Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Slujiri arhiereşti în Duminica a 31-a după Rusalii

Slujiri arhiereşti în Duminica a 31-a după Rusalii

Galerie foto (9) Galerie foto (9) Transilvania
Data: 29 Ianuarie 2019

În Duminica a 31-a după Rusalii (Vindecarea orbului din Ierihon), credincioşii au primit binecuvântări arhiereşti şi îndemnul de a mulţumi lui Dumnezeu pentru binefacerile primite şi de a-şi mărturisi credinţa în societate, prin purtarea faţă de ceilalţi şi prin propriile fapte.

Credincioșii din cartierul Combinat al Municipiului Făgă­raș, județul Brașov, au primit duminică, 27 ianuarie, binecuvântare arhierească. Înalt­preasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a oficiat Sfânta Liturghie din această duminică la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din cartier. Din soborul slujitor au făcut parte preoţii locașului de cult, protopopul de Făgăraș, Marius Corlean și alți preoţi invitaţi. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul „Anatoly” din Brașov, iar o parte dintre cre­dincioșii prezenți s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos.

În cuvântul de învățătură, IPS Mitropolit Laurențiu a tâlcuit Evanghelia citită în Duminica a 31-a după Rusalii, în care s-a prezentat minunea vindecării orbului din Ierihon. „Mântuitorul l-a vindecat pe acest orb pentru că el a cerut. Au fost și minuni care n-au fost solicitate de cei care le-au primit, dar de data aceasta Mântuitorul a respectat libertatea omului, pentru că Dumnezeu nu ne mântuiește cu forța. Cum a cerut orbul milostivirea Mântuitorului Iisus Hristos? Stând și cerșind la marginea drumului a auzit că vine o mulțime, a auzit agitație și a întrebat ce se întâmplă. Unii i-au spus că vine Iisus Nazarineanul și el a început de îndată să strige o rugăminte adresată Mântuitorului Iisus Hristos, recunoscându-I divinitatea: «Iisuse, fiul lui David, ai milă de mine!». (...) Mântuitorul i-a dat un răspuns lui, dar și celor care erau împrejur și care îl opreau. A arătat că puterea credinței, dar nu o credință obișnuită, ci una mărturisitoare, vie, puternică, este mântuitoare, poate să facă minuni, pentru că orbul L-a mărturisit ca Fiu al lui Dumnezeu. Dacă noi ne considerăm credin­cioși trebuie să dovedim mereu acest lucru, credința noastră trebuie să fie legată de o mărturisire a credinței noaste prin propria viață, prin faptele noastre”, a subliniat ierarhul.

Mulțumirile comunității au venit prin cuvântul celor doi slujitori ai bisericii, părintele Vasile Onciu și părintele Gheorghe Bica. La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul și soborul de preoți au sfințit capela mortuară ridicată în curtea locașului de cult.

Slujire arhierească la Ceaba, Cluj

Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comu­nității din localitatea Ceaba, județul Cluj, prilej cu care a binecuvântat lucrările efectuate în ultima perioadă la biserica și casa parohială. În această parohie a slujit timp de cinci ani, în perioada 1932-1937, vrednicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu. După slujba de binecuvântare, IPS Mitropolit Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, în sobor de preoți și diaconi, în acest lăcaș de cult, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie”. Din sobor au făcut parte consilierul administrativ-bisericesc al eparhiei, pr. Cristian Baciu, protopopul de Gherla, Paul Iulian Isip, parohul Adrian Grigoreanu și alți preoți invitați. După citirea pericopei evanghelice, IPS Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Orbirea sufletească” şi a arătat și care sunt patimile predominante care întunecă vederea duhovnicească a omului contemporan.

Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de teologi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Interpreta de muzică populară, Marinela Zegrean Istici, fiică a satului, la momentul împărtășirii, a interpretat mai multe pricesne. La finalul slujbei, parohul Adrian Grigoreanu a mulțumit Părintelui Mitropolit Andrei, părinților consilieri și celorlalți invitați pentru bucuria de a fi împreună.

Pentru activitatea pastorală și administrativă, IPS Mitropolit Andrei l-a hirotesit sachelar pe parohul Adrian Grigoreanu, iar primarului comunei Sânmărtin, Ioan Fârtan i-a oferit Ordinul Centenar „Mihai Vodă”. De asemenea, pentru dragostea față de satul natal și susținerea acti­vităților culturale, ierarhul a oferit Marinelei Zegrean Istici o „Diplomă de aleasă cinstire”. De asemenea, cei care s-au implicat în lucrările efectuate la biserică și la casa parohială au fost distinși cu „Diplome de aleasă cinstire”.

Cu această ocazie, IPS Mitropolit Andrei a oficiat slujba sfeștaniei la casa parohială, unde s-au făcut ample lucrări de renovare și înfrumusețare, atât la exterior, cât și la interior.
Parohia Ceaba a fost înfiinţată în anul 1930. Biserica a fost sfințită în 25 martie 1934, paroh fiind Teofil Herineanu, cel care avea să devină Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului.

Liturghie arhierească la Târnăveni

Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Târnăveni I, județul Mureș. Ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur și a rostit cuvântul de învățătură în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din municipiul Târnăveni. Comunitatea credincioșilor de aici este păstorită de către protopopul Sergiu-Mihail Dumitru.

În cuvântul de învățătură, ierarhul, adresându-se numero­șilor credincioși, a spus: „Noi, creștinii, născuți din nou, suntem lumina lumii și sarea pământului. Dacă suntem deosebiți de lumea în mijlocul căreia trăim, în același fel în care Hristos era diferit de lume, noi, creștinii, avem influență în lume pentru că ieșim în relief printr-o bună conduită, pentru că ne conturăm distinct, pentru că trăim moralitatea Fericirilor, pentru că valorile noastre sunt radical diferite de cele ale celor necredincioși. De aceea, și Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Filipeni, ne îndeamnă: «Fiți fără de prihană și curați, fii ai lui Dumnezeu neîntinați în mijlocul unui neam sucit și stricat, în care voi să străluciți ca niște luminători în lume». Într-o zi, vom fi dați în vileag ca ipocriți sau ca urmași ai lui Hristos, care ne onorăm calitatea de fii ai luminii, calitate primită prin Sfântul Botez”.

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Arhiepiscop Irineu i-a oferit părintelui Partenie Pop, protopop al Târnăveniului între anii 1994-2012, Ordinul „Donum Sacrum Unitatis”, în semn de recunoștință și prețuire pentru slujirea sa de peste patru decenii.

Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Parohia Târnăveni I a fost ridicată între anii 1927-1938, edificarea acesteia constituind un imperativ generat de contextul istoric și religios al primei jumătăți a secolului XX. Stilul arhitectural al locașului este cel brâncovenesc, născut din vechile tradiții bizantine ale secolelor XIV-XVI, edificiul fiind prevăzut cu o cupolă centrală și două turnuri situate deasupra pronaosului. Locașul de cult, de la a cărui târnosire se împlinesc 80 de ani, reprezintă ctitoria vrednicului de pomenire, protopop Gheorghe Oprean – una dintre personalitățile ecleziastice ale Târnăveniului –, care a militat pentru apărarea credinței strămoșești și păstrarea identi­tății naționale pe aceste meleaguri, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.

Slujire în cartierul orădean Episcopia Bihor

În Parohia Oradea-Episcopia Bihor, Protopopiatul Oradea, cu prilejul vizitei pastorale, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în biserica cu hramurile „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi „Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur”, cu prilejul aniversării în acest an a 80 de ani de la zidirea sfântului lăcaș și a 10 ani de la târnosirea acestuia, de către PS Episcop Sofronie. De asemenea, în această duminică a fost cinstită Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, unul dintre ocrotitorii bisericii.

În cuvântul de învăţătură rostit după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, PS Episcop Sofronie a vorbit despre semni­ficațiile minunii vindecării orbului din Ierihon, care îi apropie pe credincioşi de perioada Triodului, ce începe în Duminica a 33-a după Rusalii: „Mântuitorul Iisus Hristos, în anii pe care i-a petrecut pe pământ, a vindecat mulți orbi. Multor nevăzători le-a redat vederea. Minunile să­vârșite de Domnul Hristos se întâlnesc cu credința celor asupra cărora săvârșește minunea. Așa s-a întâmplat și în cazul orbului din Ierihon, căci Însuși Domnul a spus: «Credința ta te-a mântuit». Așadar, este o întâlnire între dorința lui Dumnezeu de a face bine și voința omului de a se supune binelui pe care Dumnezeu vrea să îl reverse peste viața omului”.

Ierarhul a mai menţionat că „atunci când Domnul Iisus Hristos face minuni, nu doar că îi vindecă pe oameni de bolile și de neputințele trupești, dar îi vindecă și sufletește, prin iertarea păcatelor. Cazul vindecării orbilor este unul special, pentru că nu doar că le dăruiește vederea luminii celei văzute, luminii naturale, ci, prin vindecarea săvârșită de El, Domnul Hristos, Care este Lumina lumii, îi luminează și duhov­nicește. Și atunci, cei vindecați, orbii, în primul rând Îl văd pe El și Îl recunosc ca Fiul lui Dumnezeu, ieșind nu doar din orbirea trupească, ci și din orbirea spirituală. Astfel, prin toate vindecările săvârșite, Domnul Iisus Hristos Se descoperă ca fiind Lumina lumii, Fiul Cel Veșnic al Tatălui, venit în lume ca să vindece pe om, mai ales să îl vindece de orbirea cea spirituală, care îl duce pe om la imposibilitatea de a-L mai vedea pe Dumnezeu”.

Parohul Nicolae Balog a mulţumit ierarhului şi credincioşilor pentru dragostea ce o arată faţă de sfântul lăcaș ridicat între anii 1937-1939, de către Armata Română. La final, PS Episcop Sofronie a rostit un cuvânt de binecuvântare şi i-a felicitat pe paroh și pe credincioși.

Sfânta Liturghie la Catedrala din Baia Mare

Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie, împreună cu Preasfințitul Timotei Sătmăreanul, Arhiereu vicar, la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din municipiul Baia Mare. Soborul a fost alcătuit din arhim. Casian Filip, eclesiarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime”, arhim. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial social-filantropic şi misionar, pr. Viorel Bud, pr. Vasile Botiş, pr. Florin Hoban, pr. Florin Bălan, pr. Claudiu Ciascai, diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei, dirijat de prof. Dr. Cosmin Lauran.

Între credincioşi s-au aflat membri ai Asociaţiei Tinerilor Creştini Ortodocşi ai Catedralei Maramureşene (ATOCEM) şi membri ai Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din România, Filiala Baia Mare (ASCOR), nelipsiţi de la Sfintele Liturghii de la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare sau în parohii.

Cuvântul de învăţătură a fost rostit de PS Timotei Sătmăreanul, care a vorbit despre Evanghelia duminicii - Vindecarea orbului din Ierihon - şi învăţăturile care se desprind din această pericopă: „Trebuie să vedem marea binecuvântare pe care Dumnezeu o revarsă asupra noastră. De aceea, întocmai ca orbul din Evanghelia de azi, să fim mărturisitori acolo unde suntem noi, zi de zi să Îl mărturisim pe Dumnezeu. Îl mărturisiţi pe Dumnezeu prin prezenţa dumneavoastră în fiecare duminică şi sărbătoare la biserică şi la sfintele mănăstiri. Dumneavoastră, iubiţi credincioşi şi iubite surori, Îl mărturisiţi pe Domnul Hristos prin cruciuliţa pe care o purtaţi la gâtul dumneavoastră, Îl mărturisiţi pe Dumnezeu prin metaniile pe care le purtaţi pe mână şi spuneţi , întocmai cum orbul din Evanghelie i-a cerut Mântuitorului Iisus Hristos la modul imperativ . Aşa şi noi, iubiţi credincioşi, Îi cerem lui Dumnezeu şi suntem mărturisitori”. PS Timotei Sătmăreanul a mai vorbit despre darul vieţii: „Dumnezeu a binecuvântat pe părinţii noştri şi am venit pe această lume şi ne-am născut. Pentru darul sfânt al vieţii pe care l-am primit (...) trebuie să fim mărturisitori şi să-I mulţumim lui Dumnezeu”.

Slujire arhierească la Zencani – Topliţa, Harghita

În Duminica „Vindecării orbului din Ierihon”, Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia „Întâmpinarea Domnului” din Zencani – Toplița, județul Harghita.

În cuvântul de învățătură ierarhul le-a arătat celor prezenți că „Evanghelistul Luca, în capitolul 18, versetele de la 35-43 prezintă Vindecarea orbului din Ierihon, Bartimeu cum îi dă numele Evanghelistul Marcu. Liniștea orașului Ierihon era tulburată de convoiul Mântuitorului Iisus Hristos. În momentul în care orbul a auzit că trece Iisus din Nazaret a început să strige: «Iisuse, Fiul lui David fie-Ți milă de mine!». El a recunoscut descendența trupească din vița lui David, iar tatăl lui David era Iesei. Bartimeu nu era un om incult, el asculta Scriptura și tâlcuirile ei. Dacă până la venirea Domnului în Ierihon cerșea pe marginea drumului pomană de la trecători, de la Fiul lui David cerșește vederea. Mântuitorul Iisus Hristos a transformat sentimentul milei în faptă: a milui. Strigătul disperat «miluiește-mă!» era singura lui șansă de a se vindeca. Bartimeu a avut o rugăciune stăruitoare. Noi să știm cui să ne rugăm și să participăm cu toată credința și atunci sinergia, participarea sau conlucrarea omului cu Dumnezeu ne vindecă de bolile trupești și sufletești”.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, PS Episcop Andrei a dăruit parohului Friciu Ioan, primarului municipiului Toplița, Stelu Platon și membrilor Consiliului Local ai Primăriei Municipiului Toplița, „Diploma Omagială a susținătorilor satului românesc în Episcopia Covasnei şi Harghitei”. După terminarea Sfintei Liturghii, ierarhul a binecuvântat noua Capelă mortuară cu hramul „Învierea lui Lazăr” din incinta bisericii, conform Episcopiei Covasnei şi Harghitei.

Slujire arhierească în filia Archia, Hunedoara

Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a să­vârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” a filiei Archia, Parohia Cristur, Protopopiatul Deva, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. La predică, ierarhul a rostit omilia pericopei evanghelice, despre minunea vindecării orbului din Ierihon. După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba Parastasului de obște, în cadrul căreia a fost pomenit și fostul paroh Ioan Faur, la un an de la trecerea la cele veșnice. La final, PS Episcop Gurie a oficiat o slujbă de sfințire la casa parohială din Cristur, care a fost complet renovată în vara anului trecut prin grija parohului Răzvan Stănescu, conform Episcopiei Devei şi Hunedoarei.

(Pr. Cristian Rus, Ştefan Mărculeţ, Darius Echim, Andrei Fărcaş, Oana Rusu)