„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Studenţii teologi din Sibiu au început noul an universitar
La Catedrala mitropolitană din cetatea transilvană a fost oficiată ieri, 1 octombrie, Sfânta Liturghie prin care s-a marcat începerea noului an universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu. La slujba religioasă a fost prezent şi Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi şi diaconi condus de decanul facultăţii sibiene, pr. prof. univ. dr. Aurel Pavel, şi format din cadre didactice de la vechea academie şaguniană. Studenţii teologi au participat în număr mare la Sfânta Liturghie, alături de părinţi şi rude, iar corul studenţesc condus de pr. lect. univ. dr. Sorin Dobre a dat răspunsurile liturgice. Chiar dacă la toate facultăţile Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu cursurile au început încă de luni, 28 septembrie, data de 1 octombrie a rămas ca ziua festivă de deschidere a noului an universitar. Studenţii s-au rugat alături de cadrele didactice pentru a primi binecuvântare cerească şi ajutor de la Dumnezeu pe tot parcursul noului an universitar.
Alături de cadrele didactice şi studenţii teologi, la slujba religioasă au fost prezenţi şi numeroşi oaspeţi, amintindu-i aici pe rectorul Universităţii „Lucian Blaga”, prof. univ. dr. Ioan Bondrea, şi pe rectorul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, generalul prof. univ. dr. Ghiţă Bârsan.
Cuvântul de învăţătură de la Sfânta Liturghie a fost rostit de arhid. prof. univ. dr. Ioan I. Ică Jr., care a tâlcuit Evanghelia citită în cadrul slujbei religioase, a chemării la apostolat. „Mântuitorul vrea ucenici, nu spectatori. Creştinii nu sunt spectatori în Biserică, căci Biserica este şcoala uceniciei, a urmării lui Hristos şi a primii Lui în viaţa noastră. Aceasta este atitudinea adevărată a creştinului care răspunde la chemarea de a «lăsa toate şi a urma Lui». Ucenici trebuie să fie toţi creştinii, dar dintre aceştia Mântuitorul a ales 12 Apostoli, pentru că El a venit în lume ca să facă un nou popor şi asta este o altă lecţie pe care trebuie s-o învăţăm. Suntem ucenici, dar ucenicii nu sunt singuri, ci trebuie să alcătuiască un popor nou al lui Dumnezeu”, a subliniat părintele Ică.
Vocaţia unui teolog
La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Laurenţiu le-a urat studenţilor bun-venit în prestigioasa academie teologică de la Sibiu, locul unde au posibilitatea să-şi desăvârşească pregătirea academică, să se pregătească duhovniceşte pentru intrarea în cler şi să devină modele pentru comunităţile unde vieţuiesc.
„Urmarea Facultăţii de Teologie nu este o lucrare pe care poate să o facă oricine. Întâi de toate trebuie să ai o chemare şi se vorbeşte deseori despre acest lucru la prelegerile academice din timpul anului universitar. Chemarea la preoţie este o vocaţie specială şi poate nici nu v-aţi dat seama încă, dar veţi realiza pe parcursul anilor de studiu, că trebuie să ai ceva special pentru a fi teolog. Chemarea la preoţie pe care o simţiţi înlăuntrul vostru trebuie dezvoltată şi, de aceea, un rol deosebit îl au cursurile, dar mai ales prezenţa frăţiilor voastre la capelă, dimineaţa şi seara”, a spus ierarhul.
Rectorul universităţii sibiene, prof. univ. dr. Ioan Bondrea a transmis un mesaj de felicitare studenţilor şi cadrelor didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă şi a subliniat în cuvântul său rolul aparte al instituţiei de învăţământ în mediul academic şi cultural din cetatea transilvană: „Fără dumneavoastră, Sibiul nu ar fi un oraş universitar. Doresc să vă mulţumesc pentru c-aţi ales această facultate, fără de care universitatea noastră n-ar fi completă. Dumneavoastră sunteţi spiritul acestei universităţi. Aveţi şansa să aveţi un corp profesoral deosebit, valoros, oameni care au fost deschizători de drumuri pentru alte facultăţi de Teologie din alte oraşe. Profitaţi de acest corp profesoral al Facultăţii de Teologie”.
Anul acesta, aproximativ 116 studenţi urmează cursurile de licenţă în anul I la secţiile Facultăţii de Teologie Ortodoxă, iar la cele trei secţii de Masterat sunt 70 de studenţi care încep acum a doua etapă a studiului universitar. La cursurile de doctorat, anul acesta au fost admişi 15 candidaţi la locuri bugetate şi cu taxă.
Festivitate la Academia Militară
În aceeaşi zi, IPS Mitropolit Laurenţiu a participat la festivitatea de deschidere a noului an universitar la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, unde a oficiat o slujbă religioasă şi a transmis militarilor un mesaj de felicitare şi binecuvântare: „Vă binecuvântăm pe toţi, de la profesori, la îndrumători şi până la studenţii care au intrat în acest an în Academie şi Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să vă dăruiască sănătate, putere de muncă pentru a vă forma această vocaţie de oameni plăcuţi lui Dumnezeu şi apărători ai ţării noastre”. Programul festivităţii a cuprins şi transmiterea unor mesaje din partea secretarului de stat pentru politica de apărare şi planificare din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Valeriu Nicuţ, a prefectului judeţului Sibiu Ovidiu Sitterli, a reprezentanţilor Consiliului Judeţean şi ai Primăriei Sibiu, precum şi a rectorului academiei, generalul Ghiţă Bârsan.
„Meseria pe care aţi ales s-o urmaţi este una nobilă, plină de satisfacţii, dar şi de sacrificii, care poate fi exercitată doar dacă veţi dobândi o temeinică pregătire profesională. Pentru realizarea acestor deziderate, instructorii militari şi cadrele didactice vor pune accentul pe asigurarea calităţii la toate disciplinele şi vor fi adevărate modele pentru dumneavoastră”, a spus rectorul academiei militare. Un mesaj a fost transmis şi din partea studenţilor din anul I, iar la final a avut loc o paradă militară.