„În vremea aceea a intrat Iisus în corabie cu ucenicii Săi și a zis către ei: Să trecem de cealaltă parte a lacului. Și au plecat. Dar, pe când ei vâsleau, El a adormit. Atunci s-a lăsat pe lac o furtună
Tabără cu copii și tineri instituționalizați din Beclean
Copiii şi tinerii din cadrul Centrului pentru Protecţia Copilului din oraşul Beclean, județul Bistriţa-Năsăud, aflați în vacanța de vară, au participat la o tabără cu program recreativ și duhovnicesc la Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” de la Piatra Craiului, județul Cluj.
Tabăra a fost organizată de părintele misionar Alin Pop, duhovnicul Centrului pentru Protecția Copilului din orașul Beclean, alături de conducerea instituției, în parteneriat cu Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” de la Piatra Craiului. Cei 18 tineri şi copii aflați în grija Centrului s-au bucurat în aceste zile de un program de recreere, din care au făcut parte atât de jocuri sportive, drumeţii şi alte activităţi în aer liber, precum și de un program duhovnicesc.
„Atmosfera duhovnicească s-a resimţit de îndată ce tinerii şi copiii noştri au trecut pragul mănăstirii. Toţi am fost primiţi cu mare bucurie de vieţuitorii comunităţii monahale în frunte cu stareţul mănăstirii, protosinghelul Antonie Flore. Programul a fost complex, fiecare zi începând cu Sfânta Liturghie şi încheindu-se cu slujba Ceasului 9, a Vecerniei şi a Paraclisului Maicii Domnului”, a spus pr. Alin Pop.
De asemenea, „tinerii au învăţat să facă cruciuliţe din şnur, să picteze iconiţe, cruciuliţe şi alte figurine din gips şi să facă copăcei din sârmă. Nu au lipsit din program nici Sfintele Taine ale Spovedaniei şi Împărtăşaniei sau convorbirile duhovniceşti cu stareţul mănăstirii. De asemenea, din programul taberei au făcut parte și pelerinajul la mănăstirile <Nașterea Maicii Domnului> de la Ciucea și <Sfânta Cruce> din Oradea, drumețiile în împrejurimile Mănăstirii și la Barajul Drăgan și vizitarea Casei Memoriale a lui Octavian Goga de la Ciucea și Peștera Urșilor. Cu bucurie în suflet, mulțumindu-I lui Dumnezeu, Sfântului Ioan Iacob Românul și părintelui stareț, cu nădejdea că și în anul următor se va mai organiza o asemenea tabără, toți cei prezenți s-au întors către casă, ducând cu ei diplome de participare și diferite daruri primite de la organizatori”, a mai menționat pr. Alin Pop, coordonatorul activităților din cadrul Centrului pentru Protecţia Copilului Beclean.
Mănăstirea „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” este situată în localitatea Bucea, în dreptul Popasului Piatra Craiului, la jumătatea distanței dintre municipiile Cluj-Napoca și Oradea. Așezământul monahal cu obşte de călugări a fost înființat în anul 1995, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu. Mănăstirea cuprinde biserica de lemn, stăreţia, chiliile şi un paraclis. În prezent se lucrează la biserica de zid, în plan fiind şi ridicarea altor anexe.
Sfântul Ioan Iacob s-a născut la 23 iulie 1913, în satul Crăiniceni, din fostul județ Dorohoi. Rămânând orfan de mic, a fost crescut de bunica sa, Maria. De tânăr a dorit să devină călugăr, de aceea, la vârsta de 20 de ani, și-a îndreptat pașii spre Mănăstirea Neamț. La 8 aprilie 1936, rasoforul Ilie, căci așa se numea înainte de călugărie, a fost tuns în monahism, primind numele Ioan. Dorind viață pustnicească, Sfântul Ioan Iacob a plecat în Țara Sfântă, unde s-a nevoit 24 de ani, trăind în post și rugăciune. În anul 1947, a fost hirotonit diacon și, la puțin timp, preot în Biserica Sfântului Mormânt. În vara anului 1960, simțindu-și sfârșitul aproape, s-a împărtășit cu Sfintele Taine pe 4 august, iar pe 5 august și-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, la vârsta de 47 de ani. A fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la 20 iunie 1992