„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Slujiri arhiereşti în Duminica dinaintea Botezului Domnului
În Duminica dinaintea Bobotezei, credincioşii se pregătesc pentru a întâmpina aşa cum se cuvine marele praznic al Botezului Domnului Iisus Hristos în râul Iordan săvârşit de către proorocul Ioan Botezătorul.
Credincioşii din Parohia Făgăraş-Combinat au trăit, în Duminica dinaintea Bobotezei, clipe de bucurie duhovnicească la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, în Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” ridicată în anii de după evenimentele din 1989. Ierarhul a liturghisit împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, din care au făcut parte protopopul de Făgăraş I, Marcel Dobrea, precum şi numeroşi slujitori de la parohiile şi mănăstirile din Ţara Făgăraşului. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de elevi ai Liceului Teologic „Constantin Brâncoveanu” din Făgăraş, grup condus de prof. Gheorghe Malene.
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre duminica prin care credincioşii se pregătesc pentru întâmpinarea marelui praznic al Botezului Domnului.
„Evanghelia care s-a citit la Sfânta Liturghie ne pregăteşte pentru praznicul Botezului Domnului nostru Iisus Hristos în Iordan. Ne vorbeşte astăzi Evanghelia despre cel care a săvârşit botezul, proorocul Ioan Botezătorul, ultimul dintre prooroci, cel care a venit să pregătească calea Domnului şi să întocmească aceste căi, adică să pregătească poporul mesianic. Sfântul Ioan Botezătorul a fost ultimul prooroc trimis de Dumnezeu, cu o viaţă deosebită, şi de aceea şi misiunea pe care a împlinit-o a fost una foarte aspră”, a spus ierarhul.
La final, IPS Mitropolit Laurenţiu i-a mulţumit preotului Vasile Onciu, ctitor al bisericii din Făgăraş-Combinat, ieşit la pensie după mai bine de 56 de ani de slujire preoţească. Pentru această activitate pastorală impresionantă, părintele Vasile Onciu a primit distincţia „Crucea şaguniană” pentru preoţi, iar mai apoi a mulţumit tuturor pentru sprijinul oferit în lucrarea misionară din parohiile încredinţate.
„Mulţumesc tuturor celor care m-au ajutat la construirea acestei biserici şi tuturor celor care au contribuit, pentru că noi nu am avut bani să ridicăm o biserică şi numai Dumnezeu ştie cum am făcut acest locaş de cult”, a spus pr. Vasile Onciu.
Sărbătoarea s-a încheiat cu instalarea noului paroh, părintele Gheorghe Bica. Acesta a primit de la ierarh misiunea de a continua lucrarea pastorală în această parohie deosebită a oraşului şi de a fi îndrumător spiritual şi sprijin în toate cele duhovniceşti credincioşilor de aici.
Liturghie arhierească la Cluj-Napoca
Credincioșii din Parohia „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul clujean Mănăştur s-au bucurat în Duminica dinaintea Botezului Domnului de prezența Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, alături de un sobor impresionant de aproape 20 de preoți, format, în mare parte, din cadre didactice din cadrul Facultății de Teologie și din cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Cluj-Napoca, printre care decanul facultății, pr. prof. dr. Vasile Stanciu, și directorul seminarului, pr. prof. Liviu Vidican Manci.
În cuvântul de învățătură, IPS Mitropolit Andrei a vorbit celor prezenţi despre pregătirea credincioşilor pentru praznicul Botezului Domnului.
Sub coordonarea parohului Dan Hognogi, protopop de Cluj I, și a celorlalți preoți slujitori, în Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din cartierul Mănăștur se derulează numeroase proiecte sociale și culturale. De asemenea, au loc întâlniri săptămânale pentru liceeni şi studenţi. Aceste activităţi au fost evidenţiate şi apreciate de către ierarh în cuvântarea susţinută după oficierea slujbei.
Biserica Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” a intrat din anul 2011 într-un proces de reparaţii: s-a refăcut bolta pronaosului, șarpanta, și locașul de cult a fost acoperit cu tablă de cupru. Pe interior s-a tencuit și pregătit peretele pentru pictare în tehnica „fresco”.
Liturghie arhierească la Oradea-Podgoria
În cea dintâi Duminică din noul an civil 2016, Duminica dinaintea Botezului Domnului, comunitatea dreptmăritoare din cartierul orădean Podgoria s-a bucurat de vizita pastorală a Preasfinţitului Sofronie, Episcopul Oradiei, care a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica parohială cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”, în sobor de preoți și diaconi.
Cartierul Podgoria este situat pe albia râului Crişul Repede, la marginea orientală a cetății Oradiei. De viaţa duhovnicească a credincioşilor ortodocși de aici s-a îngrijit, până în anul 2004, părintele Nicolae Robotin de la Parohia Oşorhei, Protopopiatul Oradea. Cele peste 100 de familii care alcătuiesc comunitatea ortodoxă din acest nou cartier al municipiului Oradea şi-au manifestat dorinţa de a avea propriul lăcaş de cult, așa încât în data de 19 august 2003 s-a pus piatra de temelie pentru noua biserică cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae”.
În demisolul bisericii s-a amenajat un paraclis unde s-a început săvârşirea sfintelor slujbe. La 1 octombrie 2004, părintele Vasile Ovidiu Ungur a fost numit pe seama acestei biserici, iar la 1 ianuarie 2005 a fost înființată noua Parohie Oradea-Podgoria.
Părintele Vasile Ovidiu Ungur a continuat lucrările de construcţiei a noului lăcaş de cult, astfel că biserica este ridicată, acoperită cu tablă zincată, tencuită în exterior în terasit şi praf de marmură.
În ziua de 26 noiembrie 2006 s-a oficiat prima liturghie în biserica propriu-zisă. În jurul bisericii s-a amenajat o parcare şi un parc împrejmuit cu un gard din fier forjat. În interiorul sfântului lăcaş s-a montat un frumos iconostas din lemn de stejar sculptat și mobilier bisericesc, a fost instalat un sistem de încălzire centrală, sonorizare modernă și clopote, biserica fiind înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe. Prin purtarea de grijă a PS Episcop Sofronie, în prezent lucrările au ajuns la pictarea interiorului bisericii, în stil neobizantin, pictură finalizată aproape în totalitate.
În cadrul Sfintei Liturghii, după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Marcu, PS Episcop Sofronie a rostit un bogat cuvânt de învățătură, în care tâlcuit înţelesurile duhovnicești ce se desprind din textul scripturistic: „Prin cuvintele redate sub inspirație divină de Sfântul Evanghelist Marcu se mărturisește că Domnul nostru Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Cuvintele de la încheierea pericopei evanghelice de astăzi arată că prin Domnul Iisus Hristos vine botezul în Duhul Sfânt, spre deosebire de botezul prin apă al Sfântului Ioan, Înaintemergătorul și Botezătorul Domnului. Este mărturisită, astfel, și cea de-a treia Persoană a Preasfintei Treimi, căci Duhul Sfânt, Care din Tatăl izvorăște, Se va da lumii prin Fiul, Care din Tatăl Se naște”.
„Domnul nostru Iisus Hristos vine la Botezul Său, iar calea Sa, calea propovăduirii Sale, calea Evangheliei, a vestirii celei bune a mântuirii, se gătește printr-un înaintemergător, o lumină ce merge înaintea Luminii celei mari și netrecătoare a Domnului, lumina Înaintemergătorului, lumina Sfântului Ioan Botezătorul, glasul celui ce strigă în pustie, cel care a pregătit calea pentru venirea Mântuitorului Iisus Hristos și pentru propovăduirea Domnului, care a început tocmai prin îndemnul la pocăință: «Pocăiți-vă, căci s-a apropiat Împărăția cerurilor» (Matei 4, 17)”, a subliniat PS Episcop Sofronie.
La final, ierarhul a făcut alese urări de ani mulți și binecuvântați tuturor celor prezenți şi a menţionat că anul 2016 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, „Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creștin ortodox” şi „Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română”, subliniind importanța educației religioase a tineretului, în Biserică, în şcoală, dar și în familie, precum și rolul substanțial al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, Mitropolitul Țării Românești, și al tipografilor bisericești în apărarea și promovarea unității spirituale și culturale a poporului român.
Sărbătoare la Catedrala veche din Baia Mare
Îndeplinind o tradiţie de peste un deceniu, ca Sfânta Liturghie din prima duminică de după Anul Nou să fie oficiată în Catedrala Veche din Baia Mare, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, fostă Catedrală Episcopală, Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, s-a aflat în mijlocul mulţimii de credincioşi din această parohie, cărora li s-au adăugat credincioşi din municipiul Baia Mare şi din alte părţi ale Eparhiei.
Au slujit la Sfântul Altar, alături de PS Iustin Sigheteanul, arhim. Casian Filip, ecleziarhul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, pr. Ioan-Marius Sabou, paroh la Parohia Baia Mare I, Catedrala Veche, fostul paroh Andrei Costinaş, acum pensionar, preoţii slujitori ai bisericii, Nicolae Varga, Adrian Terec, alţi preoţi invitaţi şi şapte diaconi.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul Catedralei, dirijat de prof. Minodora Grumaz. În cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru preot, pe seama Parohiei Brebeni, tânărul diacon Andrei Vasile Tuns, numit în urma concursului desfăşurat în cadrul Episcopiei.
În cuvântul de învăţătură, PS Iustin Sigheteanul a vorbit despre semnificaţia şi însemnătatea Botezului Domnului, despre Botezul ca taină a Bisericii lui Hristos şi despre viaţa Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, cel care a pregătit calea venirii Mântuitorului. Ierarhul a primit în dar icoana Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.