„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Târgul Olarilor, ediţia a 49-a, la Sibiu
În primul weekend din septembrie, în Piaţa Mare a oraşului Sibiu, are loc Târgul Olarilor, deschis în zilele de 5 şi 6 septembrie, între orele 9.00-20.00. Din program nu lipsesc demonstrațiile la roata olarului şi atelierele de olărit, îndrăgite de cei mai mici vizitatori ai târgului. Deschis iubitorilor de artă ceramică, încă de la primele ore ale dimineţii, târgul olarilor ne îmbie anual cu oale simple, realizate în cel mai pur stil tradiţional românesc, cu farfurii şi vaze cu motive geometrice, florale sau zoomorfe, dar şi cu obiecte decorative cu tentă modernă, viu colorate şi cu ceramica figurativă. Organizatorii au invitat la Sibiu meşteri olari din întreaga ţară, reprezentanţi ai unor renumite centre de olărit din România: Horezu, Vladeşti, (Vâlcea), Oboga şi Vădastra (Olt), Baia Mare (Maramureş), Rădăuţi, |
Marginea (Suceava), Obârşa (Hunedoara), Corund (Harghita), Sfântu Gheorghe (Covasna) etc., dar şi din Ungaria. Organizatori sunt Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul - Junii" Sibiu, Complexul Naţional Muzeal ASTRA.