„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Slujiri arhierești în Duminica Tuturor Sfinților
În Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților) au avut loc mai multe sfințiri și binecuvântări ale unor lăcașuri de cult sau ale unor altare de vară. Cu această ocazie, ierarhii i-au îndemnat pe credincioși să urmeze exemplul sfinților care și-au închinat viața lui Dumnezeu.
Credincioșii din Parohia Brateiu, județul Sibiu, au participat, în Duminica Tuturor Sfinților, în număr mare la slujba de sfințire a lăcașului de cult care a trecut în ultimii ani prin mai multe lucrări de restaurare. Slujba religioasă a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Ierarhul a sfințit locașul de cult precum și catapeteasma nouă și icoanele de pe aceasta. După slujba de târnosire a urmat Sfânta Liturghie oficiată pe o scenă amenajată în fața bisericii, iar răspunsurile liturgice au fost date de corul Catedralei din Mediaș.
În cuvântul de învățătură, IPS Mitropolit Laurențiu le-a vorbit celor prezenți despre modelul de viață pe care îl oferă sfinții.
„Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am împlinit astăzi, în Duminica Tuturor Sfinților, o lucrare de binecuvântare și de reînnoire a bisericii din Brateiu. Am zidit altarul și am oferit credincioșilor posibilitatea de a liturghisi împreună cu noi prin intrarea în Sfântul Altar și sărutarea Sfintei Mese, care este Mormântul Mântuitorului nostru Iisus Hristos și de a duce această bucurie în casele lor”, a spus ierarhul.
Locașul de cult închinat praznicului Schimbarea la Față a Mântuitorului a fost zidit la 1873, însă în timp s-a degradat. După mai mulți ani de trudă din partea comunității, prin care locașul de cult a fost renovat complet, restaurat și înfrumusețat, comunitatea de credincioși a primit binecuvântarea arhierească prin vizita IPS Mitropolit Laurențiu.
„Bunul Dumnezeu și Maica Domnului să răsplătească și să le aducă bucurii duhovnicești nemăsurate tuturor binefăcătorilor pentru dărnicia lor și pentru bucuria de a ajuta ca sfântul locaș să fie un colț de rai pentru fiecare dintre credincioșii acestei parohii și tuturor pelerinilor care vin cu dragoste în biserica noastră”, ne-a spus parohul de la Brateiu, Nicolae Clinciu.
La final, părintele Nicolae Clinicu a fost hirotesit iconom, iar cei care au sprijinit lucrările de refacere a lăcașului de cult au primit acte de cinstire oferite de către ierarh.
Liturghie arhierească la Leurda, Dej
Înaltpresfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului a poposit în Parohia Leurda cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Protopopiatul Dej, unde a sfințit altarul de vară, construit în curtea bisericii din localitate, după care a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de 15 preoți și diaconi. Din sobor a făcut parte și protopopul de Dej, Ioan Buftea. La slujbă au fost prezenți sute de credincioși, fii ai satului și autorități locale. În cadrul predicii, Înaltpresfințitul Părinte Andrei le-a vorbit credincioșilor despre sfințenie, iar cuvântul de învățătură s-a intitulat „De la Botez, toți suntem candidați pentru sfințenie”. „Duhul Sfânt este cel care a întemeiat Biserica, dar Duhul Sfânt este cel care lucrează în sufletele creștinilor sfințenia (…) Iubiți frați și surori, e nevoie să ajungem la sfințenie. În Împărăția lui Dumnezeu nu vor intra numai sfnții. Că nu vom ajunge noi ca sfinții mari, ca și cei despre care citim sau auzim la biserică, s-ar putea, dar să fim măcar sfinți mici, să avem calitatea de a intra măcar în tinda raiului”. Ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să își sfințească viața.
La finalul slujbei, parohul Marius Nicolae Iuga a fost hirotesit iconom stavrofor. De asemenea, pentru susținerea oferită comunitătii parohiale, primarul comunei Cășeiu, comună de care aparține satul Leurda, Silviu Boldor, a primit o diploma de aleasă cinstire oferită de IPS Mitropolit Andrei. De asemenea, au mai primit diplome și alți credincioși care au contribuit la refacerea lăcașului de cult și a casei parohiale.
Protopopul de Dej, Ioan Buftea, a prezentat un scurt istoric al satului Leurda, amintind că prima mențiune documentară a localității apare în 1858. În anul 1894 credincioșii de aici au cumpărat din comuna Chiuiești o biserică de lemn, cu hramul „Sfinții Mihail și Gavriil”. În toamna anului 1997, deoarece se afla într-o stare avansată de degradare, biserica a fost vândută Muzeului Județean Bistrița, unde poate fi vizitată și astăzi. Biserică unde se săvârșesc în prezent slujbele pentru cele 35 de familii din Leurda a fost adusă în anul 1925 din localitatea maramureșeană Rohia, conform Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Hramul Mănăstirii Cașva, Mureș
Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul obştii monahale şi a credincioşilor pelerini de la Mănăstirea „Toţi Sfinţii” de la Caşva, Protopopiatul Reghin, care şi-a serbat hramul. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, în cadrul căreia, la momentul rânduit, tânărul Antoniu Rusu a fost hirotonit diacon. În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți la sărbătoarea acestei vetre monahale, IPS Arhiepiscop Irineu a spus: „Viața omului pe pământ este un miracol, însă pătrunderea sensului acestei vieți este un miracol însutit. Iată de ce marele scriitor F.M. Dostoievski spunea: «Taina vieții omenești constă nu în a trăi, ci în a ști de ce trăiești». Mulți știu că există (…) dar nu este suficient să știi că exiști, dacă tu nu ai primit un răspuns la întrebarea de ce exist? (…) Viața aceasta pământească nu este pur și simplu mâncare și băutură, secvențe de tristețe și de bucurie, succesiune de săptămâni și weekend-uri, naștere, cununie și înmormântare. Viața are un sens. Destinul omului este etern. Scopul primordial al vieții noastre este să-L cunoaștem, să-L iubim și să-L slujim pe Dumnezeu. Toate acestea ne aduc mântuirea sufletului, ținta supremă a existenței umane”, a spus ierarhul, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Mănăstirea Caşva, afltă pe partea stângă a Văii Gurghiului, a fost atestată în secolul XV. Aşezământul a fost distrus în 6 decembrie 1761 de armata generalului austriac Bukov. La 18 martie 1994 a fost pusă piatra de temelie, iar în 1995, în ziua a doua de Crăciun, a fost sfinţit paraclisul. În 1996 a fost începută construcţia corpului de chilii şi a bisericii. Aici a avut loc, în 2008, proclamarea canonizării Sfântului Simeon de la Pângăraţi. Stareța mănăstirii este monahia Neonila Antonoiu, iar duhovnicul obștii monahale este protos. Ilie Pop.
Sărbătoare la Beiuș, Episcopia Oradiei
Preasfințitul Sofronie s-a aflat în vizită pastorală în orașul de pe malurile Crișului Negru, în vechea cetate românească a Beiușului, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, în biserica ce are hramul principal „Sfântul Apostol Andrei”, alături de hramurile „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfinții Împărați Constantin și mama sa Elena” din Parohia Beiuș III, Protopopiatul Beiuș, în prezența unor oficialități centrale și locale și a unui mare număr de credincioși.
În cuvântul de învăţătură rostit după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Matei, PS Episcop Sofronie a subliniat importanţa prăznuirii Tuturor Sfinţilor, din toate timpurile şi din toate locurile: „Astăzi, în Duminica Tuturor Sfinților, îi serbăm nu doar pe sfinții pe care îi cunoaștem cu numele și care sunt trecuți în calendare și sinaxare, dar și pe cei pe care nu îi cunoaștem, pentru că încă nu ni s-au descoperit, dar pe care îi știe Dumnezeu. Sfinții sunt rodul lucrării mântuitoare a harului Duhului Sfânt în lume. Ei s-au făcut pe sine cu totul transparenți lucrării harului dumnezeiesc, s-au umplut de Duhul Sfânt, astfel încât în viața lor s-a manifestat cu putere lucrarea lui Dumnezeu, fiind proslăviți de El, săvârșind minuni încă din timpul vieții, dar îndeosebi după mutarea la cele veșnice. Mulți dintre ei au fost descoperiți în chip minunat, arătându-se și descoperindu-li-se viața cea bineplăcută lui Dumnezeu”. Ierarhul a mai arătat că „Duminica Tuturor Sfinților este o zi de mare pace și bucurie, ziua în care prăznuim comuniunea de dragoste a Tuturor Sfinților cu Dumnezeu, comuniunea de dragoste a lui Dumnezeu, Cel în Preasfânta Treime închinat, Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, în Împărăția cerurilor. Noi toți dorim ca să ne sălășluim, după mutarea din lumea aceasta, împreună cu sfinții și cu drepții și să intrăm în comuniunea sfinților, să ne sfințim. De aceea, în Sfânta Biserică necontenit se săvârșesc lucrări sfințitoare pentru viața noastră. Pe de o parte îi avem pe sfinți, prietenii lui Dumnezeu, rugându-se pentru noi neîncetat, rugăciunile lor înălțându-se înaintea Tronului slavei Preasfintei Treimi, iar pe de altă parte avem în Biserică lucrarea necontenită a harului Duhului Sfânt care ne sfințește pe noi, începând din clipa nașterii din nou din apă și din Duh, prin Taina Sfântului Botez, și apoi pe parcursul întregii noastre vieți pământești”.
În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit în treapta diaconiei pe tânărul teolog Iulius Mihai Dragoș, ca diacon misionar în cadrul Protopopiatului Oradea, îmbisericit pe seama bisericii cu hramul „Sfântul Apostol Andrei din Oradea”.
Protopopul Beiușului, Seghiștei și Șteiului, Marian Popa și parohul locului, protopop onorar Ioan Nat Balint, au mulţumit ierarhului, iar la final PS Episcop Sofronie a felicitat comunitatea de credincioși. Biserica s-a ridicat prin grija părintelui Ioan Nat Balint, cu sprijinul credincioșilor. Piatra de temelie a fost așezată în anul 2006, iar la Sfintele Paşti din 2009 a fost săvârşită prima Sfântă Liturghie. Biserica a fost târnosită de către PS Episcop Sofronie al Oradiei la praznicul Sfinților Împărați Constantin și mama sa Elena, 2016.
Liturghie arhierească la Ungureni, Lăpuș
Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie în Parohia Ungureni, Protopopiatul Lăpuș, unde a sfinţit noul altar de vară, amplasat în curtea bisericii. Din sobor au făcut parte peste 25 de preoţi şi diaconi, între care Florin Stan, protopopul Lăpuşului, arhim. Ghelasie Maxim, economul Mănăstirii Rohia, parohul Maftei Gheorghe Martin, pr. Mihai Gheduţiu, secretar protopopesc, Indrei Buda, paroh în Baia Mare, fiu al satului, preoţi din Protopopiatul Lăpuş. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Coral „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de arhid. Adrian Dobreanu, iar la priceasnă a cântat Ana Cătălina Pop, fiică satului. Peste 1.000 de credincioşi au venit să se roage împreună cu ierarhul şi preoţii slujitori.
PS Episcop Iustin a vorbit credincioşilor despre Duminica Tututor Sfinţilor, cunoscuţi şi necunoscuţi ai Bisericii: „Darul sfinţeniei îl dăruieşte Dumnezeu exclusiv asupra cui hotărăşte El. Prima condiţie este să-L mărturiseşti pe Hristos înaintea oamenilor şi să crezi în El că este Fiul lui Dumnezeu. O altă condiţie: să nu iubeşti mai mult decât pe Dumnezeu şi pe Iisus Hristos nici pe tată, nici pe mamă, nci pe fiu, nici pe fiică, nici pe frate, nici pe soră, nici altceva din ce este în lumea aceasta. Nu să nu iubeşti, să nu iubeşti mai mult decât pe Dumnezeu din lumea aceasta, pentru că Dumnezeu este izvorul vieţii şi dătătorul tuturor bunătăţilor. Şi, în final, să îţi iei Crucea şi să-L urmezi pe Hristos. Acestea sunt condiţiile sfinţeniei: dreapta mărturisire şi dreapta vieţuire, în conformitate cu Mărturisirea de credinţă, că trebuie să fie conformă mărturisirea noastră cu credinţa pe care o mărturisim. Trebuie să o arătăm, să devină lucrătoare în viaţa noastră. Deci, dreapta mărturisire şi dreapta vieţuire, pentru că cel mai mult iubeşte Dumnezeu pe mărturisitorii dreptei credinţe, pe martiri”.
Părintele Maftei Gheorghe Martin, care are 18 ani de preoţie, din care 10 în Ungureni, a fost hirotesit stavrofor. Primarul Lucia Butcure și Consiliul Parohial, prim-epitropul Cristian Podină, viceprimarul Ioan Podină, Mircea Boga, fostul primar, binefăcătorii Ioan Buda, prof. Nechita Băbuț, directorul şcolii, prof. Mariana Buda, Gabriel Zetea, preşedintele Consiliului Judeţean, Iuliana Moga, au primit distincții.
Hram la Schitul Gura Izvorului, Harghita
Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a oficiat Sfânta Liturghie în cadrul unui sobor de preoți și diaconi la Schitul „Tuturor Sfinților” de la Gura Izvorului, metoc al Mănăstirii „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul”, Toplița, în apropiere de monumentul eroilor de la Secu, construit în 1925 de primul Patriarh al României, Elie Miron Cristea. PS Episcop Andrei a arătat „legătura spirituală care se formează între Dumnezeu și cei care-I urmează, ascultând de poruncile Lui, pentru ca prin această asumare să fie preaslăvite numele lor în veșnicie: «Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi, Dumnezeul lui Israel» (Ps. 67, 35)! Psalmistul David a oferit tuturor celor dornici de a urma lui Hristos încredințarea că se vor umple de lumina nepieritoare a dumnezeirii, fiindu-i casnici și prieteni ai Împărăției cerești. Lucrarea sfântă și sfințitoare a lui Dumnezeu devine astfel grăitoare în viața prietenilor Săi, adică a tot omul care, dornic de Hristos, oglindește prin viața sa harul cel curățitor care izvorăște din Izvorul Vieții. Mărturia preaslăvirii omului duhovnicesc, trăitor al harului dumnezeiesc este adeverită prin cuvintele Sfântului Apostol Pavel, care zice în Epistola către Galateni 2, 20: «M-am răstignit împreună cu Hristos și nu mai trăiesc eu, ci Hristos este cel care trăiește în mine». Să rânduiască Bunul Dumnezeu să ne purtăm Crucea noastră cu biruință, în lumina Crucii lui Hristos, încredințându-i pe cei din jurul nostru de trăirea sfântă și sfințitoare a credinței curățitoare. Chemați astăzi spre a da cinstea cuvenită Sfinților lui Dumnezeu știuți cu numele, dar și necunoscuți aducem prinosul nostru cel curat, înălțându-ne sufletul și mintea la Însuși Dumnezeu”, conform Episcopiei Covasnei și Harghitei.
Liturghie arhierească la Ciumărna, Zalău
Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Ciumărna, Protopopiatul Zalău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte și părintele Ionuț Pop, vicarul eparhial al Episcopiei Sălajului, părintele Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului și parohul Cătălin Lucaci, protopopul Zalăului. În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, copiii și cei care au primit dezlegare de la duhovnic în urma spovedaniei, au fost împărtășiți cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos. Situată la poalele Munților Meseș, în imediata apropiere a Municipiului Zalău, localitatea Ciumărna a fost atestată documentar, pentru prima dată, în anul 1460. Din anul 1700, în satul de la poalele Meseșului dăinuiește biserica de lemn cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Lăcașul de cult se află într-o stare bună de conservare, aici săvârșindu-se Sfânta Liturghie o dată pe an, în ziua hramului. Biserica în care se oficiază slujbele în prezent, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, a fost ridicată între anii 1976-1990. În vecinătatea lăcașului de cult a fost ridicat, în ultimii ani, un monument închinat soldaților uciși în cele două războaie mondiale și celor 11 români omorâți de către trupele horthyste, în data de 8 septembrie 1940, perioadă în care a avut loc și masacrarea românilor de la Treznea, Ip și Moisei.
Hram la Schitul Suseni-Colț, Hunedoara
În prima Duminică după Rusalii, când se face pomenirea Tuturor Sfinților, Schitul Suseni-Colț din județul Hunedoara și-a sărbătorit hramul. Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de către Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, PS Episcop Gurie a vorbit despre pomenirea tuturor sfinților în această Duminică, atât a celor cunoscuți, a căror prăznuire se face în fiecare zi în parte, cât și a celor care au rămas necunoscuți. „Această prăznuire a tuturor sfinților într-o singură zi se face pentru a se arăta că ei au luptat pentru un singur Hristos, toți găsindu-se pe aceeași cale a virtuții, ca niște slujitori ai unui singur Dumnezeu”, a spus ierarhul, conform Episcopiei Devei și Hunedoarei.
Resfințire la Tăuți, Cluj
Biserica monument istoric, din localitatea clujeană Tăuți, comuna Florești, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, a fost resfințită sâmbătă, 2 iunie, de Înaltpresfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Biserica de lemn din Tăuți datează din secolul al XVIII-lea, iar la inițiativa preotului slujitor Liviu Rus, în ultimii ani s-au făcut ample lucrări de consolidare și renovare. A fost înlocuit în întregime acoperișul cu un altul din șindrilă de brad. Pereții exteriori și acoperișul au fost dați cu ulei de in pentru a rezista mai bine intemperiilor. În interior s-au confecționat strane și bănci noi, cu ajutorul și contribuția credincioșilor. În Sfântul Altar s-a ridicat o sfântă cruce din lemn, pictată de părintele Alexandru Ghenț, starețul mănăstirii Sfânta Treime din Feleacu. De asemenea, a fost restaurată pictura realizată de Dimitrie Ispas în anul 1829.
„Lăcașul de cult ce poartă hramul «Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil» a fost atestat, din câte se știe, din anul 1793. A fost adus în acest loc în 1829 și așezat în mijlocul cimitirului satului. Biserica a fost pictată de Dimitrie Ispas și fiul său Ioan. A fost păstrată cu multă sfințenie și oamenii au pus tot sufletul, pentru că și-au dat seama de valoarea acestui monument. În 1962, biserica a intrat în patrimoniul cultural național și s-au făcut mai multe intervenții”, afirmă preotul Liviu Rus. Biserica deține în patrimoniul ei icoane pe sticlă din centrul de la Nicula și icoane de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Locașul de cult deservește filia Tăuți și este aparține de Parohia Sălicea, Protopopiatul Cluj I.
Sărbătoare la Metiș, Protopopiatul Agnita
Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a săvârșit Sfânta Liturghie sâmbătă, 2 iunie, la Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Metiș, Protopopiatul Agnita, județul Sibiu. Îmbrăcați în costume tradiționale, la Sfânta Liturghie au participat un număr mare de credincioși. PS Episcop Ilarion Făgărășanul le-a vorbit celor prezenți despre Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, care la 2 iunie 1330 a suferit martiriul, iar la 24 iunie 1415, moaștele sale au fost aduse la Suceava de către domnitorul român Alexandru cel Bun. Ierarhul a spus că „Sfântul Ioan cel Nou este cinstit de două ori în aceeași lună, iunie”. În continuare ierarhul a prezentat viața și o parte din minunile săvârșite de Sfântul Ioan și a recomandat credincioșilor să îl aibă pe Sfântul Ioan în rugăciune, citindu-i Acatistul și să pună în practică virtuțile pe care acest sfânt le-a lucrat în viață: bunătatea, facerea de bine și apropierea de Dumnezeu. „Astăzi este o zi de bucurie în această parohie, căci am botezat, am încreștinat pe tânărul Filip – George, al treilea copil al părintelui paroh în chiar odovania praznicului Cincizecimii. Prin această sfântă taină, tânărului botezat i s-a iertat păcatul strămoșesc precum și celelalte păcate, prin mărturisirea nașului”, a spus PS Episcop Ilarion Făgărășanul.