„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Slujiri arhiereşti, în Duminica Vameşului şi a Fariseului
În Duminica a 33-a după Rusalii, prima duminică a Triodului, a început o perioadă în care credincioşii se pregătesc să intre în Postul Sfintelor Paşti. La Sfânta Liturghie a fost prezentată Pilda Vameșului și a Fariseului, iar credincioşii au fost îndemnaţi să participe la slujbele din cadrul bisericii şi să roage cu smerenie şi sinceritate.
Sute de credincioși au participat la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala mitropolitană din Sibiu în prima duminică a Triodului. Slujba religioasă a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi în care s-au aflat cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu și slujitori ai Catedralei mitropolitane. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala „Timotei Popovici” a Catedralei mitropolitane din Sibiu, dirijată de pr. lect. univ. dr. Dan Alexandru Streza.
Credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie au avut posibilitatea să asculte cuvântul de învățătură al IPS Mitropolit Laurențiu, în care ierarhul a prezentat învățăturile duhovnicești desprinse din Pilda Vameșului și a Fariseului: „Mântuitorul ne spune că rugăciunea pe care a făcut-o vameșul la intrarea în biserică a fost mai primită în fața lui Dumnezeu decât rugăciunea celui care împlinea formele Legii, pentru că s-a făcut în smerenie, a fost făcută de un om care n-a avut curajul să ridice ochii spre cer. El își recunoștea păcatele lui, știind că atât de mult a nedreptățit, și pe drept cuvânt oamenii îl socoteau păcătos, pentru că înșela pe fiecare la vamă, și așa cum a făcut și Zaheu Vameșul, recunoscându-și păcatele lui, a primit binecuvântare din partea Mântuitorului Hristos. Vameșul din Evanghelia de astăzi se ruga bătându-și pieptul și zicând «Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!». Dacă rugăciunea nu este făcută în smerenie și în totală dăruire lui Dumnezeu, nu este primită, este o rugăciunea de care râde vrăjmașul”.
Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși ca, odată cu intrarea în perioada Triodului, să se pregătească duhovnicește pentru a întâmpina cu smerenie și rugăciune începerea Postului Mare, un urcuș spiritual către marele praznic al Învierii Domnului. La final, credincioșii s-au închinat moaștelor Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, Mitropolitul Transilvaniei, păstrate într-o raclă în Catedrala mitropolitană din Sibiu.
Hramul „Sfinţilor Trei Ierarhi” la Bistriţa
La Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din municipiul Bistrița, Sfânta Liturghie a fost oficiată, cu ocazia hramului, de Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. Din sobor au făcut parte inspectorul eparhial, pr. Vasile Nemeş, protopopul de Bistriţa, Alexandru Vidican, parohul Ioan Pintea, numeroşi preoţi şi diaconi.
În cuvântul de învăţătură, IPS Mitropolit Andrei le-a vorbit credincioşilor despre importanţa participării la slujbele săvârşite în locaşurile de cult. “În Evanghelia de astăzi îi vedem pe doi oameni care au mers la templu să se roage. E o preocupare esenţială pentru omul credincios ca duminică să se ducă la biserică să se roage lui Dumnezeu. Prima dintre poruncile bisericeşti aşa şi spune: Să luăm parte cu evlavie la Sfânta Liturghie, în toate duminicile şi sărbătorile de peste an. Să participăm la Sfânta Liturghie, să mergem la biserică! (…) Noi, cei ce avem sufletul atins de aripa harului şi venim la biserică, trebuie să fim în stare să fim misionari şi pentru ceilalţi, pentru toţi, dar mai ales pentru copiii şi tinerii noştri”.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corala Bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi”, condusă de arhid. Cornel Pop. La finalul slujbei a fost oficiat un parastas pentru ierarhii şi preoţii care au slujit la Biserica „Sfinţii Trei Ierarhi” din Bistriţa şi pentru ctitorii acestui locaş de cult. Primul preot al bisericii a fost Grigore Pletosu, profesorul de limba română a lui George Coșbuc. Aici au mai slujit: părintele profesor Liviu Galaction Munteanu, care a murit în temniţa de la Aiud, şi părintele Gheorghe Noveanu, care a trecut prin închisoare, conform parohului Ioan Pintea.
Slujire arhierească la Aiud
Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Parohia Aiud II, unde sunt parohi Ioan Bogdan, protopop al Aiudului, și Mihai Ciurtin. Vorbindu-le celor prezenți despre importanța rugăciunii curate, IPS Arhiepiscop Irineu a spus: „Trebuie ca, atunci când ne rugăm, să ne rugăm vorbind cu Dumnezeu, și nu lansând cuvinte în eter, gândindu-ne cumva la Dumnezeu ca la ceva abstract. Dumnezeu este foarte aproape de noi. De aceea, Arhimandritul Sofronie spunea: «Vorbește direct cu Dumnezeu, nu trebuie să fii politicos cu El, spune tot ce ai, varsă tot necazul sufletului tău, așa cum vorbești cu cel mai apropiat prieten care te ascultă, te înțelege și care te iubește». Rugându-ne astfel lui Dumnezeu, vom simți prezența Lui ca persoană alături de noi”, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Hramul „Sfinților Trei Ierarhi” la Oradea
Manifestările dedicate cinstirii Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur, ocrotitorii spirituali ai școlilor de teologie ortodoxă din întreaga lume, prăznuiți în ziua de 30 ianuarie, au început în Eparhia Oradiei, duminică, 28 ianuarie, la biserica ce îi are ca ocrotitori pe cei trei dascăli și ierarhi.
Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Sfânta Liturghie, iar din sobor au făcut parte preoţi și diaconi, consilieri de la Centrul eparhial, cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” şi de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”, precum și cei doi preoți de la parohie. La slujbă au participat elevi şi studenţi teologi, alături de numeroși credincioşi orădeni. În fiecare an, profesori, elevi și studenți de la cele două școli de teologie ortodoxă din Eparhia Oradiei, se reunesc, în prezența ierarhului, în biserica parohială „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea, în ziua prăznuirii Sfinților Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan sau în una din duminicile apropiate sărbătorii. Răspunsurile liturgice au fost date de un cor format din elevi și studenți teologi, dirijat de pr. conf. univ. dr. habil. Mihai Brie, membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.
După citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Luca, capitolul 18, versetele 10-14, pr. prof. Alin Sonea, cadru didactic la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, a rostit un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre semnificaţiile duhovniceşti ale cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos din Pilda Vameșului și a Fariseului, subliniind chipul smereniei întruchipat de vameș, virtute care trebuie să îi caracterizeze pe toți creștinii, în antiteză cu mândria de care era cuprins fariseul în împlinirea poruncilor Legii.
La final, PS Episcop Sofronie a rostit o cuvântare în care a făcut referiri la perioada specială a Triodului, „o perioadă de pregătire duhovnicească, de pocăință, în care, prin exemplele de smerenie și pocăință ce sunt puse înainte de Sfânta Biserică, toți credincioșii ortodocși sunt chemați la întoarcere spre Dumnezeu, la părăsirea păcatelor, la desprinderea de cele rele, la apropierea de taina Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, început al propriei noastre învieri”.
Ierarhul a felicitat pe cei doi preoți ai Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea, împreună cu credincioșii, pentru lucrarea ctitoricească și misionară pe care o împlinesc, și a adresat îndemn părintesc dreptmăritorilor creștini ca, în perioada aceasta a anului bisericesc, să se concentreze asupra propriei pocăințe, după exemplul vameșului, în smerenie, în umilință și în rugăciune profundă, spre a împlini urcușul duhovnicesc al Sfântului și Marelui Post, până la Sfânta și Luminata Înviere a Mântuitorului Iisus Hristos.
La final, PS Episcop Sofronie a adresat clerului, cadrelor didactice, studenților, elevilor şi credincioșilor prezenţi, precum și tuturor celor care poartă numele Sfinților Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie și Ioan, urări de ani mulți și binecuvântați, sănătate şi putere de muncă în slujirea Bisericii şi a neamului românesc.
Liturghie arhierească în Catedrala Oaşului
Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala din Negreşti Oaş, cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor”, în fruntea unui sobor de preoţi şi diaconi şi a rostit cuvânt de învăţătură.
Din soborul slujitor au făcut parte arhim. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial al sectorului social-filantropic şi misionar, arhim. Emanuil Rus, stareţul Mănăstirii Bixad, Marcel Malanca, protopopul de Oaş, parohul Ioan Pop, pr. Nicolae Robaş, de la Schitul Luna Şes, pr. Radu Vasile Rusu din Tur, pr. Marius Borhidan, de la Spitalul Negreşti, Adrian Bucşa, secretar protopopesc, paroh în Prilog, pr. Vladimir Sofineţ, din Huta Certeze, pr. Andrei Barcaş, din Oradea, diaconi. Au fost în catedrală şi „Junii Oaşului” din Racşa şi din alte localităţi, elevi de liceu. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul bisericii, dirijat de Maria Ţiproc, iar la priceasnă a cântat Corul copiilor Şcolilor generale nr. 1 şi 3 din Negreşti, dirijat de Luciana Bledea.
PS Episcop Iustin a vorbit credincioşilor despre perioada Triodului şi semnificaţia duminicilor până la începutul Postului Paştilor, apoi a vorbit despre pericopa evanghelică a vameşului şi fariseului: „În această perioadă (a Triodului) ne înţelepţim, ne luminăm, înţelegem care este rostul vieţii noastre pe pământ, înţelegem cât de mult ne iubeşte Dumnezeu şi cât de mult aşteaptă să fim înţelepţi, să fim responsabili. Aşteaptă Dumnezeu să înţelegem că numai prin rugăciune smerită, prin viaţă curată, prin milostenie, prin căinţă adevărată, prin post după putere, numai aşa putem să devenim casa Duhului Sfânt. Omul care se roagă smerit, omul care se căieşte cu sinceritate, îşi mărturiseşte păcatele, se spovedeşte de mai multe ori, omul prin post şi măsură şi prin fapte bune, după puteri, devine palat al Preasfintei Treimi, devine casa lui Dumnezeu”. La sfârşitul Sfintei Liturghii, PS Episcop Iustin a oferit Gramata Episcopală, în semn de mulţumire şi apreciere lui Vasile Sarca, fost prim-epitrop timp de 27 de ani la această biserică.
Slujire arhierească la Sfântu Gheorghe
Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a slujit Sfânta Liturghie la Paraclisul Episcopal „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfântul Ierarh Nicolae” din municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna. În cuvântul de învățătură, ierarhul amintit că „Duminica de astăzi este duminica în care facem pomenirea Triodului, această duminică deschide pregătirea în trei săptămâni a intrării în Sfântul și Marele Post. Cele trei Ode care se cântă ne amintesc de pregătirea sufletească pentru a ne întâlni cu Mirele Hristos cel Înviat din morți”. Apoi, PS Episcop Andrei a vorbit despre Pilda Vameșului și a Fariseului: „Trebuie să facem distincție între smerenie și umilință. Smerenia este virtutea prin care îți dai seama că nu ești îndeajuns de vrednic de prețuirea lui Dumnezeu. Umilința este starea de înjosire, starea de jignire pe care ți-o aduce aproapele. Smerenia îți aparține ție ca act voluntar, iar umilința ți-o provoacă altul – omul mândru. Fariseii reprezentau clasa conducătoare politică și religioasă a poporului Iudeu împreună cu saducheii și cărturarii cunoșteau Legea lui Moise dar se caracterizau prin fățărnicie, erau oameni ipocriți, oameni cu două fețe (…) Mântuitorul Hristos i-a denunțat și osândit în repetate rânduri, erau oameni bogați și citiți, dar înșelau. Aveau o aparență care nu corespundea cu realitatea, tot timpul exagerau. Fariseul din Evanghelia de astăzi nu era chiar așa de ipocrit, era un om, am spune noi, destul de corect (…) Vameșul era agentul fiscal care încasa dările, nu era iubit de conaționali, făcea parte din societatea coruptă, mânuia bani, fura și de la popor, și de la statul roman. Banul totdeauna ispitește și strică pe om. El s-a smerit în fața lui Dumnezeu. De aceea, în sufletul lui, s-a produs transformarea. Ne spune Evanghelia că s-a întors mai îndreptățit, mai drept decât fusese înainte, s-a produs acea pocăință încât și-a recunoscut toate fărădelegile”, conform Episcopiei Covasnei şi Harghitei.
Liturghie arhierească la Subcetate, Şimleu Silvaniei
Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Subcetate, Protopopiatul Șimleu Silvaniei. Din sobor au făcut parte Dan Haiduc, protopopul de Şimleu Silvaniei şi parohul Cătălin Lazar.
Biserica actuală a fost construită în anii 1939-1940, prin stăruinţa preotului Pavel Pordea, a epitropului Florian Fiţ şi a credincioşilor, fiind zidită din cărămidă mică, pe un fundament de piatră, în interior, distingându-se cele trei despărţituri caracteristice stilului răsăritean: altar, naos şi pronaos. Iconostasul este confecţionat din lemn de brad strunjit, iar icoanele de pe el sunt pictate pe placaj. Alăturat Sfântului Altar se află sacristia pentru spovedanie. Pereţii interiori, în cea mai mare parte, sunt zugrăviţi, având pictate doar câteva pasaje biblice şi pe Sfinţii Apostoli, toate acestea fiind lucrate în anul 1973.
După instalarea parohului Cătălin Lazar, în anul 2011, au fost efectuate ample lucrări de reparaţii la lăcaşul de cult. Astfel, acoperişul bisericii a fost reparat şi vopsit, au fost înlocuite jgheaburile şi burlanele, pereţii au fost zugrăviţi, gardurile au fost vopsite, au fost înlocuite porţile, fiind efectuate şi alte lucrări de înfrumuseţare şi întreţinere. De asemenea, sfântul lăcaş a fost înzestrat cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe. În data de 12 octombrie a anului 2014, în urma lucrărilor de reînnoire efectuate asupra bisericii, PS Episcop Petroniu a resfinţit lăcaşul de cult. Tot atunci, ierarhul i-a acordat parohului distincţia de sachelar. În paralel cu lucrările executate la biserică, au fost efectuate şi lucrările la casa parohială, al cărei interior a fost refăcut în totalitate, acestea fiind binecuvântate de PS Episcop Petroniu în data de 21 februarie 2016.
Sărbătoare în Parohia Băcia, Orăştie
Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi al Hunedoarei, a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a Parohiei Băcia din cadrul Protopopiatului Orăştie, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, PS Episcop Gurie, făcând referire la pericopa evanghelică citită în timpul Sfintei Liturghii, despre vameşul şi fariseul care au mers la templu să se roage, a spus că „înaintea lui Dumnezeu nu trebuie să ne prezentăm numai cu faptele noastre cele bune, ci trebuie să ne prezentăm cu roadele pe care le lasă în sufletul nostru faptele noastre bune”. După Sfânta Liturghie, ierarhul, împreună cu soborul slujitor, a săvârşit Taina Sfântului Botez pentru prunca Ana Iuliana, fiica parohului David Totu, conform Episcopiei Devei şi Hunedoarei.
PS Ilarion Făgărăşanul la Sibiu
Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului a liturghisit în Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Sibiu. Din sobor au făcut parte patru preoţi şi doi diaconi, iar credincioşii au participat în număr mare la slujbă. În cuvântul de învăţătură, PS Episcop Ilarion Făgărăşanul a făcut referire la smerenie şi iubire, a pus accentul pe prezenţa la programul de rugăciune de la biserică, iar în final a vorbit despre rugăciunea „Doamne şi Stăpânul vieţii mele…” a Sfântului Efrem Sirul. La sfârşit i-a miruit pe credincioşi şi le-a împărţit iconiţe.