăpa de toate relele”.
Credincioşii care au participat la Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană s-au bucurat și de un concert de colinde, susținut de corul Catedralei, dirijat de pr. prof. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă.
Liturghie arhierească la Lupşa, Alba
În duminica a treia din Postul Nașterii Domnului, Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a săvârșit Sfânta Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Lupșa, judeţul Alba.
Cu acest prilej, în cadrul Liturghiei, la momentul rânduit, ierarhul a hirotonit întru diacon pe monahul Serafim, viețuitor al acestei obști mohanale. De asemenea, ieromonahul Macarie a fost hirotesit întru duhovnic.
La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei a oficiat slujba de sfințire a troiței care a fost așezată în cimitirul mănăstirii.
Slujire arhierească la Catedrala orădeană
Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie, în sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea, în prezenţa a numeroşi credincioşi.
Membrii Coralei bărbăteşti ortodoxe „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului au dat răspunsurile liturgice, iar unii dintre aceștia au slujit la Dumnezeiasca Liturghie.
În predica rostită după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Luca, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei a vorbit despre înţelesurile fragmentului scripturistic duminical ce prezintă tămăduirea femeii gârbove de către Mântuitorul Iisus Hristos: „Această pericopă evanghelică ni-L descoperă pe Dumnezeu-Fiul înomenit săvârșind binele și vindecând toată boala și neputința din popor, iar în cazul de față vindecând o femeie gârbovită de optsprezece ani, o vindecare pe care o săvârșește în ziua sâmbetei, ziua odihnei ținută cu multă strictețe de poporul israelit, în sensul împlinirii celei de-a patra porunci a Decalogului, de cinstire a Zilei Domnului, astfel încât era oprit să se săvârșească vreo lucrare în ziua sâmbetei (…) Dar și Ziua odihnei a fost creată de Dumnezeu, Care l-a creat pe om ca să fie în comuniune cu El, însă omul, călcând porunca, a rupt comuniunea cu Dumnezeu și a fost izgonit din Rai afară. Ajungând în lume, prin păcat a intrat în om boala și moartea. Dar Dumnezeu nu l-a creat pe om ca să fie bolnav și să moară, ci ca să rămână în comuniune de iubire cu Dumnezeu în veșnicie. De aceea, Creatorul nu putea fi indiferent față de neputințele și păcatele oamenilor, și Tatăl Îl trimite pe Fiul în lume să Se facă Om și să ne vindece pe noi oamenii de toată boala și neputința și mai ales de moarte, prin moartea Sa pe Cruce, să ne curățească de păcate, El, Cel fără de păcat, pe noi cei mulți și păcătoși și să ne aducă în dar învierea din morți. Astfel, El vine ca să vindece desăvârșit pe cel creat după chipul Său, pe om”.
În după-amiaza zilei de duminică, spaţiul liturgic generos al Catedralei s-a umplut de sute de melomani din întreaga cetate a Oradiei, care au venit la concertul colinde oferit de membrii coralei „Armonia”.
Sărbătoare la Biserica „Sfântul Nicolae” Zalău
Credincioșii din Parohia „Sfântul Nicolae” din Zalău au îmbrăcat straie de sărbătoare, pentru a participa la Sfânta Liturghie săvârșită în biserica parohiei de către Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum şi Vicar-patriarhal al Patriarhiei Antiohiei, și de către Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, președintele Senatului Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. În cadrul Liturghiei, diaconul Virgil Brete a fost hirotonit preot misionar pe seama Protopopiatului Zalău. De asemenea, tânărul teolog Dorin-Iosif Mureșan a fost hirotonit diacon, urmând să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Dobrocina, din Protopopiatul Jibou.
La finalul slujbei, PS Episcop Petroniu a felicitat pe parohul Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, pentru întreaga activitate și i-a oferit acestuia, în semn de prețuire pentru ajutorul acordat la ridicarea Sediului Eparhial al Episcopiei Sălajului, o diplomă de Ctitor al Centrului Eparhial și o machetă a acestui edificiu. Pr. Ionuț Pop a dăruit celor doi ierarhi câte o cruce de binecuvântare, un Liturghier și o Enciclopedie a Ortodoxiei Românești. La sfârșit, au fost împărțite cadouri și iconițe cu Sfântul Ierarh Nicolae tuturor copiilor prezenți la biserică.
Parohia de pe Strada „Crasnei”, aşa cum este cunoscută locuitorilor din municipiul Zalău, a fost înfiinţată în anul 2009. În anul 1990, în oraşul Zalău existau doar două biserici ortodoxe, iar la înfiinţarea Episcopiei Sălajului, în octombrie 2007, erau ridicate, în diferite stadii de finalizare, încă alte cinci noi biserici şi două capele. La solicitarea credincioşilor, PS Episcop Petroniu a hotărât şi a supus aprobării Consiliului Eparhial înfiinţarea a două noi parohii, una pe Strada „22 decembrie 1989”, şi cealaltă în Cartierul Sărmaş. De ridicarea bisericii de pe Strada „Crasnei” s-a ocupat pr. Ionuţ Pop. Piatra de temelie a acestui locaș de cult fiind sfințită în Duminica Tomii a anului 2009. Tot atunci, PS Episcop Petroniu a oferit parohiei o părticică din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae. De asemenea, în Duminica Tomii a anului 2015, locașul de cult a primit și cel de-al doilea hram, luându-l ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Toma.
Hram la Petroșani-Livezeni, Hunedoara
Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfânta Varvara” a Parohiei Petroșani - Livezeni I din Protopopiatul Petroșani, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură, PS Episcop Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, le-a vorbit credincioșilor prezenți despre modelul desăvârșit de smerenie și de curăție sufletească întruchipat de Sfânta Muceniță Varvara, cea care l-a mărturisit cu tărie și credință pe Dumnezeu chiar în fața părinților ei păgâni și a primit cununa muceniciei chiar din mâinile tatălui ei. De asemenea, ierarhul a îndemnat, în această perioadă premergătoare praznicului Nașterii Domnului, la sporirea rugăciunii, la post și la fapte de milostenie față de cei aflați în nevoințe. În cadrul Sfintei Liturghii, la momentul chinonicului, un grup de tineri din Parohia „Sfânta Varvara” au susținut un scurt recital de colinde.
Hram la Borşa, Maramureş
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereul-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie la Schitul cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi „Sfântul Apostol Andrei” din Borşa, Protopopiatul Vişeu, cu ocazia celui de-al doilea hram. Soborul a fost alcătuit din 24 preoţi şi diaconi, din el făcând parte stareţul mănăstirii, protos. Antonie Ciobanu, alături de stareţi şi duhovnici de mănăstiri, preoţi din Borşa şi parohiile învecinate.
La momentul pricesnei, a fost pomenit Arhiepiscopul Justinian al Maramureşului şi Sătmarului, de la a cărui trecere la Domnul se împlinesc în această săptămână 40 de zile.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul de muzică bizantină „Theologos”, al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de diacon Adrian Dobreanu. La priceasnă au cântat Larisa Şteţco, fiica ctitorului schitului, şi Silvia Horj din Borşa.
În cuvântul de învăţătură, PS Episcop Iustin Sigheteanul, s-a referit la pericopa evanghelică a tămăduirii femeii gârbove: „Mântuitorul o scoate din anonimat pe această femeie bătrână şi gârbovă şi o aduce din această stare de umilinţă, în faţă, pentru că Mântuitorul n-a văzut numai trupul ei bolnav şi neputincios. A văzut sufletul ei curat şi credincios. I-a văzut marea smerenie şi multa răbdare. I-a redat demnitatea. A reaşezat-o în societate, fără să fie rugat să facă acest lucru. Mântuitorul arată că femeia nu este cu nimic mai prejos decât bărbatul, pentru că El S-a născut din femeie, de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria. Creştinismul a ridicat femeia pe treapta unde ea nu a fost niciodată. Creştinismul a ridicat femeia egală cu bărbatul şi mai mult chiar, pentru că Maica Domnului este Născătoare de Dumnezeu, cântată şi cinstită în Biserica noastră Ortodoxă. Şi după Maica Domnului toate femeile, toate mamele au fost cinstite”. După Liturghie a fost oficiat un parastas pentru Arhiepiscopul Justinian. În final, obştea mănăstirii a oferit PS Iustin Sigheteanul o icoană a Maicii Domnului, care va fi adusă la Muzeul Episcopiei.
Schitul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” şi „Sfântul Apostol Andrei” din Borşa a fost zidit din 1996 de Gheorghe Şteţco, cu soţia Adriana, pe un teren moştenit de la părinţi. În urmă cu 10 ani a fost construită şi biserica, pregătită în prezent pentru pictură.