„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Voi sunteți cei ce vă faceți pe voi drepți înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaște inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este
Slujiri arhierești și târnosiri în Duminica a V-a după Rusalii
În Duminica a cincea după Rusalii (Vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei), când au fost pomeniți Sfinții Mucenici Doctori fără de arginți Cosma și Damian, mai multe locașuri de cult au fost sfințite iar credincioșii au primit binecuvântarea ierarhilor.
Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșulu și Sălajului, a oficiat slujba de târnosire a locașului de cult a capelei cu hramul „Sfinții Mucenici Doctori fără de arginți Cosma și Damian” din incinta spitalului de recuperare „Polaris Medical” din localitatea Suceagu, județul Cluj. Apoi, ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, iar după citirea pericopei evanghelice, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură despre „Domnul Hristos, doctorul sufletelor și al trupurilor”, prin care a evidențiat că „numai în Biserică oamenii pot găsi tămăduire atât pentru trup cât mai ales pentru suflet”.
La finalul Dumnezeieștii Liturghii, ierarhul l-a hirotesit iconom pe preotul capelan Emilian Marius Făgădaru, de la capelă. Directorului instituției, Ioan Socea i-a fost acordată „Crucea transilvană” cea mai înaltă distincție pentru mireni în Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, iar tuturor celor care au contribuit la ridicarea și înfrumusețarea lăcașului de cult ierarhul le-a acordat distincții și diplome de aleasă cinstire. Lucrările de construcție a bisericii au început în anul 2015 și s-au finalizat în luna octombrie a anului trecut, conform Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.
Târnosirea bisericii din Hideaga, Maramureș
Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, alături de care s-a aflat Preasfinţitul Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei, a oficiat slujba de târnosire a bisericii cu hramul „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Parohia Hideaga, Protopopiatul Baia Mare, după care a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie.
Din soborul de preoți au făcut parte arhim. Casian Filip, eclesiarhul Catedralei „Sfânta Treime” din Baia Mare, pr. Virgil Jicărean, consilier eparhial pentru patrimoniu şi pictură sacră, pictor bisericesc, care a finalizat pictura la această biserică, Fabian Coroian, protopopul de Baia Mare, Ciprian Coza, secretarul protopopesc din Şomcuta Mare, parohul Cosmin Vasile Pop, preoţi din parohiile învecinate şi din protopopiatele Baia Mare şi Chioar. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Grupul Coral de Muzică Bizantină „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de arhid. Adrian Dobreanu. Câteva mii de credincioşi au venit la biserica din Hideaga pentru a se închina în ziua târnosirii ei, alături de numeroase oficialități.
În cuvântul de învățătură, PS Episcop Iustin a explicat conţinutul pericopei evanghelice a duminicii, a vindecării celor doi demonizaţi din ţinutul Gadarei: „Trebuie să aducem în viaţa noastră numele lui Hristos, să-L mărturisim, să-L urmăm şi să-L iubim”.
Preotul Cosmin Vasile Pop, care are 15 ani de preoţie, a fost hirotesit stavrofor pentru activitatea pastoral-misionară, edilitar-gospodărească și social-filantropică și pentru contribuția adusă la înnoirea și împodobirea bisericii cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, iar prim-epitropul Ioan Verzeş, consiliul parohial şi comitetul de femei au primit diplome de vrednicie.
Primarul Bujorel Mureşan a primit o distincție pentru contribuția adusă la înnoirea și împodobirea bisericii. Parohul Cosmin Vasile Pop a oferit PS Episcop Iustin o icoană cu Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, iar PS Episcop Timotei Sătmăreanul o icoană a Maicii Domnului „Dulcea Sărutare”.
Biserica din Hideaga a fost zidită între anii 1929-1935. A fost târnosită în anul 1957 de Episcopul Valerian Zaharia al Oradiei. Din anul 2009 până în anul 2015 s-au executat următoarele lucrări: subzidiri pentru consolidarea clădirii, instalaţie electrică nouă, ferestre cu tâmplărie de aluminiu şi geamuri termopan, înlocuirea uşilor şi pictarea boltei din Sfântul Altar, renovarea exteriorului, refacerea pereţilor interiori, turnarea de şape autonivelante şi pictarea integrală în tehnica tempera acrilic, catapeteasmă nouă, pardoseală din gresie, refacerea Sfântului Altar şi a Sfintei Mese, mobilier şi candelabre noi. Actualul paroh a venit în Hideaga în anul 2014.
Resfințirea bisericii din Gălpâia, Zalău
Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Gălpâia, Protopopiatul Zalău, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la lăcașul de cult. După slujba de resfințire, Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului a săvârșit Sfânta Liturghie, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, între care s-a aflat și părintele Mihai Dobocan, consilierul cultural al Episcopiei Sălajului.
În cadrul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului a hirotonit întru diacon pe Dumitru Fiț, urmând ca acesta să fie hirotonit preot pe seama Parohiei Sorușa-Uileac, din Protopopiatul Șimleu Silvaniei.
La finalul slujbei, în semn de recunoștință pentru eforturile depuse la înfrumusețarea bisericii, ierarhul a acordat parohului Mihai Dobocan o diplomă de apreciere. De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere membrilor Consiliului Parohial și tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la acest lăcaș de cult.
În vechea așezare Gălpâia, începând cu anul 1575 a existat o biserică de lemn, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”. Aceasta a fost construită din bârne de stejar, având acoperişul în două ape și învelită cu şindrilă de brad. Interiorul lăcașului de cult a fost acoperit cu pictură, din care se mai păstrează doar puţine urme. Prispa cu arcade cioplite, de pe latura de sud, a fost adăugată în secolul al XVIII-lea, cel mai probabil în anul 1769, potrivit datei notate pe o grindă a peretelui de sud.
În anul 1939, prin grija Veturiei Goga, biserica a fost strămutată în localitatea Ciucea, din județul Cluj, în incinta conacului lui Octavian Goga.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, probabil după anul 1827, în satul Gălpâia a luat ființă o școală confesională. După tradiţia locală, copiii învăţau carte într-o casă pusă la dispoziția acestora de un sătean fruntaş, urmat în fiecare an, de un alt consătean. Cântăreţii bisericii făceau carte, pe rând, cu copiii, fiecare câte o săptămână, la finalul căreia, preotul îi evalua pe elevi, cu scopul de a se convinge dacă, într-adevăr, cântăreţii s-a ocupat de elevi.
Biserica în care se slujește în prezent a fost ridicată între anii 1930-1938, fiind târnosită de Episcopul Nicolae Colan al Clujului, în data de 13 iunie 1938. Lăcașul de cult, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, este în formă de cruce, având dimensiunile de 17 metri lungime și 7 metri lăţime.
Începând cu anul 2012, Mihai Dobocan a fost numit preot al Parohiei Gălpâia, sub păstorirea sa s-au derulat lucrări de înfrumusețare a bisericii și a casei parohiale. Astfel, în interiorul lăcașului de cult s-a turnat șapa de beton, pardoseala a fost placată cu scândură din lemn de brad, s-au montat geamurile, ușile de acces, candelabrele din bronz aurit și a fost realizat sistemul de încălzire. În exterior au fost refăcute și au fost acoperite cu tablă Lindab acoperișul, turnul și terasele bisericii, s-au montat jgheaburile și burlanele, s-au confecționat șase cruci de inox pentru turnul și acoperișul lăcașului de cult, fundația și ornamentele bisericii au fost vopsite cu vopsea lavabilă, a fost ridicat gardul de împrejmuire al lăcașului de cult și s-a construit o clădire anexă pentru centrala termică. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.
Târnosire la Fizeș - Galați, Hațeg
Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit slujba de târnosire a bisericii cu hramurile „Pogorârea Sfântului Duh” și „Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți” din filia Fizeș, Parohia Galați, Protopopiatul Hațeg. În continuare a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură rostit, PS Episcop Gurie, făcând referire la pericopa evanghelică citită la Sfânta Liturghie, în care se relatează tămăduirea a doi demonizați din ținutul Gadarei, a vorbit despre „Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos ca fiind puternică armă împotriva diavolilor, putând vindeca atât sufletul, cât și trupul. În fiecare Sfântă Liturghie, Hristos este prezent în mod real, împărtășindu-Se celor care vin să-L primească cu inimi curate”.
Pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată în cadrul parohiei, preotul Ionuț Rancea a fost hirotesit iconom-stavrofor, iar credincioșii implicați în renovarea sfântului lăcaș au primit gramate de mulțumire, conform Episcopiei Devei și Hunedoarei.