„Atunci când S-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele regelui Irod, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este împăratul Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Ră
Slujiri arhiereşti în Duminica a 9-a după Rusalii
În Duminica a 9-a după Rusalii (Umblarea pe mare și Potolirea furtunii) și prima din Postul Adormirii Maicii Domnului, ierarhii le-au explicat credincioşilor că Biserica este corabia mântuirii, iar grija lor trebuie să fie aceea de a se afla în corabie şi nu în valurile vremelniciei. De asemenea, credincioşii şi lăcaşurile de cult au primit binecuvântări arhiereşti.
Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. Citindu-se pericopa evanghelică a Umblării pe mare, ierarhul a explicat că biserica este corabia mântuirii și le-a vorbit clujenilor despre necesitatea creștinului de a se afla în această corabie: „Corabia de pe Marea Galileii simbolizează Biserica. Biserica este corabia mântuirii. După momente de bucurie, după momente de succes, avem și momente de necaz, de greutate, aproape că ne scufundăm în marea învolburată a acestei vieți. Nu prea vedem nicio scăpare și, atunci, dacă suntem atenți, Îl zărim pe Domnul Iisus Hristos care ne întinde mâna și ne urcă în corabia mântuirii. Atâta vreme cât suntem în corabie, chiar dacă nu suntem perfecți, ne îmbunătățim. Pericolul e să nu fim în corabie, ci să fim în afară și să ne înghită valul vremelniciei”.
La finalul Sfintei Liturghii, în prezența părintelui Bogdan Ivanov, consilier cultural al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, și a părintelui Marian Sidon, inspector de religie al județului Cluj, au fost premiați doi elevi care au obținut media 10 la examenul de bacalaureat din acest an. Ei au fost felicitați și distinși de IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei cu diplome de aleasă cinstire.
Liturghie arhierească în Sălățig, Sălaj
În prima duminică din Postul Adormirii Maicii Domnului, Preasfințitul Petroniu a fost prezent în mijlocul credincioșilor din localitatea Sălățig, filie a Parohiei Bulgari, din Protopopiatul Zalău. După întâmpinarea ierarhului în fața locașului de cult de către preoți și credincioșii satului, în frunte cu edilul comunei, PS Episcop Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Alături de ierarh au slujit la Sfânta Liturghie parohul acestei comunități, Emil Nechita, fostul paroh, Ionuț Știrb, acum slujitor la Parohia Treznea, părintele Ionuț Bocșițan, fiu al satului, slujitor la Parohia Buzaș și părintele Florin Ardelean, de la parohia vecină, Mineu. Cu această ocazie, PS Episcop Petroniu a sfințit și iconostasul locașului de cult, după ce partea lemnoasă a acestuia a fost restaurată în întregime, iar icoanele au fost înlocuite.
De asemenea, la finalul Sfintei Liturghii, pentru întreaga activitate desfășurată, ierarhul a hirotesit întru sachelar pe parohul Emil Nechita.
Localitatea Sălățig a fost atestată documentar pentru prima dată în secolul al XIV-lea, la anul 1329.
Biserica actuală a satului, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost înființată din anul 1949 când a fost sfințită piatra de temelie, dar lucrările s-au extins pe parcursul a mai multor ani, din cauza numărului mic de credincioși din această localitate.
Sfinţire la Silvaş, Protopopiatul Carei
Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba de târnosire a bisericii din Parohia Silvaş, Protopopiatul Carei, apoi a oficiat Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învăţătură.
În cadrul Sfintei Liturghii, teologul Ioan Samoilă Vlad a fost hirotonit întru diacon, iar la sfârşitul Sfintei Liturghii, parohul Alexandru Cotuţiu a fost distins cu rangul de iconom, cu dreptul de a purta brâu roşu. De asemenea, binefăcătorii au primit din partea PS Episcop Iustin Sigheteanul, diplome de vrednicie pentru sprijinul oferit. (Arhid. Adrian Onica, Alexandra Andereş, Oana Rusu)