„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Slujiri arhierești și hramuri, la praznicul Înălțării Sfintei Cruci
La praznicul Înălțării Sfintei Cruci, numeroși pelerini au participat la hramuri ale așezămintelor monahale transilvane. De asemenea, acest praznic a fost prilej de sărbătoare și pentru comunitățile parohiale. Credincioșii au fost îndemnați să cinstească Sfânta Cruce, prin care Mântuitorul Iisus a biruit păcatul și moartea, iar prin învierea Sa are puterea
de-i mântui pe oameni.
Numeroși pelerini au participat și în acest an la hramul Mănăstirii „Înălțarea Sfintei Cruci” de la Sădinca, județul Sibiu. Sfânta Liturghie din ziua de hram a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte starețul mănăstirii, ieroschimonahul David Stoica, prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, pr. prof. dr. Aurel Pavel, protopopul de Săliște, Petru-Toader Damian și alți slujitori ai sfintelor altare. Înainte de Sfânta Liturghie oficiată la altarul de vară din incinta mănăstirii, IPS Mitropolit Laurențiu a oficiat slujba intrării în monahism pentru fratele Filip care a intrat astfel în obștea așezământului monahal. La hramul mănăstirii au participat oficialități locale și numeroși oaspeți veniți să primească binecuvântare la acest praznic al Maicii Domnului.
În cuvântul de învățătură IPS Mitropolit Laurențiu a vorbit despre praznicul din 14 septembrie și despre cinstirea Sfintei Cruci în Biserica Răsăriteană.
„Pentru iudei crucea era un semn de ocară, pentru că pe ea erau răstigniți tâlharii și de aceea Mântuitorul Iisus Hristos a fost răstignit între doi tâlhari. Și dacă este nebunie pentru cei ce nu cred, prin jertfa Mântuitorului pe Cruce, prin sângele vărsat pe ea, a devenit pentru noi puterea lui Dumnezeu. Și iată cum a lucrat Mântuitorul Iisus Hristos ca pentru noi cei ce trăim la distanță mare de timp de la evenimentul răscumpărării, să vedem și noi și să ne atingem și noi de ceva, de un obiect sacru legat de Mântuitorul Hristos. La 300 de ani de la eveniment, Sfânta Elena, mama împăratului Constantin cel Mare a căutat și a rânduit Dumnezeu să găsească cele trei cruci. Odată aflate, cele trei cruci nu se mai deosebeau între ele și atunci Patriarhul Ierusalimului, Sofronie, a găsit de cuviință să atingă un mort de cele trei cruci, și când s-a atins de Crucea Mântuitorului, a înviat mortul. Și atunci Patriarhul Sofronie a înălțat Sfânta Cruce în fața credincioșilor, proclamând încă o dată biruința lui Hristos”, a subliniat ierarhul.
Sărbătoarea hramului s-a încheiat cu oferirea unor acte de ctitori principalilor binefăcători ai așezământului monahal de la Sădinca, și cu un cuvânt de mulțumire al părintelui David Stoica.
Hram la Mănăstirea Cășiel, județul Cluj
Praznicul Înălțării Sfintei Cruci a început la Mănăstirea Cășiel, județul Cluj, cu oficierea slujbei Privegherii de către un sobor de preoți, iar părintele Marius Ormenișan, secretar al Protopopiatului Gherla a rostit un cuvânt de învățătură.
În ziua praznicului, 14 septembrie, numeroși credincioși au participat la hramul Mănăstirii Cășiel. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Înaltpreasfințitul Andrei, Ahiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, între care s-au aflat arhimandritul Dumitru Cobzaru, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, părintele Adrian Onica, inspector la Centrul Eparhial al Episcopiei Sălajului și Ioan Buftea, protopop al Dejului.
Cu acest prilej, IPS Părinte Mitropolit Andrei le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură intitulat „Sfânta Cruce, bucuria tuturor credincioșilor”: „În fiecare duminică, la Liturghie auzim acest tropar: «Prin Cruce a venit bucurie la toată lumea». De ce? Pentru că Domnul Iisus Hristos, prin jertfa Crucii Sale, ne-a mântuit pe noi, pe toți. Ori de câte ori ne pregătim pentru Sfânta Liturghie, rostim un tropar cu un profund înțeles, care efectiv ne spune că prin Sfânta Cruce a venit bucurie la toată lumea, și zice preotul așa: «Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul legii, cu scump sângele Tău. Pe Cruce fiind răstignit și cu sulița împuns, nemurire ai izvorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slavă Ție»”. În cadrul Sfintei Liturghii, mulți credincioși s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului. Ierarhul a apreciat lucrarea duhovnicească a obștii mănăstirii conduse de stareța stavrofora Varvara Georgiu, și a părintelui duhovnic, Serafim Bădilă.
La finalul Sfintei Liturghii, obștea mănăstirii a oferit Părintelui Mitropolit Andrei o icoană cu Înălțarea Sfintei Cruci, apoi părintele Serafim Bădilă, duhovnicul mănăstirii a mulțumit ierarhului, soborului de preoți și tuturor celor prezenți „pentru că au lăsat toate grijile și au fost împreună rugători la această frumoasă sărbătoare”.
Hramul Mănăstirii Lupșa, județul Alba
De praznicul Înălțării Sintei Cruci, Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Lupșa, care și-a sărbătorit hramul. În ajunul sărbătorii, ierarhul a oficiat slujba Vecerniei mari și Litia și a rostit câteva gânduri duhovnicești despre Sfânta Cruce. În ziua praznicului, IPS Arhiepiscop Irineu a celebrat Dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia, la momentul rânduit, monahul Isaac a fost hirotonit ierodiacon pentru Mănăstirea Lupșa.
În cuvântul de învățătură, ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să cinstească cu evlavie Sfânta Cruce: „Să aducem cinstire Sfintei Cruci atunci când purtăm cu răbdare crucea necazurilor și a durerilor din lumea aceasta. Prin această atitudine de predare totală lui Dumnezeu, noi participăm la starea de jertfă a lui Hristos. Îngăduind suferința, Dumnezeu vrea să ne modeleze pe noi după chipul Său. El lucrează întocmai ca grădinarul cu ramurile Sale, trecându-ne printr-un proces dureros de retezare, precum zice Hristos: «Orice mlădiță care nu aduce roadă, se curățește și se taie, ca mai multă roadă să aducă». Putem deveni la un moment dat bolnavi și puterile fizice să ne slăbească, putem pierde un examen sau rămâne fără locul de muncă, prietenii devotați sau chiar intimi, la un anumit moment dat, ne pot trăda și părăsi, iar ființele dragi inimilor noastre sunt răpite de moarte și ne copleșește jalea și plânsul, simțind că am fi singuri pe lume, dar, când toate aceste se întâmplă, nu trebuie să disperăm, ci să reflectăm la cuvintele Sfântului Apostol Pavel care zice în Epistola către Romani: «Dumnezeu pe toate le lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe El»”, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Sărbătoare în Parohia Săbolciu, Oradea
Dreptmăritorii creștini din Parohia Săbolciu, Protopopiatul Oradea, au participat la Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită de Preasfințitul Sofronie, Episcopul Oradiei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. A fost cea dintâi Liturghie arhierească în biserica parohială cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Săbolciu, după 14 de ani.
Ierarhul a fost întâmpinat de copii şi tineri îmbrăcaţi în straie populare bihorene, de soborul slujitor şi dreptmăritorii creştini din Săbolciu. După citirea pericopei evanghelice rânduite, de la Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, PS Episcop Sofronie a rostit o predică în care a subliniat importanţa şi semnificațiile praznicului Înălţării Sfintei Cruci: „Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci are rădăcini istorice, amintindu-ne de un eveniment petrecut în cetatea Ierusalimului, când Sfânta Cruce a fost înălțată în văzul tuturor, pentru ca, văzând semnul biruinței vieții asupra morții, prin moartea pe Cruce și, apoi, Învierea cea de a treia zi a Domnului nostru Iisus Hristos, poporul să fie întărit în credință, iar nădejdea în mântuire să dobândească puteri noi în sufletele tuturor celor botezați. Așadar, sărbătoarea de astăzi are trimitere la mântuire, aducându-ne aminte că mântuirea noastră s-a înfăptuit, se înfăptuiește prin jertfa pe Cruce, prin sacrificiul răscumpărător al Domnului nostru Iisus Hristos (…) Totodată, această sărbătoare ne mai arată că noi, creștinii, suntem un popor al Crucii. Nu există creștinism adevărat care să nu fie apărat de Crucea Domnului, care să nu ia Crucea lui Hristos ca stindard, ca scut, ca apărare, ca semn de recunoaștere, dar și semn al biruinței. Nu putem vorbi despre creștinism în absența Crucii. Dacă ne numim creștini, o facem pentru că suntem și noi parte a poporului Crucii. Crucea Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe care suntem cu toții chemați în Biserică să o cinstim, să o respectăm, să nu ne rușinăm de ea, să rezistăm tuturor prigonirilor și răutăților, cu ajutorul Sfintei Cruci, și să biruim toate încercările și ispitele prin Crucea Domnului nostru Iisus Hristos”.
Ierarhul a îndemnat pe părinți, pe bunici și pe cei care au în grijă copii și tineri să „nu își neglijeze datoria și responsabilitatea pe care o au de a-i crește pe copii și tineri în evlavie și respect față de Sfânta Cruce, față de Sfânta Biserică, față de valorile tradiționale ale poporului nostru”. La final, PS Episcop Sofronie l-a hirotesit iconom pe parohul Alexandru Dulca.
Protopopul Dorel Octavian Rus, a vorbit despre prezența românilor ortodocşi din Săbolciu, încă din cele mai vechi timpuri și despre activitatea preoților care au slujit de-a lungul vremii în acest loc, iar Alexandru Dulca, paroh la Săbolciu și cadru didactic la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, a mulţumit tuturor celor prezenți.
Fiind în preajma începutului noului an școlar, copiii și tinerii din Săbolciu, care participă frecvent la programele catehetice și misionare din cadrul proiectului „Hristos împărtășit copiilor”, ce se desfășoară și în această parohie, au primit cu acest prilej daruri din partea parohiei, constând în rechizite și articole didactice.
Slujire arhierească la Mesteacănu, Zalău
Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Mesteacănu, Protopopiatul Zalău unde a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoţi și diaconi, în frunte cu părintele Ion Ardelean, consilierul administrativ-bisericesc al Episcopiei Sălajului. În cadrul Dumnezeieştii Liturghii, diaconul Călin-Ionuț Rad a fost hirotonit preot misionar pe seama Protopopiatului Zalău.
La finalul slujbei, PS Episcop Petroniu a acordat parohului Dorinel-Liviuț Crecan, „Crucea Sălăjană”, cea mai înaltă distincție bisericească a Episcopiei Sălajului, în semn de apreciere pentru activitatea pastoral-misionară și administrativ-gospodărească, desfășurată în mijlocul credincioșilor parohiei pe care o păstorește. De asemenea, ierarhul i-a urat părintelui Dorinel Crecan ani îndelungați, cu ocazia împlinirii vârstei de 60 de ani. Pr. Dorinel Crecan i-a oferit ierarhului o icoană a praznicului Înălțării Sfintei Cruci.
Satul Mesteacănu a fost atestat documentar, pentru prima dată, în anul 1424. Înaintea bisericii de zid, în care se slujește în prezent, localitatea a avut, ca majoritatea parohiilor din județul Sălaj, un locaș de cult de lemn, ridicat în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Acesta a funcționat ca biserică parohială până în anul 1940.
Părintele Dorinel Crecan păstorește această parohie din anul 1982, iar înainte a fost preot în Parohia Răstolțu Mare. În prezent, pr. Dorinel Crecan este delegatul cleric al Episcopiei Sălajului în Adunarea Națională Bisericească, pentru perioada 2014-2018.
Hram la Prislop, județul Hunedoara
La praznicul Înălțării Sfintei Cruci, Mănăstirea Prislop din județul Hunedoara și-a sărbătorit cel de-al doilea hram. Cu acest prilej, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, și Preasfințitul Daniil, Episcopul Daciei Felix, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.
PS Episcop Daniil a rostit un cuvânt de învățătură în care, făcând referire la pericopa Evanghelică citită la Utrenia praznicului, a vorbit despre „răstignirea pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos, prin care, biruind păcatul și moartea prin înviere, are puterea de a ne mântui pe noi, oamenii”.
De asemenea, PS Episcop Andrei a vorbit credincioșilor prezenți la hramul așezământului monahal de la Prislop despre simbolismul Sfintei Cruci și despre rolul Sfinților Împărați Constantin și Elena în căutarea și găsirea lemnului cinstitei Cruci.
La final, PS Episcop Gurie a mulțumit ierarhilor prezenți și tuturor preoților și credincioșilor pentru participarea la hramul de la Mănăstirea Prislop. După Sfânta Liturghie, soborul slujitor a oficiat slujba parastasului la mormântul părintelui Arsenie Boca, aflat în cimitirul mănăstirii, conform Episcopiei Devei și Huneoarei.
Sărbătoare la Bobâlna, Protopopiatul Dej
Ziua sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci este un moment special în viața credincioșilor Parohiei Bobâlna, Protopopiatul Dej. În fiecare an, la data de 14 septembrie, credincioșii din comuna Bobâlna se adună lângă Sfînta Cruce, înălțată pe dealul din Bobâlna, unde se săvârșește Sfânta Liturghie în sobor de preoți. Anul acesta, praznicul a fost cu atât mai important cu cât această Sfântă Cruce a fost restaurată, prin implicarea vice-primarului Dan-Florin Pop.
Slujba de binecuvântare a lucrărilor realizate și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de protosinghelul Benedict Vesa, secretar eparhial, și un sobor de preoți și diaconi. Părintele Benedict Vesa a adresat credincioșilor un cuvânt de învățătură despre Taina Crucii și asumarea acesteia, și a felicitat, la final, pe toți cei care au dus mai departe această tradiție locală. La final, parohul Marius Abrudan, a mulțumit tututor pentru prezență la această sărbătoare.