„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Tabăra de la Mănăstirea Oaşa, judeţul Alba, la final
După Dumnezeiasca Liturghie oficiată în altarul de vară al Mănăstirii Oașa, judeţul Alba, cu prilejul hramului, în ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, s-a întâlnit cu cei peste 200 de tineri participanți la Tabăra Internațională organizată în acest așezământ monahal.
Tabăra găzduită de Mănăstirea Oaşa a primit tineri din diaspora românească, din țări precum: Anglia, Irlanda, Germania, Luxemburg, Austria, Franța, Belgia, Elveția, Cehia, Italia, Spania, Statele Unite ale Americii, Canada, Australia, Republica Moldova, dar și din România. Timp de 10 zile, tinerii s-au străduit să se integreze în programul mănăstirii, participând zilnic la Sfânta Liturghie, la activitățile gospodărești, la conferințe și dialoguri duhovnicești.
În cadrul acestei întâlniri, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop Irineu le-a vorbit tinerilor despre lumină. Pornind de la lumina pascală, de la candelele de pe Masa Sfântului Altar și de la lumina felinarelor ce luminează străzile orașelor, IPS Arhiepiscop Irineu i-a îndemnat pe tineri să fie lumină pentru cei necredincioși, după cum și poporul evreu a fost lumină pentru neamuri până la venirea Domnului.
„Odată ce primim mereu în Biserică lumina și focul dumnezeirii prin Euharistie și prin cuvântul evanghelic, suntem datori să ducem această lumină în lumea întunecată și plină de păcat și să devenim candele care ard și care strălucesc în lumea întunecată de păcate, de necredință și de indiferență”, a spus ierarhul.
La final, IPS Arhiepiscop Irineu le-a spus tinerilor: „Foarte important este pentru voi, dragi tineri, având slăbiciuni și greșeli, viețuind în trup, să știți să luptați și să trăiți cu inteligență și cu înțelepciune. În această privință, doresc să vă pun la suflet trei atitudini foarte importante. În primul rând, să nu dramatizați niciodată, văzându-vă fragili sau căzuți în greșeli. Însă, să învățați din căderi pentru a putea preveni erorile ulterioare. În al doilea rând, să începeți mereu ca după fiecare greșeală să vă ridicați așa cum ne arată Sfinții Părinți: «Ai căzut, ridică-te! Ai căzut iarăși, ridică-te iarăși!». Să vă amintiți că maturizarea duhovnicească se realizează cu răbdare, menținând o legătură constantă și sinceră cu Dumnezeu. În al treilea rând, cultivați-vă idealurile la momentele potrivite și dedicați în fiecare zi un spațiu interiorității voastre, fiorului lăuntric, și iubirii față de aproapele. Să fiți convinși, dragii mei tineri, că Dumnezeu este foarte aproape de voi chiar atunci când sunteți mai slabi și vă simțiți neputincioși. Amintiți-vă mereu că de fiecare dată când vă veți ridica din căderi și slăbiciuni, El vă va iubi ca și cum ați fi cei mai frumoși dintre toți. Aceasta e iubirea nebună a lui Dumnezeu cum spunea Sfântul Siluan Athonitul. Așadar, să aveți încredere în Dumnezeu, celebrați darul vieții și încercați să vă păstrați făgăduințele baptismale, comportându-vă ca fii al luminii, pentru ca cei necredincioși și ignoranți, văzându-vă pe voi, să-L accepte pe Hristos și să urmeze calea de aur a Evangheliei”, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.