„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Slujiri arhierești în noul an
La trecerea dintre ani, în biserici au fost oficiate slujbe de mulțumire, iar în prima zi din an, când Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului și face pomenirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, a fost oficiată Sfânta Litughie. Cu această ocazie în biserici a fost amintită proclamarea de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anului 2018 ca „Anul Omagial al unității de credință și de neam” și „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918” e cuprinsul Patriarhiei Române.
Credincioșii din Sibiu au avut posibilitatea să participe la slujba de mulțumire oficiată în Catedrala mitropolitană din Sibiu la trecerea dintre ani. Slujba religioasă a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi format din slujitorii Catedralei mitropolitane și cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu. La final, IPS Mitropolit Laurențiu i-a binecuvântat pe credincioși și le-a urat un an plin de bucurii și împliniri sub ocrotirea Sfintei Treimi.
În prima zi din an, la sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare și la praznicul Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului, IPS Mitropolit Laurențiu a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala mitropolitană împreună cu un sobor de preoți și diaconi. De asemenea, ierarhul și soborul slujitor au oficiat un Te Deum la începutul noului an.
„Am adus slavă Bunului Dumnezeu prin cea mai frumoasă creație a cultului nostru, Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, în zi de prăznuire a acestui sfânt, zi în care am prăznuit și Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului și în același timp, pentru că suntem părtași vieții sociale, astăzi este și prima zi a anului civil. La slujba de Te Deum săvârșită la sfârșit I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru darurile revărsate asupra noastră în cursul anului trecut, dar mai ales ne-am rugat cu insistență asupra continuării acestor daruri peste noi în anul în care am intrat”, a spus ierarhul la final.
Slujiri arhierești la Catedrala Mitropolitană clujeană
Câteva sute de credincioși au întâmpinat anul 2018 în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. La miezul nopții, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a rostit rugăciuni de mulțumire pentru anul care a trecut și de binecuvântare pentru noul an, 2018. La final, ierarhul i-a îndemat pe credincioși să mediteze la trecerea timpului.
În prima zi a noului an, de praznicul „Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului” și la pomenirea Sfântului Ierarh Vasile Cel Mare, Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca. În cadrul slujbei, ierarhul a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, alcătuit din consilieri de la Centrul eparhial, slujitori ai sfântului locaș, dar și profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din oraș. Răspunsurile liturgice au fost date de corul catedralei, dirijat de pr. prof. dr. Vasile Stanciu.
În cadrul cuvântului de învățătură, IPS Mitropolit Andrei a făcut referire la sărbătoarea Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului, precm și la viața Sfântul Vasile cel Mare, prăznuit în prima zi din an. Ierarhul a vorbit despre Botez și conlucrarea cu Harul Duhului Sfânt și i-a îndemnat pe cei prezenți să se asemene Sfântului Vasile cel Mare. La final, soborul de preoți alături de IPS Mitropolit Andrei, a oficiat o slujbă de mulțumire, conform Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Rugăciuni și slujbe la Catedrala albaiuliană
Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a slujit la Catedrala arhiepiscopală din Alba, cu prilejul Anului Nou. După slujba Vecerniei mari și a Litiei, înainte de miezul nopții, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de mulțumire și de binecuvântare a începutului noului an calendaristic civil. În noaptea trecerii dintre ani a fost citit Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, însoţit de rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile primite în anul ce a trecut şi de rugăciuni la intrarea în noul an 2018. După momentele de rugăciune, ierarhul a rostit un cuvânt despre valoarea timpului în lucrarea mântuirii oamenilor.
În ziua praznicului Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului și în ziua pomenirii Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, IPS Arhiepiscop Irineu a celebrat Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură în Catedrala Arhiepiscopală. În cuvântul rostit, ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să investească timpul dăruit de Dumnezeu pentru întărirea credinței, în pofida risipirii lui pentru lucrurile acestei lumi deșarte: „La plinirea vremii Timpul dăruit lui Dumnezeu este o investiție în eternitate. Nouă ni se cere să fim în veghe, să fim gata pentru ziua în care viața noastră se va sfârși și cartea vieții în care sunt înscrise faptele noastre se va închide și se va pecetlui până la Judecata universală. De aceea, atât cât mai avem vreme, să păzim poruncile lui Dumnezeu, să săvârșim fapte bune și să petrecem în viețuire sfântă. Așa făcând, Dumnezeu ne va primi în ceata Sfinților Săi și ne va face părtași la slava negrăită a Împărăției Sale”. De asemenea, ierarhul a subliniat importanța anului nou – 2018 ca an centenar al Marii Uniri înfăptuită la Alba Iulia, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Slujire arhierească la Băile Felix, Oradea
La opt zile de la marele praznic al Naşterii Domnului, în prima zi din Anul Nou civil 2018, luni, 1 ianuarie, când Biserica Ortodoxă sărbătoreşte Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului și face pomenirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, în biserica cu hramurile „Schimbarea la Față a Domnului” și „Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina” din Parohia Băile Felix, Protopopiatul Oradea, în prezenţa unui mare număr de credincioşi.
În cuvântul de învăţătură rostit după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Luca, PS Episcop Sofornie a vorbit despre semnificaţiile sărbătorii împărătești a Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului Iisus Hristos: „Sărbătoarea împărătească a Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului ne amintește, an de an, că Mântuitorul Iisus Hristos, Fiul Veșnic al Tatălui, după Nașterea Sa după Trup, luându-Și fire omenească, a împlinit tot ceea ce cerea Legea iudaică pentru orice întâi născut de parte bărbătească, astfel că în a opta zi a fost tăiat împrejur după trup. Dar Domnul Hristos nu are orice fel de trup, pentru că, în pericopa din Apostolul zilei, un fragment din Epistola către Coloseni a Sfântului Apostol Pavel, ni se spune că în El locuiește, trupește, toată plinătatea dumnezeirii. Cuvântul Veșnic al Tatălui Se face Om și unește firea dumnezeiască cu firea omenească în Unicul Ipostas al Fiului Veșnic al Tatălui. Ca Om, în toate asemenea nouă, afară de păcat, primește și nume omenesc, Iisus, în a opta zi de la naștere, la tăierea împrejur. De aici se păstrează tradiția în Biserica noastră ca toți copiii, la opt zile de la naștere, să primească numele pe care îl poartă întreaga viață”. PS Episcop Sofonie a mai menționat că „făcându-Se El tăiere împrejur după trup pentru toți cei care aveau să creadă în El și care, în Legea cea Nouă, a harului, nu mai au trebuință de tăierea împrejur cea după trup, noi toți, fiii și fiicele Bisericii, prin Taina Sfântului Botez, primim tăierea împrejur cea duhovnicească a inimii, tăierea voii noastre păcătoase și supunerea noastră, întru toate, voii Părintelui ceresc. Mântuitorul Iisus Hristos le-a împlinit pe toate, întocmai cum cerea Legea, pentru a ne scoate pe noi din orice robie și a ne duce la măreția libertății fiilor lui Dumnezeu după har”.
Parohul de la Băile Felix, Vasile Marius a mulțumit PS Episcop Sofronie al Oradiei pentru slujirea în cea dintâi zi din noul an 2018 în biserica de enorie din Băile Felix, exprimându-și recunoștința față ierarh, la a cărui inițiativă s-a înființat noua parohie și sub a cărui purtare de grijă s-au împlinit toate lucrările pastoral-misionare și ctitoricești de aici. Nu în ultimul rând, au fost aduse mulțumiri ctitorilor și binefăcătorilor sfântului lăcaș.
În cuvântul rostit la final, PS Episcop Sofronie a subliniat importanța anului 2018 pentru românii dreptmăritori, anul acesta fiind proclamat solemn de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la propunerea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, ca „Anul omagial al unității de credință și neam” şi „Anul comemorativ al făuritorilor Marii Uniri (din 1918)” în Patriarhia Română, deoarece se împlinesc o sută de ani de la Marea Unire din 1918. Ierarhul a adresat alese urări de ani mulţi şi binecuvântați tuturor dreptmăritorilor creștini, cu prilejul intrării în Noul An civil 2018, precum și tututor celor care poartă numele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare.
Sfânta Liturghie la Baia Mare
La cumpăna dintre ani, Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, împreună cu soborul de preoţi şi diaconi ai Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, o slujbă de mulțumire. Catedrala a fost neîncăpătoare, cu credincioşi de toate vârstele. Răspunsurile au fost date de cântăreţii de la strana Catedralei.
Luni, 1 ianuarie, Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare în Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, cu ocazia sărbătorii Tăierea împrejur cea după trup a Domnului, a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei şi mama sa, Sfânta Emilia. PS Episcop Iustin a săvârşit Sfânta Liturghie în fruntea unui sobor alcătuit din arhim. Casian Filip, eclesiarhul sfântului locaş, arhim. Ioachim Tomoiagă, consilier eparhial, pr. Viorel Bud, pr. Vasile Botiş, pr. Florin Hoban, inspector şcolar pentru religie, pr. Florin Bălan, pr. Claudiu Ciaşcai, preoţi slujitori şi diaconii Catedralei. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul „Doxologia” al Catedralei episcopale, dirijat de prof. dr. Cosmin Lauran. La încheierea Sfintei Liturghii au fost rostite rugăciunile de binecuvântare a noului an.
Despre semnificaţia celor trei sărbători din prima zi a anului a vorbit PS Episcop Iustin: „Sfârşitul şi începutul de an este un moment important şi binecuvântat, şi de aceea noi numim parcursul unui an întreg Anul Mântuirii sau Anul Domnului, pentru că fiecare an, ca fiecare ceas, fiecare zi, fiecare săptămână şi fiecare lună este o lucrare importantă în viaţa noastră, și cea mai importantă lucrare din viaţa noastră este mântuirea sufletului, câştigarea veşniciei, adică a vieţii veşnice, care ne-a fost dăruită nouă de către Iisus Hristos, Fiul cel Veşnic al Tatălui, Născut din veci din Tatăl sau mai înainte de toţi vecii şi Care a venit în lume ca Mântuitor al oamenilor, al omenirii sau al umanităţii. Este importantă ziua de 1 ianuarie pentru că, pe de o parte, facem bilanţul anului care a trecut, iar pe de altă parte ne aşezăm sub purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ne facem un program sau un proiect din care nu trebuie să lipsească preocuparea lucrării duhovniceşti sau a mântuirii şi-L rugăm pe Dumnezeu să binecuvânteze toată lucrarea noastră, să ne dăruiască sănătate, spor şi ajutor sfânt în toată lucrarea cea bună”. PS Episcop Iustin a mai vorbit credincioșilor prezenți despre sărbătoarea centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia şi cinstirea făuritorilor Marii Uniri.
Slujiri arhierești la Miercurea Ciuc
La trecerea dintre ani, în Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc, Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, a săvârșit Sfânta Liturghie și a rostit rugăciunile de mulțumire la trecerea dintre ani. În cuvântul de învățătură, PS Episcop Andrei, în contextul anului în care este sărbătorit Centenarul Marii Uniri, a îndemnat credincioșii prezenți să „să ne amintim mereu de înaintașii noștri care au ținut trează în Ardeal conștiința românească, limba românească, setea de libertate și de unitate. Să ne amintim că și Biserica a fost la datorie așa cum se cuvine în milenara istorie a luptei pentru unire și că la Alba Iulia au fost prezenți reprezentanți ai clerului și români iubitori de patrie în frunte cu Patriarhul Miron Cristea, toplițeanul nostru drag. Bucuria care au avut-o ei văzând înfăptuită unirea este și bucuria noastră, astăzi, când sărbătorim Centenarul Marii Uniri”, conform Episcopiei Covasnei și Harghitei.
Slujire arhierească la Catedrala din Deva
În noaptea trecerii dintre ani, în Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit o slujbă de mulțumire, pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu în anul ce tocmai s-a încheiat, și de rugăciune, pentru binecuvântarea noului an.
Pentru credincioșii prezenți la slujbă, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură în care i-a îndemnat ca și în anul care începe să fie aproape de Dumnezeu prin rugăciune și prin participarea la sfintele slujbe. La final, PS Episcop Gurie al Devei și Hunedoarei le-a urat un an nou cu multe împliniri duhovnicești celor prezenți.
Luni, 1 ianuarie, de praznicul Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, a cărui pomenire se face tot în această zi, la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfinții Martiri Brâncoveni” din Deva.
La predică, PS Episcop Gurie a vorbit despre sărbătorile din prima zi a lunii ianuarie, conform Episcopiei Devei și Hunedoarei.