„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Slujiri arhierești și hramuri la prăznuirea Sfântului Ierarh Nectarie
Sfântul Ierarh Nectarie a fost cinstit în numeroase biserici și așezăminte medicale, multe dintre acestea avându-l ca ocrotitor. La slujbele săvârșite cu ocazia prăznuirii Sfântului Nectarie au participat numeroși credincioşi, care au venit să se roage și primească binecuvântare.
Parohia „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej și-a sărbătorit ocrotitorul, iar slujbele închinate Sfântului Ierarh Nectarie au început în seara zilei de 8 noiembrie, de la ora 18.00, cu slujba Privegherii, iar răspunsurile liturgice au fost date de maicile de la Mănăstirea Cășiel, județul Cluj. Programul liturgic din ziua hamului a început cu Slujba Acatistului Sfântului Nectarie și a continuat cu Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită de către Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, IPS Mitropolit Andrei a vorbit despre faptele milei trupești: „Faptele milei trupești sunt șapte la număr, iar a cincea se referă la cercetarea celor bolnavi. Aceasta a fost și virtutea Sfântului Ierarh Nectarie, care cu dragostea față de cei bolnavi și datorită acestei virtuți Dumnezeu i-a dat și darul tămăduirii bolilor încă de pe când era în viață. A avut mare dragoste față de cei bolnavi și în special de cei bolnavi de cancer. A tămăduit mulți bolnavi în timpul vieții, dar mai ales după moartea sa, moaștele lui au tămăduit inclusiv bolnavi de cancer. De aceea, cei ce au această boală grea apelează la rugăciunile Sfântului Nectarie de la Eghina”. La slujbă au fost prezenți foarte mulți credincioși, iar pentru cei care nu au avut loc în biserică, a fost instalat un ecran în curtea locașului de cult. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de un grup de teologi, iar la momentul chinonicului, interpreta de muzică populară, Ioana Breda Morar a interpretat mai multe pricesne, timp în care mulți credincioșii s-au împărtășit cu Sfintele Taine.
La finalul Sfintei Liturghii, protopopul Ioan Buftea, parohul Bisericii „Sfântul Ierarh Nectarie” din Dej, a mulțumit celor prezenți. „Am venit azi, preoți și credincioși, pentru a-i aduce laude iubitului nostru ocrotitor, Sfântul Ierarh Nectarie și mulțumindu-i pentru nemăsurata sa dragoste față de noi, să-i cântăm: «Bucură-te Sfinte Ierarhe Nectarie, Mare Făcător de Minuni!»”, a spus protopopul Ioan Buftea. La final, IPS Mitropolit Andrei le-a oferit copiilor prezenți la slujbă cărți de rugăciuni, iar toți credincioșii au fost miruiți și s-au închinat la un fragment din moaștele Sfântului Nectarie, primite din Grecia pentru păstrare și închinare.
Sfântul Ierarh Nectarie cinstit la Oradea
Sfântul Ierarh Nectarie de la Eghina a fost prăznuit și în Episcopia Oradiei. Începând de miercuri seara, 8 noiembrie, și joi, 9 noiembrie, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea, Sfântul Ierarh Nectarie al Pentapolei, făcătorul de minuni, unul dintre ocrotitorii paraclisului de iarnă de la demisolul catedralei, împreună cu Sfinţii Ierarhi Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, şi Spiridon al Trimitundei, a fost cinstit în chip deosebit. În ajunul zilei de prăznuire a Sfântului Ierarh Nectarie, la Catedrala Episcopală din Oradea a fost adusă de către preoții de la Mănăstirea Izbuc, județul Bihor, în frunte cu arhimandritul Mihail Tărău, exarh și stareț, racla în care se află un fragment din mâna dreaptă a Sfântului Ierarh Nectarie, aflată în patrimoniul mănăstirii.
Racla de la Mănăstirea Izbuc a fost așezată spre închinare, alături de racla aflată în tezaurul Catedralei din Oradea care adăposteşte fragmente din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, și ale Sfântului Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei, precum și de icoana Maicii Domnului cu Pruncul pictată în Sfântul Munte al Athosului, intrată de puțină vreme în patrimoniul Mănăstirii Izbuc, copie după o icoană făcătoare de minuni, izbăvitoare de incendii, de la Mănăstirea Hilandar, Grecia.
A urmat slujba Privegherii, oficiată de un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, în prezența a sute de credincioși care au venit să îi aducă cinstire sfântului făcător de minuni. La miezul nopții, unul dintre slujitorii Catedralei a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul de iarnă „Sfinţii Ierarhi Nicolae, Spiridon şi Nectarie” de la demisolul catedralei.
În ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nectarie, joi, 9 noiembrie, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, în sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi în Catedrala Episcopală. Au participat numeroși credincioşi care au venit să se roage și primească binecuvântare de la Sfântul Ierarh Nectarie.
În cadrul Sfintei Liturghii, după citirea pericopei evanghelice rânduite, de la Sfântul Evanghelist Matei, ce a relatat un fragment din Predica de pe munte a Mântuitorului Iisus Hristos, PS Episcop Sofronie a rostit un cuvânt de învăţătură în care a vorbit celor prezenţi despre viaţa şi lucrările minunate ale Sfântului Ierarh Nectarie, evidenţiind minunile săvârşite de sfântul ierarh pentru cei aflaţi în suferinţe, fiind grabnic ajutător şi izbăvitor: „În Sfânta Biserică, în întreaga Ortodoxie, ziua de 9 noiembrie este o zi de mare bucurie duhovnicească, de când Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina a fost proslăvit, recunoscându-se oficial prin canonizare trecerea sa în rândurile sfinților. Un sfânt care a strălucit în Biserica lui Hristos în vremurile apropiate de noi și care, prin simplitatea sa, prin frumusețea viețuirii sale, prin dragostea sa față de oameni și îndeosebi prin puterile deosebite pe care le-a primit de la Duhul Sfânt, ca prin mijlocirile sale mulțimi de oameni bolnavi să se tămăduiască, este un sfânt foarte iubit de toți creștinii ortodocși”.
Ierarhul a mai arătat că „sfinții lui Dumnezeu s-au învrednicit de mare putere și de mare îndrăznire în rugăciune înaintea slavei Preasfintei Treimi. Ei, viețuind în lumea aceasta, dincolo de ispite, învingându-le, dincolo de răutățile din partea duhurilor necurate, dar și a oamenilor, trecând peste ele, biruind toate încercările, au ajuns să primească darul Duhului Sfânt, ținta vieții creștine, cel mai înalt ideal pentru un creștin aici pe pământ. Când Duhul Sfânt vine și se așază în cel care se roagă, în sfântul lui Dumnezeu, atunci viața sa este binecuvântată. Nu numai că sufletul se ușurează de păcate, de căderi, de neputințe și se înalță spre cele înalte, dar și trupul, prin lucrarea Duhului Sfânt, se sfințește și devine cu adevărat templu al Duhului Sfânt”.
Prăznuirea Sfântului Nectarie la Catedrala Episcopală din Oradea s-a încheiat în după-amiaza zilei, prin oficierea Acatistului Sfântului Ierarh Nectarie, urmat de procesiunea de înconjurare a sfântului lăcaș și săvârșirea Tainei Sfântului Maslu de către preoții de la Mănăstirea Izbuc și de la Catedrală, cu participarea a sute de credincioşi, care au avut posibilitatea să se închine și să sărute moaștele Sfântului Ierarh Nectarie.
Hram la Mănăstirea Comandău, Covasna
Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei si Harghitei, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Icoana Prodromița” și „Sfântul Ierarh Nectarie” de la Comandău, județul Covasna, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
PS Episcop Andrei a binecuvântat pictura bisericii, cu ocazia terminării lucrărilor. În cadrul Sfintei Liturghii, ierodiaconul Lavrentie Străchinaru, viețuitor al Mănăstirii Comandău a fost hirotonit ieromonah. La sfârșit, PS Episcop Andrei i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți, conform Episcopiei Covasnei și Harghitei.
Hram la Schitul Nandru, Hunedoara
Schitul Nandru din județul Hunedoara și-a prăznuit hramul, iar cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, PS Episcop Gurie a vorbit despre „viața plină de smerenie a Sfântului Ierarh Nectarie, fiind un neobosit slujitor al Bisericii, vrednic model de adevărată trăire creștinească”, conform Episcopiei Devei și Hunedoarei.
Hram la Cormaia, județul Bistrița
Credincioșii ortodocși din localitatea Cormaia au îmbrăcat haine de sărbătoare în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul bisericii din localitate, păstorită de părintele Petre-Vasile Zinveliu. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de preoții din cadrul Cercului misionar-pastoral Sîngeorz-Băi, coordonați de părintele Dan Cismaş. După citirea textului evanghelic, părintele Alexandru-Dorel Buia de la Sîngeorz-Băi a vorbit credincioșilor prezenți despre folosul și importanța rugăciunii în viața creștinului. Imediat după Sfânta Liturghie, preoții au oficiat o slujbă de pomenire pentru ctitorii Bisericii „Sfântului Ierarh Nectarie” și „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. La acest moment de sărbătoare au fost prezenți credincioși din localitate cât și din localitățile învecinate.
Rugăciuni pentru bolnavi, la Brașov
La Centrul de Zi al Fundației „Hospice Casa Speranței” din Brașov a fost oficiată slujba Sfântului Maslu pentru cei îngrijiți aici în sistem paliativ. Slujba religioasă a fost oficiată la sărbătoarea Sfântului Nectarie Taumaturgul. Soborul preoților a fost condus de protopopul de Brașov, Dănuţ-Gheorghe Benga și a fost format din din foști și actuali preoți de caritate. La finalul slujbei religioase, părintele Cosmin Irimie, preotul de caritate al fundației brașovene, a mulțumit pentru prezență preoților și medicilor, precum și pentru dragostea sinceră în Mântuitorul Iisus Hristos a pacienților care înfruntă o boală severă și greu de tratat.