„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
„Țăranul român de la Război la Unire”, la Muzeul ASTRA
Muzeul ASTRA, instituție ale cărei acțiuni sunt posibile prin finanțarea Consiliului Județean Sibiu, organizează sâmbătă, 8 septembrie, încă o serie de animații culturale din cadrul programului „Țăranul român de la Război la Unire”, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului. În cadrul acestui eveniment, 18 meșteri tradiționali vor pune în scenă ateliere interactive cum sunt, spre exemplu, cele de țesut, împletit paie, olărit, confecționat textile și obiecte artizanale. De asemenea, aici vor fi și ateliere gastronomice care vor ilustra alimentația din perioada Războiului. Comunitatea din Sadu va pregăti bulz ardelenesc la Târgul de țară din Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului.
„Scopul proiectului este ca vizitatorii Muzeului să înțeleagă sacrificiul țăranului român în Primul Război Mondial pentru înfăptuirea Marii Uniri. Țăranul român este personajul principal al evenimentelor care au generat actul Unirii de la 1918. Oltean, ardelean, moldovean, dobrogean, moț, muntean sau indiferent de zona de proveniență, țăranul român a luptat și, în dese rânduri, și-a dat viața pentru idealul de care noi ne bucurăm în prezent: libertatea”, a declarat Ciprian Anghel Ștefan, managerul general al Muzeului ASTRA.
„Țăranul român de la Război la Unire” este o inițiativă derulată prin Programul Centenar, finanțată de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Departamentul Identitate Națională - România Centenară. Totodată, animațiile culturale organizate sâmbătă fac parte din agenda evenimentului „Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși” de la Sibiu, în care Muzeul ASTRA are calitatea de partener, conform unui comunicat transmis de Complexul Național Muzeal ASTRA.
În cadrul animațiilor culturale care s-au desfășurat pe parcursul acestui an în Muzeul ASTRA, au fost ilustrate sarcini din gospodărie pe care le rezolvau bărbații aflați în permisie, precum micile reparații din jurul casei, confecționatul opincilor, jucăriilor simple pentru copii sau ai stâlpilor de mormânt. În cadrul atelierelor a fost reprodus transportul de alimente cu carul (saci cu semințe). De asemenea, s-a măcinat porumb la una din morile din muzeu, un element necesar legat de prepararea hranei. Militarii au îngrijit, astfel, efectivele militare în curți, antrenând publicul vizitator în discuții și în realizarea animațiilor din program. S-au organizat ateliere demonstrative de săpat tranșee, confecționat pari și împletituri de nuiele pentru reconstituirea unei zone de apărare la scară redusă, conform celor precizate de Ciprian Anghel Ștefan, managerul general al Muzeului ASTRA.