„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Slujiri arhiereşti şi hramuri la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului
La sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, numeroase locaşuri de cult din Transilvania sărbătoresc hramul. De asemenea, cu această ocazie au loc şi numeroase procesiuni, îndeosebi la locaşele de cult monahale, precum şi în mari oraşe, precum Braşovul, care îşi cinsteşte, astfel, ocrotitoarea spirituală.
Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Bazna, judeţul Sibiu, cu ocazia hramului. Înaltpreasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea de la Piatra Fântânele, judeţul Bistriţa Năsăud, cu ocazia hramului. Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, oficiază Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului” de la Recea, protopopiatul Târgu-Mureş. Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Voivozi, judeţul Bihor, cu ocazia hramului. Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, va săvârși Sfânta Liturghie în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Zalău. Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, va sluji în biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Deva. Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Nocrich, judeţul Sibiu, cu ocazia hramului. Preasfinţitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmafrului, va oficia Sfânta Liturghie la Parohia cu hramul Nașterea Maicii Domnului din satul natal Rozavlea, Protopopiatul Vișeu.
Procesiune la Braşov, în cinstea Maicii Domnului
O procesiune de cinstire a Maicii Domnului, protectoarea Braşovului, a cărei naştere este prăznuită pe 8 septembrie, a avut loc ieri, la Braşov. Credincioşii au pornit de la Biserica „Sfânta Treime" din Şcheii Braşovului, unde a fost oficiată slujba Vecerniei, până la Biserica „Adormirea Maicii Domnului" din Piaţa Sfatului, unde a fost oficiată Litia. Pe traseu au avut loc mai multe opriri la Monumentul Eroilor Neamului Românesc din Piaţa Unirii, Colegiul Naţional „Andrei Şaguna" şi în Piaţa Sfatului, conform Agerpres. Credincioşii au intrat, apoi în Biserica „Adormirea Maicii Domnului" cu icoana din mozaic în stil bizantin, Maica Domnului Rugătoare, pentru oficierea Litiei.
Maica Domnului a fost desemnată ca protectoare a Braşovului în anul 2010, iar de atunci, în fiecare an au loc procesiuni înaintea zilei de 8 septembrie, eveniment la care participă un număr mare de credincioşi.