„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
„Tabăra din satul meu”, la Șoarș
Cele trei zile de jocuri, ateliere de dezvoltare a abilităților personale, sport, comunicare și lucru în echipă au avut un impact puternic asupra copiilor.
Proiectul TSM („Tabăra din satul meu – tabere gratuite pentru copiii de la țară”) a ajuns în perioada 28-30 iulie și la Șoarș, Țara Făgărașului. Tabăra a fost organizată de voluntarii Asociației Doamna Maria Brâncoveanu a bisericii Sfântul Nicolae – Brâncoveanu din Făgăraș, în parteneriat cu Parohia ortodoxă Șoarș.Cele trei zile de jocuri, ateliere de dezvoltare a abilităților personale, sport, comunicare și lucru în echipă au avut un impact puternic asupra copiilor, după cum spune părintele paroh Ciprian Adomnicăi:„Tabăra din satul meu… O idee care nu numai că sună splendid, dar e minunată în întregulei format. Pentru copiii din satul nostru, orice, oricând! Deci când am primit propunerea de la doamna preoteasă Natalia Corlean și părintele Ioan Paroș, am fost foarte bucuroși să-i primim și să le oferim copiilor această experiență. Noi privim cu optimism fiecare gest îndreptat către copiii din satul nostru, dar această acțiune ne-a întrecut așteptările. Vorbim despre copii pe care noi îi cunoaștem și cu care lucrăm, ca atare nu ne-a fost greu să observăm impactul pe care l-a avut fiecare activitate, respectiv fiecare voluntar, asupra fiecărui copil în parte. Cuvântul ce reprezintă cel mai fidel starea celor mici pe întreg parcursul taberei este BUCURIA, și cu asta spunem cam tot. Pentru un copil din mediul rural, cu posibilități reduse, participarea la o tabără oriunde în țară este greu de realizat, de aceea am îmbrățișat și susținem ideea și formatul acestei tabere care se pliază perfect pe nevoile copiilor a căror vacanță de vară se rezumă la aceleași activități, în spațiul curții și al străzilor satului.
Copiii au simțit în aceste trei zile, 28-30 iulie: ce înseamnă jocul, cântecul, dansul, râsul, rugăciunea, sportul și natura împreună. În echipă. Unii cu alții și unii pentru alții. S-au simțit și s-au privit între ei, s-au ascultat și s-au exprimat, s-au susținut și au pus umărul pentru scopuri comune. «Noi» a luat locul lui «eu» pentru trei zile. Ei au văzut și experimentat un alt mod de a petrece timpul și un alt și foarte frumos mod de a relaționa, iar noi am văzut în fiecare dintre ei entuziasm, energie, voioșie, interes și dragoste. Principala latură pe care o dezvoltă la un copil astfel de activități este cea afectivă. Nu ai cum să nu observi un copil care la începutul taberei era nemulțumit că face parte dintr-o echipă și nu din alta, că la final este extrem de fericit și mândru să spună: «TOȚI SUNTEM O ECHIPĂ!». Au lăsat la o parte sfiala și prejudecățile și au scos la iveală emoții și cuvinte care impresionau prin sinceritate și dezinvoltură. Copiii satului nostru știu acum mai multe și pot mai mult”.