„În vremea aceea a intrat Iisus în Capernaum. Iar sluga unui sutaș, care era la el în cinste, fiind bolnavă, trăgea să moară. Și, auzind despre Iisus, a trimis la El bătrâni ai iudeilor, rugându-L să
Târnosiri, hramuri și binecuvântări arhierești
În Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte – Iubirea vrăjmașilor), mai multe locașe de cult au fost târnosite și au primit binecuvântare arhierească. De asemenea, pe 1 octombrie, la praznicul Acoperământului Maicii Domnului, a fost sărbătoare în biserici și așezăminte monahale ardelene.
Duminica a 19-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a sfințit Biserica „Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir” din localitatea Satu Nou, judeţul Brașov. Locaşul de cult, monument istoric, a fost renovat în totalitate în ultimii ani prin eforturile comunităţii locale şi ale mai multor binefăcători. După slujba de târnosire, ierarhul, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Sfânta Liturghie pe o scenă amenajată în curtea bisericii. Credincioşi din Satu Nou, fii ai satului şi oaspeţi din alte parohii au participat la sărbătoarea prilejuită de sfințirea bisericii și au avut posibilitatea să treacă prin sfântul altar. Sărbătoarea a fost una deosebită pentru comunitatea din Satu Nou, deoarece și-a văzut încununată munca și osteneala din ultimii ani.
La final, IPS Mitropolit Laurenţiu l-a hirotesit iconom pe parohul Vasilică Cotloguţ, iar mai mulţi binefăcători și ctitori au primit acte de cinstire.
În aceeaşi zi, IPS Mitropolit Laurențiu a fost prezent în mijlocul credincioșilor făgărășeni veniți la biserica brâncovenească din oraș pentru a-l întâmpina pe noul lor paroh, Marius Corlean. Ierarhul a oficiat ceremonia de instalare a noului paroh şi i-a înmânat Evanghelia, Crucea și cheia, simbolizând cele trei demnităţi şi chemări preoţeşti. Mai apoi, ierarhul l-a prezentat credincioşilor pe noul paroh, Marius Corlean.
Fostul paroh, Ioan Dincă, ieşit la pensie, a mulțumit credincioșilor pentru colaborarea din anii de păstorire și a fost felicitat de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului pentru cei 40 de ani de slujire a lui Hristos.
Noul preot paroh, Marius Corlean, va continua activitățile desfășurate în parohie, iar împreună cu ceilalți preoți slujitori va iniția noi proiecte cu tinerii și activități sociale. Părintele Marius Corlean este din luna mai a acestui an și protopop de Făgăraș I.
La sărbătoarea „Acoperământul Maicii Domnului”, Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie la Schitul metoc metropolitan din Şura Mare, judeţul Sibiu, cu ocazia hramului.
Credincioşii au participat în număr mare la hramul aşezământului monahal, unde se ridică un nou locaş de cult. Înainte de Sfânta Liturghie, ierarhul a sfinţit crucile care vor fi aşezate curând pe turlele bisericii.
„Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului a fost prăznuită astăzi pentru prima dată ca hram al așezământului de la Șura Mare, pe care îl avem ca metoc mitropolitan. Așezământul a fost ridicat din multă dragoste prin eforturile fostului primar Nicolae Avram și ale ctitorului care ne-a ajutat la ridicarea locașului de cult. Schitul este funcțional și este un centru spiritual prin lucrarea pe care o fac niște părinți inimoși, părintele Calinic, starețul schitului, alături de părintele duhovnic Ilie și mica obște care a reușit acum să întrețină viața religioasă, să facă un program liturgic, iar acum vom încerca să amenajăm spațiul corespunzător pentru iarnă. Așezământul este pus sub ocrotirea Acoperământului Maicii Domnului, dar și a Sfântului Ierarh Andrei Șaguna, ocrotitorul întregii Mitropolii a Ardealului. Maica Preacurată să ne ocrotească și să ne păstreze sub sfântul ei acoperământ așa încât să putem să mai venim și să continuăm o tradiție, ca la 1 octombrie să sărbătorim hramul așezământului spiritual, dar și social și cultural de la metocul nostru din Șura Mare”, a spus ierarhul. Schitul „Acoperământul Maicii Domnului” de la Șura Mare a luat ființă în anul 2011 la inițiativa medicului Marius Leviţchi şi a lui Nicolae Avram, pe atunci primar al comunei Şura Mare și a fost administrat de preotul pensionar Romulus Bar. Anul acesta obștea călugărilor de aici a crescut, iar lucrările de zidire a lăcașului de cult au fost intensificate, astfel că în prezent se lucrează la acoperirea turlelor.
Sărbătoare în lăcașe de cult clujene
Sătenii din Boju, județul Cluj, plecați în alte zone ale țării și în străinătate, s-au reîntors acasă pentru a lua parte duminică, 2 octombrie, la sărbătoarea fiilor satului. Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a oficiat Sfânta Liturghie în Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”. Alături de ierarh au slujit protopopul de Cluj I, Dan Hognogi, și mai mulți preoți din zonă. Înainte de Sfânta Liturghie, Părintele Mitropolit Andrei a sfințit iconostasul locașului de cult. În cadrul Liturghiei, foarte mulți creștini, în special copii, s-au împărtășit cu Sfintele Taine, iar în cuvântul de învățătură, rostit după citirea pericopei evanghelice, ierarhul a vorbit despre iubirea vrăjmașilor.
La finalul Sfintei Liturghiei, parohul Brian Bancoș a fost ridicat la rangul de sachelar, iar cei care au contribuit la înfrumusețarea bisericii au primit diplome de aleasă cinstire. Biserica din satul clujean Boju, datează din anul 1835 și a fost construită prin osteneala preotului de atunci, Ioan Duca și a sătenilor. De-a lungul vremii s-au făcut mai multe lucrări de renovare, cea mai importantă a fost în anul 1977, când biserica a fost resfințită de vrednicul de pomenire Arhiepiscopul Teofil Herineanu.
Mii de oameni s-au rugat la Mănăstirea Florești, la praznicul „Acoperământul Maicii Domnului”, hramul așezământului monahal. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de IPS Mitropolit Andrei, alături de un sobor de peste 30 preoți și diaconi pe altarul de vară din curtea mănăstirii. Din sobor au făcut parte stareți și duhovnici, alături de exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului, arhim. Dumitru Cobzaru, precum și decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, părintele Vasile Stanciu.
Mănăstirea de maici „Acoperământul Maicii Domnului” de la Florești a fost înființată în anul 1994 și sfințită în anul 2010. Din 2013, în apropierea mănăstirii a început construcția Așezământului de copii „Sfântul Onufrie” care la finalizare va asigura găzduirea a 40 de copii aflați în dificultate. Până în prezent s-au construit două case din cele patru prevăzute în proiectul Asociației filantropice „Sfântul Onufrie”.
În luna septembrie, în Așezământul de copii „Sfântul Onufrie” au sosit primii copii care sunt îngrijiți și ocrotiți de membrii Asociației Filantropice „Sfântul Onufrie” și de obștea monahală a mănăstirii Florești.
Resfinţire în Parohia Cetea, Alba Iulia
În Duminica a 19-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, a săvârşit slujba de resfinţire a bisericii cu hramul „Naşterea Maicii Domnului” din Parohia Cetea, Protopopiatul Alba Iulia. În cadrul Sfintei Liturghii, la momentul potrivit, ierarhul a hirotonit preot pe diaconul Sergiu Făgeţan pe seama Parohiei Văleni-Pogăceaua, Protopopiatul Târgu-Mureş.
Numeroșii credincioşi care au participat la acest eveniment important din viaţa parohiei au ascultat cuvântul de învăţătură al IPS Arhiepiscop Irineu, care a evidenţiat cuvintele citite în Evanghelia duminicii. La finalul slujbei, parohul Marius Cioara a fost hirotesit iconom, iar binefăcătorii sfântului locaş de închinare au primit Diplome de aleasă cinstire.
Târnosirea noii biserici din Aleșd, Oradea
Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat, duminică 2 octombrie, slujba de târnosire a bisericii noi cu hramurile „Nașterea Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Parohia Aleșd II, Protopopiatul Oradea, urmată de săvârşirea Sfintei Liturghii, în sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa oficialităților locale și centrale și a numeroşi credincioşi din Aleșd.
Noua biserică parohială din orașul Aleșd s-a construit între anii 2005-2016. Prin grija parohului Ovidiu Ioan Bocșan, cu ajutorul membrilor Consiliului și Comitetului parohial și sprijinul autorităților centrale, județene și locale, precum și al credincioșilor și a numeroși binefăcători, s-au realizat lucrările de ridicare a bisericii, tencuire interioară și exterioară, pavimentare cu granit, montare a iconostasului şi icoanelor precum şi a întregului mobilier din biserică. S-a executat instalaţia electrică şi a fost introdusă încălzirea centrală. Biserica a fost pictată în interior, în tehnica frescă, iar în exterior s-a tencuit și îmbrăcat în klinker și s-a acoperit cu tablă de cupru.
După slujba de târnosire a urmat săvârșirea Sfintei Liturghii pe altarul proaspăt sfințit. La finalul Sfintei Liturghii, PS Episcop Sofronie, a hirotesit pe parohul Ovidiu Ioan Bocșan întru iconom-stavrofor.
În cuvântul de învățătură rostit la încheierea programului liturgic, PS Episcop Sofronie a explicat credincioşilor rânduiala târnosirii unei biserici, simbolistica principalelor momente liturgice şi unicitatea acestora în istoria unei comunităţi. De asemenea, referindu-se la cuvintele rostite de Domnul Iisus Hristos, „Precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea” (Luca 6, 31), ierarhul a reliefat principalele învățături duhovnicești desprinse din pericopa evanghelică citită, de la Sfântul Evanghelist Luca, un fragment din Predica de pe munte a Mântuitorului Iisus Hristos.
PS Episcop Sofronie a felicitat pe paroh și pe credincioși pentru ridicarea și împodobirea noii biserici, o necesitate pastoral-misionară, în orașul Aleșd unde era doar o singură biserică ortodoxă de enorie, în centrul orașului, construită de armata română în anul 1939, subliniind că târnosirea acestui sfânt lăcaș este un moment unic, plin de semnificații pentru urbea Aleșdului, ce va rămâne în memoria tuturor celor prezenți ca o zi de mare sărbătoare.
Ierarhul a înmânat diplome de apreciere membrilor Consiliului și Comitetului parohial, reprezentanților autorităților centrale și locale, precum și tuturor binefăcătorilor care au contribuit la ridicarea și înfrumusețarea noii biserici. După săvârşirea sfintelor slujbe, pe parcursul întregii zile, toţi credincioşii ortodocşi prezenţi, bărbaţi şi femei, copii, tineri şi vârstnici, au avut posibilitatea să intre în Sfântul Altar, să se închine şi să sărute Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă.
Hramul Catedralei episcopale, Miercurea Ciuc
Catedrala Episcopală „Acoperământul Maicii Domnului și Sfântul Ierarh Nicolae” din Miercurea Ciuc și-a sărbătorit hramul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de șase ierarhi, în frunte cu Înaltpreasfințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului. Din soborul de ierarhi au mai făcut parte: Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și al Harghitei, Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei și al Romanaților, Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, și Preasfințitul Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord. Alături de ierarhi au coliturghisit un ales sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, le-a vorbit credincioșilor prezenți despre „minunata lucrare a Maicii Domnului în iconomia mântuirii neamului omenesc, ea fiind cea prin care, cu harul Duhului Sfânt, a venit în lume izbăvirea și luminarea noastră, Mântuitorul nostru Iisus Hristos”. De asemenea, ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să fie rugători fierbinți către Maica Domnului, pentru ca să mijlocească înaintea Tronului ceresc la curățirea și mântuirea sufletelor.
La finalul Sfintei Liturghii a avut loc o dublă festivitate de premiere, fiind premiați atât elevii eparhiei Covasnei și Harghitei cu rezultate deosebite la olimpiada de religie de anul acesta, cât și un grup de 25 de tineri care au participat la pelerinajul „Drumul către lumină”, la care participanții au vizitat toate mănăstirile din județul Harghita.
PS Andrei, Episcopul Covasnei și al Harghitei, a adresat un cuvânt de mulțumire atât soborului de ierarhi, preoți și diaconi prezenți la sărbătoarea hramului Catedralei Episcopale, cât și tuturor reprezentanților autorităților centrale și locale și tuturor credincioșilor veniți să ia parte la bucuria comunității. După Sfânta Liturghie, soborul de ierarhi, preoți și diaconi a săvârșit o slujbă de binecuvântare a lucrărilor de înfrumusețare a Centrului eparhial al Episcopiei Covasnei și Harghitei.
Resfințire la Fetindia, Protopopiatul Zalău
În Duminica a XIX-a după Rusalii, Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului, s-a aflat în mijlocul credincioșilor din Parohia Fetindia, Protopopiatul Zalău, pentru a binecuvânta lucrările efectuate la locașul de cult. După slujba de resfințire, ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium amenajat în vecinătatea bisericii, înconjurat de un sobor de preoți, în frunte cu protopopul Zalăului, Cătălin Lucaci. La finalul Sfintei Liturghii, ierarhul a acordat parohului Adrian Crăciunaș o diplomă de apreciere, în semn de recunoștință pentru eforturile de înfrumusețare a locașului de cult. De asemenea, au mai fost acordate diplome de apreciere membrilor Consiliului Parohial, personalului auxiliar bisericesc, precum și tuturor celor care s-au implicat în activitățile de finalizare a lucrărilor efectuate la această biserică.
Lucrările la biserica actuală a satului au început în anul 1894. Aceasta este construită din piatră până la nivelul inferior al geamurilor, în continuare fiind zidită din cărămidă, în stil navă, având un singur turn clopotniță. Reabilitarea locașului de cult a început în 2012, fiind realizate următoarele lucrări: în interiorul bisericii au fost montate sistemul de încălzire pe calorifere și cel de sonorizare, s-a refăcut instalația electrică, podul bisericii și stâlpii de susținere au fost împodobiți cu sculptură executată în lemn de tei, au fost confecționate stranele, s-a achiziționat un suport pentru o icoană, a fost înlocuit sistemul de acționare al clopotelor, geamurile au fost împodobite cu vitralii, iar intrarea în podul bisericii a fost placată cu gresie. În exterior, locaşul de cult a fost tencuit în terasit, turnul și acoperișul au fost consolidate și revopsite, terasa din fața bisericii a fost acoperită cu gresie, gardul de împrejmuire al locașului de cult a fost vopsit, s-au construit două clădiri anexe, pentru centrala termică și pentru depozitarea lemnelor. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.
Slujbă arhierească la Catedrala din Deva
Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae și Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, înconjurat de către un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură, PS Gurie le-a vorbit credincioșilor despre înțelesul duhovnicesc al pericopei evanghelice citite în cadrul Sfintei Liturghii, grija față de aproapele, facerea de bine și iubirea vrăjmașilor constituind elementele de identitate ale creștinului: „Noutatea pe care o aduce venirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos în lume o reprezintă tocmai această iubire desăvârșită, iar cei care urmează această cale a dragostei dezinteresate și a iubirii milostive față de toți oamenii, fie ei și cuprinși de duhul vrăjmășiei, nu fac altceva decât să asculte cuvântul Mântuitorului și să devină fii ai Celui Preaînalt și moștenitori vrednici ai Împărăției lui Dumnezeu”. La final, PS Episcop Gurie a binecuvântat pe toți cei prezenți și i-a îndemnat să rămână fideli următori și ascultători Mântuitorului Iisus Hristos în calea lor spre curățirea de păcate și a mântuirii sufletelor.