„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Voi sunteți cei ce vă faceți pe voi drepți înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaște inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este
Slujiri arhierești în Duminica a 13-a după Rusalii
În Duminica a 13-a după Rusalii, la Sfânta Liturghie s-a citit pilda lucrătorilor răi, iar cu acest prilej credincioșii au fost îndemnați, de către ierarhi, să fie o mărturie a principiilor evanghelice în viața de zi cu zi. De asemenea, au fost săvârșite slujbe de sfințire sau de binecuvântare a unor lucrări care s-au făcut la locașele de cult.
Orașul Uricani, din județul Hunedoara, a fost în sărbătoare. Noua biserică din localitate, cu hramurile „Adormirea Maicii Domnului” și „Buna Vestire”, a fost târnosită de către un sobor de ierarhi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Din soborul slujitor au făcut parte Preasfinţitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfinţitul Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, Preasfinţitul Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, și arhipăstorul locului, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei.
După slujba de sfințire, IPS Mitropolit Laurențiu a vorbit credincioșilor despre rânduiala târnosirii unei biserici, iar apoi credincioșii au avut posibilitatea de a intra și a se închina în Sfântul Altar, după rânduială.
În continuare, a fost săvârșită Dumnezeiasca Liturghie în altarul de vară de lângă lăcașul de cult nou sfințit. La momentul potrivit, PS Episcop Andrei a tâlcuit pericopa evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii, despre lucrătorii cei răi trimiși să lucreze în vie.
La final, Petrache Crețu, protopopul Petroșaniului și parohul bisericii târnosite, a primit din partea IPS Mitropolit Laurențiu distincția „Crucea Șaguniană” pentru clerici.
PS Episcop Gurie a oferit mai multe gramate de mulțumire celor implicați în construcția și înfrumusețarea noii biserici din Uricani, conform Episcopiei Devei și Hunedoarei.
Sărbătoare la Alba Iulia
Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia „Cuvioasa Paraschiva” din municipiul Alba Iulia, unde păstoresc preoții Florin Croitoru și Ioan Benchea. Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de binecuvântare a bisericii parohiale, după care a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. În cadrul slujbei, diaconul Alin Toma a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Grindeni, protopopiatul Luduș.
În cuvântul de învățătură, adresându-se credincioșilor prezenți, IPS Arhiepiscop Irineu a spus: „Înțelegem, deci, care este funcția creștinului în această lume. El este chemat să-L reflecte sau să-L oglindească pe Hristos, al Cărui nume l-a primit la Botez. El trebuie să-I permită Domnului să-Și exercite prin el puterea, încât omul să lucreze la spiritualizarea și la înnoirea acestei lumi răscumpărate cu mare preț. Acest lucru e posibil în măsura în care creștinul are un frumos caracter moral, în sensul celor nouă Fericiri. Atunci, cu adevărat, el poate avea o înrâurire minunată asupra oamenilor și asupra lumii. Aceasta este chemarea lui: să fie o veritabilă mărturie a principiilor evanghelice în viața de fiecare zi. În felul acesta, creștinul este o binecuvântare pentru cei din jurul său, făcându-se, după expresia Sfântului Apostol Pavel, priveliște îngerilor și oamenilor (cf. I Cor. 4, 9), fiind Evanghelia care trece pe cale, care înalță, edifică și regenerează”.
Înființată în vara anului 1993, Parohia „Cuvioasa Paraschiva” din municipiul Alba Iulia aniversează 25 de ani de activitate neîntreruptă în slujba lui Dumnezeu și a locuitorilor din cartierul Ampoi. Odată cu înființarea parohiei, a fost numit ca păstor părintele Gheorghe Benchea. Biserica, ridicată cu mari eforturi între anii 1993-1996, este construită din lemn. În anul 1996, lângă parohul Gheorghe Benchea a fost transferat părintele Ioan Benchea, de la Parohia Teiuș I. Începând din anul 2014, odată cu încheierea activității administrative și pastoral-misionare a părintelui Gheorghe Benchea, a fost numit ca paroh al Bisericii „Cuvioasa Paraschiva” părintele Florin Croitoru. În ultimii patru ani și jumătate, locașul a beneficiat de o serie de lucrări, atât interioare, cât și exterioare, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Slujire arhierească la Baia Mare
Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, iar din soborul slujitor au făcut parte arhim. Casian Filip, eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, arhim. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, pr. Vasile Botiş, pr. Claudiu Ciascai, pr. Florin Bălan, slujitori ai Catedralei, pr. Andrei Pop, din Parohia Mara, Protopopiatul Sighet, pr. Sergiu Pop, din Parohia Remeţi pe Someş, Protopopiatul Chioar, arhidiaconi şi diaconi. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, dirijat de prof. dr. Cosmin Lauran. În timpul Sfintei Liturghii, PS Episcop Iustin a hirotonit întru diacon pe tânărul teolog Valeriu Tiberiu Latiş, pe seama Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”.
PS Episcop Iustin le-a vorbit credincioşilor despre pericopa evanghelică a duminicii, pilda lucrătorilor răi, contextul în care a fost rostită ea şi învăţămintele ce se pot extrage: „Este important să reţinem mesajul acestei pericope evanghelice, care este pentru toate neamurile pământului şi pentru toate timpurile, dar pe care nu l-au desluşit toţi atunci, în Săptămâna Patimilor. Sfinţii Părinţi îl interpretează foarte categoric: Mântuitorul Şi-a prevestit propria Moarte, spre care venea de bună voie. Din pericopa evanghelică de astăzi să reţinem îngrijorarea cu care trebuie să trăim fiecare în parte, dar şi în familie, şi în comunitate şi în societate, ca să nu-L pierdem pe Dumnezeu. Să ştim că totul este darul lui Dumnezeu şi că suntem trimişi în lume cu o misiune. O misiune de a face cât mai mult bine şi a-I întoarce lui Dumnezeu, cu recunoştinţă pentru tot binele pe care ni l-a dăruit în viaţa noastră, cât mai mult. Cât mai mult din timpul vieţii noastre şi din roadele şi din faptele vieţii noastre, pentru ca să nu se ia de la noi Împărăţia lui Dumnezeu şi să nu se ia lumina harului şi mântuirea”.
Resfințire la Bădăcin, Sălaj
Preasfinţitul Părinte Petroniu, împreună cu Înaltpreasfințitul Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, s-au aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Bădăcin, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la vechiul lăcaș de cult. După slujba de resfințire, a fost săvârșită Sfânta Liturghie pe o scenă special amenajată în vecinătatea bisericii, împreună cu un sobor de peste 30 de preoți și diaconi, între care s-au numărat și protosinghelul Mina Pletosu, exarhul mănăstirilor din Episcopia Sălajului, și Dan Haiduc, protopopul Șimleului Silvaniei.
La finalul Dumnezeieștii Liturghii, IPS Mitropolit Serafim a rostit un cuvânt de învățătură. În continuare, PS Episcop Petroniu a mulțumit IPS Mitropolit Serafim și l-a felicitat pe parohul Dumitru Blaga pentru întreaga activitate desfășurată.
În semn de recunoștință pentru eforturile depuse la înfrumusețarea lăcașului de cult, PS Episcop Petroniu a acordat părintelui Dumitru Blaga o diplomă de apreciere. De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere membrilor Consiliului Parohial și tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la această biserică.
Satul Bădăcin este așezat în partea de vest a judeţului Sălaj, la poalele Măgurii Şimleului și aparține, din punct de vedere administrativ, de Comuna Pericei.
Prima atestare documentară a localităţii datează din anul 1213, însă conform tabelului statistic privind descoperirile dacice din vestul României, în Bădăcin s-au descoperit o aşezare cu un complex de locuinţe și o cetate fortificată, care ar fi existat de prin secolul I î. Hr. sau de prin secolul I d. Hr.
Între anii 1705-1711, în timpul păstoririi preotului Petru, s-a edificat o biserică din piatră, în stil baroc, având turnul din lemn, care dăinuie până în prezent, lăcașul de cult numărându-se printre cele mai vechi din Protopopiatul Şimleu Silvaniei.
De-a lungul timpului, biserica a fost reparată de mai multe ori, însă niciodată nu au fost efectuate reparaţii capitale.
Între anii 1990-2004 s-a ridicat noul lăcaș de cult, cu hramul „Tuturor Sfinţilor”, acesta fiind unul dintre cele mai mari, din câte există în mediul rural.
În anul 2009, cu ajutorul lui Valentin Vălcăuan, a fost finalizată construcția prăznicarului din curtea bisericii, iar între anii 2010-2013 a fost renovată casa parohială şi au fost refăcute anexele gospodăreşti: casă de vară, grajd și şură, acestea arzând, în întregime, în urma unui incendiu.
Începând cu anul 1986, pr. Dumitru Blaga a fost numit preot al Parohiei Bădăcin, iar sub păstorirea sa s-au făcut lucrări de înfrumusețare a celor două lăcașuri de cult și a casei parohiale. În acest sens, între anii 2014-2018 au fost realizate mai multe lucrări la biserica veche a parohiei, cu hramul „Schimbarea la Faţă”, aceasta fiind și monument istoric.
Astfel, în interior a fost executată subzidirea fundației, pereții lăcașului de cult au fost reparați și tencuiți, pardoseala a fost îmbrăcată cu scândură din lemn de brad, iar cafasul și absida bisericii au fost refăcute. În exterior a fost realizată subzidirea fundației, pereții lăcașului de cult au fost tencuiți și vopsiți cu vopsea lavabilă, acoperișul și turla bisericii au fost reparate și acoperite cu șindrilă din lemn de brad, iar în jurul lăcașului de cult a fost ridicat un gard de împrejmuire. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.
Slujire arhierească la Vale, Săliște
Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a liturghisit duminică, 26 august, în Biserica „Sfânta Treime” din Parohia Vale, Protopopiatul Săliște, județul Sibiu. În cuvântul de învățătura PS Episcop Ilarion Făgărășanul a vorbit despre importanța participării la slujbele Bisericii pentru a rămâne lucrători activi în Biserica lui Hristos. Pe de altă parte ierarhul a menționat că „în viața noastră, dincolo de toate preocupările acestei lumi, o prioritate clară, trebuie să fie trăirea în Hristos și câștigarea împărăției lui Dumnezeu, căci nimic nu trebuie să ne despartă pe noi de Hristos, ci, dimpotrivă, toate încercările vieții trebuie să ne apropie tot mai mult de El”.
„În Duminica a XIII a după Rusalii am avut bucuria deosebită de a-l avea în mijlocul nostru pe Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, care în cuvântul de învățătură a evidențiat nevoia de a fi creștini practicanți în Biserica lui Hristos și nu doar spectatori, că bine îi stă creștinului în biserică slujind și mulțumind lui Dumnezeu. Mulțumim PS Părinte Ilarion pentru prezență și împreună slujire de asemenea preacucernicului părinte protopop de Săliște, Petru Toader Damian, precum și părintelui împreună slujitor Cosmin Drugan”, a spus parohul Nicolae Constantin Oprișiu.