„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Slujiri arhiereşti şi hramuri de Sfântul Ierarh Nicolae
La praznicul Sfântului Ierarh Nicolae, și-au sărbătorit hramul numeroase locaşuri de cult, între care şi catedralele episcopale din Miercurea Ciuc şi Deva sau capele ale unor instituţii de învăţământ teologic, precum Facultatea de Teologie Ortodoxă clujeană sau Liceul Teologic din Zalău. Ierarhii i-au îndemnat pe credincioşi să urmeze modelul de credinţă, bunătate şi milostivire al Sfântului Ierarh Nicolae.
Credincioșii care au participat la hramul Bisericii „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului și au primit binecuvântare arhierească la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Așa cum s-a îndătinat de ani buni ierarhul a liturghisit în istorica biserică din Șcheii Brașovului în ziua de prăznuire a Sfântului Nicolae, a împărtășit mulți dintre credincioși cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos și le-a vorbit celor prezenți despre viața și minunile Sfântului Nicolae, atât de îndrăgit de credincioși, dar mai ales de cei mici: „Sfântul Ierarh Nicolae a devenit, datorită milostivirii sale depline și blândeții sale, un model pentru noi toți. El a salvat trei fete ale unui părinte care era aproape să le vândă. El este un model desăvârșit al unui program spiritual pe care trebuie să-l avem și care este foarte ușor de împlinit. În timpul postului nu trebuie doar să ne abținem de la anumite mâncăruri, ci trebuie să înmulțim darul lui Dumnezeu, pentru că El ne dă sănătate, ne-a ajutat să avem un loc de muncă și trebuie să-I fim recunoscători și să ajutăm și aproapele aflat în nevoi”.
Alături de ierarh a liturghisit un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte protopopul de Brașov, Dănuț-Gheorghe Benga, slujitorii locașului de cult și alți preoți din Brașov.
La Sfânta Liturghie au fost prezente oficialități județene și locale, reprezentanți ai Junilor din Șcheii Brașovului și numeroși oaspeți. În cadrul Sfintei Liturghii a fost pomenit Majestatea Sa, Regele Mihai I al României, trecut la cele veșnice în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae.
La final, IPS Mitropolit Laurențiu a oferit distincția „Crucea șaguniană pentru preoți” unuia dintre preoții care au mărturisit credința ortodoxă în timpul comunismului și a avut de suferit timp de trei ani și jumătate în temniță pentru curajul său și pentru devotamentul față de Biserica străbună. Părintele Gheorghe Ramba, ajuns la vârsta de 94 de ani a primit distincția din partea ierarhului împreună cu binecuvântarea arhierească și recunoștința față de sacrificiul său în numele lui Hristos.
Aceeași distincție au primit-o și cei cinci membri ai grupului vocal „Anatoly” din Brașov. Cvintetul „Anatoly” a fost apreciat pentru activitatea din acești ani, în care a înfrumusețat slujbele arhierești, hramurile și sărbătorile parohiale din Arhiepiscopia Sibiului, dar și pentru mărturisirea credinței ortodoxe în spațiul laic. Hramul s-a încheiat cu un parastas oficiat pentru ctitorii și binefăcătorii locașului de cult.
Hram la capela Facultăţii de Teologie clujene
Studenții și profesorii Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca au participat, de sărbătoarea Sfântului Nicolae, la hramul capelei din cadrul Campusului Studențesc „Nicolae Ivan”. Sfânta Liturghie a fost oficiată în ziua de prăznuire a ocrotitorului spiritual al facultății, de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, alături de soborul de preoți profesori din cadrul instituției teologice. Răspunsurile la strană au fost date de corul mixt al facultății, condus de arhid. Daniel Mocanu.
În cuvântul de învățătură, IPS Mitropolit Andrei le-a vorbit tinerilor teologi despre milostenia Sfântului Nicolae, îndemnându-i să fie buni misionari ai Bisericii în lumea contemporană: „Îndeosebi Sfântul Nicolae a fost bun şi milostiv. L-au împodobit pe el multe virtuţi, dar cred că virtuţile acestea sunt preponderente: bunătatea şi milostenia. Prototipul lui a fost Domnul Iisus Hristos, care, în Evanghelia după Matei, în capitolul 11, versetul 29 ne zice: «Învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima». Aşadar, ceea ce ar trebui să ne propunem în această zi de praznic importantă pentru noi este ca să îl imităm pe Sfântul Nicolae, pentru că el l-a imitat pe Domnul Hristos. Să fim buni şi milostivi, ca Sfântul Nicolae”. Ierarhul a mai arătat că pericopa evanghelică de la acest praznic, relatează predica de pe munte, de către Sfântul Luca, iar Sfântul Nicolae a încercat să pună în practică predica de pe munte.
IPS Mitropolit Andrei i-a îndemnat pe studenţii teologi să fie propovăduitorii virtuţilor creştine, aşa cum sunt milostenia, bunătatea: „Într-o lume dură, deşi sunt oameni bogaţi, nu prea întâlneşti milostivirea manifestându-se. Cei ce sunt propovăduitorii acestor virtuţi sunteţi dumneavoastră, studenţii de astăzi şi preoţii de mâine, care veţi încerca, credem noi, ca în lumea aceasta dură, în lumea aceasta avară după bogăţii, să-i puteţi influenţa pe oameni, începând cu persoana frăţiilor voastre, să fie buni şi milostivi”.
Ierarhul le-a urat tuturor, studenţi şi profesori, să primească în dar multe haruri de la Dumnezeu şi, în acelaşi timp să fie dăruitori.
La finalul Sfintei Liturghii, președintele Senatului Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, pr. prof. dr. Ioan Chirilă, a mulțumit ierarhului pentru grija deosebită pe care o acordă tinerilor teologi și profesorilor facultăţii. Cu prilejul hramului Capelei Facultății de Teologie Ortodoxă clujene, au fost organizate mai multe evenimente religioase și culturale, printre care concerte de colinde, conferinţe, lansări de carte și momente artistice susținute de studenți, conform Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
Târnosire şi hram la Baia Mare
Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Duminica Sfinţilor Români”, unde este paroh Ioan Pop, fost secretar eparhial şi consilier administrativ de la reînfiinţarea Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, în urmă cu 27 de ani, până în acest an.
După târnosirea Sfântului Altar, au fost unse cu Sfântul şi Marele Mir vitraliile care acoperă geamurile bisericii, construite după o tehnică ce se folosea şi acum o mie de ani şi după care se lucrează şi în prezent vitraliile.
Cu ocazia târnosirii, PS Episcop Iustin a dat, pe lângă primul hram ce îl are ocrotitor al bisericii pe „Sfântul Ierarh Nicolae”, şi al doilea hram „Duminica Sfinţilor Români”.
Târnosirea bisericii s-a făcut după mai multe lucrări la locaşul de cult.
Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. În timpul Sfintei Liturghii a fost hirotonit întru preot diaconul Teodor Ioan Coman, pe seama bisericii Parohiei Valea Stejarului, cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva”. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corul ASCOR Baia Mare, dirijat de teologul Bogdan Iacob, iar la slujba de târnosire de un grup de teologi băimăreni. În rândul credincioşilor, s-au aflat oficialităţi naţionale, judeţene, locale. Copiii de la Clubul Elevilor din Baia Mare, îndrumați de profesoara Maria Seraz, s-au remarcat prin costumele lor populare.
PS Episcop Iustin a vorbit credincioşilor despre pilda pe care Sfântul Nicolae o oferă, prin viaţa sa plină de sfinţenie, fiind ajutătorul celor în necazuri şi mare făcător de minuni: „Sfântul Nicolae a fost un mare apărător al dreptei credinţe. Dreapta credinţă este astăzi în mare pericol, creştinismul este astăzi în mare pericol, cea mai discriminată religie de pe Terra este azi religia creştină”.
La încheierea Sfintei Liturghii, ierarhul a oficiat, un parastas pentru Majestatea Sa Regele Mihai, trecut la Domnul în data de 5 decembrie, la vârsta de 96 de ani.
Credincioşii au primit în dar câte un „cocuţ” din grâu, un pahar de vin, suc sau apă şi câte un calendar de birou, cu ocazia hramului. Parohul Ioan Pop a primit, din partea PS Episcop Iustin o Gramată Episcopală, în semn de apreciere pentru activitatea pastoral-misionară, edilitar-gospodărească şi social-filantropică şi pentru contribuţia adusă la înnoirea şi împodobirea bisericii cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Duminica Sfinţilor Români” din Baia Mare.
Biserica „Sfântul Nicolae” din Baia Mare este prima biserică ortodoxă construită în municipiu, în anul 1922, la câţiva ani după Marea Unire din 1 Decembrie 1918, când credincioşii ortodocşi au fost transferaţi dintr-o capelă modestă într-o clădire amenajată şi donată de Consiliul Oraşului Baia Mare în proprietatea Bisericii Ortodoxe. Până la acea dată clădirea a funcţionat ca sală de sport a fostului gimnaziu din apropiere, iar după Marea Unire, ortodocşii au primit dreptul la o clădire ca locaş de cult. Parohul Alexiu Latiş a coordonat ample lucrări de reparaţii, consolidări şi reamenajări, iar în 1926 a fost târnosită de vrednicul de pomenire Episcop Nicolae Ivan al Clujului. După 56 de ani de la târnosire, în 1980, parohul Gheorghe Bălan a coordonat lucrările de reconstrucţie a bisericii după concepţia arhitectului Constantin Pena din Baia Mare şi a fost târnosită de vrednicii de pomenire Episcop Teofil Herineanu şi Episcop Vicar Justinian Chira ai Vadului, Feleacului şi Clujului, în 10 noiembrie 1985.
Hramul Catedralei din Miercurea Ciuc
Catedrala Episcopală din Miercurea Ciuc și-a serbat hramul istoric. La invitația Preasfințitului Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, au slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului și Preasfințitul Galaction, Episcopul Alexandriei și Teleormanului, alături de ierarhul locului, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi în prezența unei mari mulțimi de credincioși.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de către PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, care a subliniat importanța activității Sfântului Ierarh Nicolae în viața credincioșilor, un model de apărător al credinței în Sfânta Treime.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, PS Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a acordat distincția Crucea Eparhială pentru mireni subprefectului județului Covasna, Necolae Viorel Radocea, și a prezentat Gramata Mitropolitană – „Crucea Șaguniană” pentru mireni acordată de către Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, prefectului Andrei Adrian – Jean, prefectul județului Harghita.
Asociațiunea Transilvană pentru Literatură Română și Cultura Poporului Român – ASTRA Despărțământul Covasna Harghita a acordat PS Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, profesorului Nicu Vrabie de la Colegiul Național „Octavian Goga” din Miercurea Ciuc și prefectului Andrei Adrian – Jean, titlul de „Cetățean de Onoare al comunității românești din județul Harghita”, în semn de prețuire și recunoștință.
Răspunsurile la strană au fost date de Corala Catedralei Episcopale. Un grup de credincioase din Parohia Viștea de Jos – Făgăraș, au interpretat colinde tradiționale iar interpreta de muzică populară şi profesoara Mariana Anghel a susținut un concert de colinde și cântece patriotice. La sfârșitul Sfintei Liturghii credincioșii s-au închinat la o părticică din Sfintele Moaște ale Sfântului Ierarh Nicolae – Arhiepiscopul Mira Lichiei care se află în Paraclisul Sfântul Ioan Gură de Aur din Reședința Eparhială, conform Episcopiei Covasnei şi Harghitei.
Hramul Liceului Ortodox din Zalău
Liceul Ortodox din Zalău și-a prăznuit ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Nicolae. Cu acest prilej, elevii și cadrele didactice din cadrul acestei școli l-au avut în mijlocul lor pe Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, care a săvârșit Sfânta Liturghie în capela liceului cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi”, înconjurat de părinții profesori de la această școală. La slujbă au participat şi Maria Pop, inspectorul şcolar general al județului Sălaj, Mioara Gudea, inspector şcolar general adjunct, Claudia Boha, inspector şcolar pentru disciplina religie, elevii din clasele de liceu și cei din clasele primare și gimnaziale, alături de profesorii și învățătorii lor, precum și persoane care în fiecare duminică și sărbătoare sunt prezente la Dumnezeiasca Liturghie săvârșită în capela acestui așezământ teologic. La final, pr. Călin Ciurbe, directorul Liceului Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău, a mulțumit ierarhului pentru prezență și i-a dăruit o icoană cu Sfântul Ierarh Nicolae, patronul spiritual al școlii. De asemenea, elevii liceului au primit cadouri și iconițe cu Sfântul Ierarh Nicolae.
Clasa cu profil teologic, înființată în anul 1994, în cadrul Școlii Normale „Gheorghe Șincai”, a devenit instituție de sine stătătoare începând cu anul 1998, sub denumirea de Seminarul Teologic Liceal Ortodox Zalău. Până în prezent, au absolvit această școală 20 de generații de tineri, peste 70 dintre aceștia devenind slujitori ai altarului ca preoți sau diaconi. Începând cu anul școlar 2008-2009, Seminarul Teologic Liceal Ortodox și-a schimbat denumirea în Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae”. Începând cu anul şcolar 2011-2012, în cadrul Liceului Ortodox funcționează și clase de învățământ primar, având în momentul de față ciclul primar complet, începând de la clasa pregătitoare, dar având formate și clasele a V-a, a VI-a și a VII-a, la nivelul ciclului gimnazial.
Capela cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” a fost amenajată la etajul al II-lea al liceului, fiind târnosită în anul 2003, de către PS Episcop Petroniu. Datorită necesităților de ordin practic, paraclisul a fost extins, apoi, ca spațiu, noile lucrări fiind sfințite în ziua pe 30 ianuarie 2008.
Hramul Catedralei din Deva
Cu ocazia hramului Catedralei din Deva, Sfânta Liturghie a fost oficiată de către un sobor de arhierei, preoți și diaconi, în frunte cu Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei. Din soborul slujitor au mai făcut parte Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, Preasfințitul Daniil, Episcopul Daciei Felix, Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, și Preasfințitul Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corala „Psalmodia Transylvanica” a Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de PS Episcop Nicodim care a vorbit despre virtuțile ce au încununat viața Sfântului Ierarh Nicolae, și anume credința, iubirea de Dumnezeu și de aproapele, și milostenia, acestea făcându-l să fie atât de iubit și cinstit, din timpul vieții sale și până în ziua de astăzi.
La final, PS Episcop Gurie a oferit Crucea Episcopiei Devei și Hunedoarei pentru clerici pr. prof. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca și dirijorul Coralei „Psalmodia Transylvanica”, iar apoi a mulțumit pentru prezență ierarhilor, soborului slujitor, autorităților centrale, județene și locale, Coralei „Psalmodia Transylvanica” și tuturor credincioșilor, îndemnându-i să-l roage pe Sfântul Nicolae să mijlocească pentru toţi înaintea lui Dumnezeu, conform Episcopiei Devei şi Hunedoarei.
Hram la Sângeorz-Băi
Locuitorii orașului Sîngeorz-Băi, sărbătoresc de Sfântul Nicolae hramul unuia dintre cele trei locașuri de cult ortodoxe din localitate. Cu acest prilej, la impunătoarea biserică, cunoscută printre credincioși cu denumirea de „biserica mare”, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți, avându-l în frunte pe protopopul Năsăudului, Ioan Dâmbu. În cuvântul de învățătură rostit cu această ocazie, părintele Ioan Dâmbu a vorbit despre „blândețea și răbdarea Sfântului Ierarh Nicolae, virtuți atât de rare în societatea contemporană”, subliniind faptul că „ierarhul Mirelor Lichiei trebuie păstrat ca pildă, ca model pentru noi toți, iar educația și formarea copiilor și a tinerilor trebuie făcută după modul în care Sfântul Nicolae s-a raportat la copii, făcând tot ce a știut și a putut pentru a-i salva din promiscuitate și moarte sufletească”. La finalul Sfintei Liturghii, parohul Dacian-Dumitru Şanta a mulțumit protopopului Ioan Dâmbu pentru bucuria adusă în sufletele credincioșilor din Sîngeorz-Băi, prin faptul că s-a rugat împreună cu ei de sărbătoarea hramului. La final, toți cei prezenți la hram s-au bucurat de o agapă frățească, iar cei mai mici au primit daruri din partea parohiei.