„Zis-a Domnul: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște cine este Fiul, decât numai Tatăl, și cine este Tatăl, decât numai Fiul și cel căruia voiește Fiul să-i descopere. Atunci,
Târgul "Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica de Turda şi de Vama”
Muzeul ASTRA organizează în perioada 20-24 iulie, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, cea de-a patra ediţie a Târgului `Frumos. Ceramic. Folositor. Ceramica de Turda şi de Vama”. 25 de olari din România şi Ungaria se vor întrece aici la roata de olărit şi vor găti pe vatră deschisă sau în cuptor.
Olarii vor folosi pentru asta vase de lut şi reţete tradiţionale, iar comisiile de jurizare vor desemna atât cei mai buni olari cât şi cei mai buni bucătari, în egală măsură.
`Manifestarea abordează un altfel de târg al olarilor şi dezvoltă un concept inovator, de derulare a unui târg de meșteri, cu implementarea segmentelor de olărit şi de gătit şi a unei tematici prestabilite, de revitalizare a unor vechi centre de ceramică: Turda şi Vama. Vom încerca, prin intermediul unui dialog între meşterii olari şi cercetătorii în domeniul ceramicii tradiționale, să găsim soluții pentru evitarea kitschului. Vom avea în vedere oportunitățile de adaptare a metodelor de producere şi ornamentare a ceramicii la cerinţele internaţionale, prin înlocuirea treptată a smalţurilor plumbifere cu smalţuri ecologice, în cazul ceramicii de uz gospodăresc, însă păstrând caracterul tipologic şi stilistic”, a declarat Karla Roşca, muzeograf C.N.M. ASTRA.
Evenimentul a început miercuri, 20 iulie, în Muzeul în aer liber, în clădirea Pavilionului Muzeal Multicultural, prin conferinţa `Ceramica de Turda şi de Vama între estetic şi funcţional”. Atelierele interactive de olărit destinate publicului vizitator vor funcţiona pe toată durata desfășurării târgului. În 23 şi 24 iulie 2016, în zona Târgului de ţară vor fi organizate ateliere de olărit pentru copii şi adulţi susţinute de Centrul Scout Nocrich, Sibiu, Fundaţia ADEPT Transilvania din Saschiz, Mureş şi Asociaţia MONUMENTUM din Alţâna, Sibiu.
Târgul comunităților rurale
În perioada 16-17 iulie 2016, 3934 de vizitatori au trecut pragul Muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului. Aceştia au participat astfel la ediţia a V-a a evenimentului Târgul Comunităţilor Rurale, acţiune în care au fost tratate pe larg tradiţiile culturale ale comunităţii multietnice din localitatea Cristian. În zona Târgului de ţară vizitatorii s-au implicat activ în cele trei ateliere interactive special amenajate (cusut, confecţionat păpuşi, fierărie). De asemenea, în Muzeu au avut loc degustări de preparate tradiţionale specifice comunităţii română-săsească din Cristian, cum sunt `hencleşul <ca la saşi> sau gogoşile cu brânză, de exemplu. O prezenţă în premieră la un astfel de eveniment a fost cea a `gărzilor pretoriene” de la Asociaţia Castrum Novis. Aceştia au prezentat vizitatorilor armamentul şi echipamentul militar confecţionate ca replici ale artefactelor descoperite în castrul roman de lângă comuna Cristian. Primele două ediţii ale acestui târg au fost organizate în 2014, cu participarea comunei Şeica Mică şi Cârţişoara. Evenimentul face parte din programul Muzeului ASTRA pentru promovarea patrimoniului cultural din mediul rural, aşa cum se pastrează el în satele din România.