„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Voi sunteți cei ce vă faceți pe voi drepți înaintea oamenilor, dar Dumnezeu cunoaște inimile voastre; căci ceea ce la oameni este înalt, urâciune este
Târnosiri și binecuvântări arhierești în Duminica a 12 după Rusalii
În Duminica a 12-a după Rusalii, mai multe locașuri de cult au fost sfințite, iar numeroase comunități au fost în sărbătoare. La Sfânta Liturghie a fost citită pericopa evanghelică a tânărului bogat, iar cu acest prilej, ierarhii i-au îndemnat pe credincioși să fie darnici și milostivi cu semenii aflați în nevoi, să urmărească, în primul rând, îmbogățirea spirituală și să nu se atașeze de bogățiile materiale.
Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din localitatea Boholț, județul Brașov, a fost resfințită în Duminica a 12-a după Rusalii. Slujba religioasă a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, împreună cu Înaltpreasfințitul Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei și Luxemburgului și Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord. Alături de cei doi arhierei s-au aflat pr. lect. dr. Petru Pantiș de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu, protopopul de Făgăraș II, Ion Tărcuță, parohul de la Boholț, Ioan Paroș, precum și alți slujitori ai sfintelor altare.
Sărbătoarea resfințirii bisericii din Boholț a fost evenimentul principal din cadrul manifestărilor organizate cu prilejul împlinirii a 700 de ani de la prima atestare documentară a satului din apropierea Făgărașului. Programul a cuprins, la sfârșit de săptămână, și alte evenimente, cum ar fi un simpozion pe teme istorice, inaugurarea monumentului de piatră cu simboluri ale satului și un program folcloric.
Resfințirea locașului de cult a încununat și eforturile comunității din ultimii ani pentru restaurarea bisericii parohiale. Au fost efectuate numeroase lucrări la exterior și la interior, s-a refăcut Sfânta Masă afectată de umezeală și s-a împodobit biserica, toate cu sprijinul credincioșilor, al Primăriei comunei Beclean și al Consiliului Județean Brașov.
Credincioșii au îmbrăcat hainele de sărbătoare moștenite de la înaintașii lor și i-au primit pe oaspeți cu multă bucurie. Au fost prezenți la sărbătoare reprezentanți ai Guvernului, prefectul județului Brașov, Marian Rasaliu, președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea și alte oficialități.
După slujba de sfințire a fost oficiată Sfânta Liturghie pe o scenă amenajată în apropierea bisericii. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul „Anatoly” din Brașov.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de IPS Mitropolit Serafim, care și-a exprimat bucuria duhovnicească de a participa la o sărbătoare atât de importantă în satul natal, iar mai apoi a tâlcuit Evanghelia duminicii, a tânărului bogat.
„Nu a avea bogăție este păcat, ci a-ți lipi inima de bani, de pământ, de tot ceea ce ai. Poți să posezi lumea întreagă, dar dacă ești generos și ești liber față de bunurile avute, nu te osândește Dumnezeu. Trebuie să fim generoși, să împărțim săracilor și să oferim din bunurile pe care le avem”, a subliniat ierarhul. La final, parohul Ioan Paroș a fost hirotesit iconom.
IPS Mitropolit Laurențiu a oferit, apoi, suma de 5000 de lei unei familii din Boholț care și-a pierdut locuința într-un incendiu și are mare nevoie de sprijin pentru a-și reconstrui casa. De asemenea, ierarhul a oferit acte de cinstire Adunării și Consiliului parohiale, Primăriei Beclean, președintelui Consiliului Județean, Adrian Veștea și mai multor binefăcători. IPS Mitropolit Laurențiu i-a felicitat pe toți credincioșii care s-au implicat în lucrările de renovare a locașului de cult.
Parohul le-a mulțumit tuturor oaspeților care au participat la sărbătoarea satului și le-a oferit celor doi ierarhi câte o icoană. Părintele Ioan Paroș a oferit „Crucea Boholțeană” Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Laurențiu, cu recunoștință pentru binecuvântarea adusă peste comunitate.
Sărbătoarea s-a încheiat cu dezvelirea și sfințirea monumentului eroilor ridicat în curtea bisericii. Monumentul este o cruce de metal, confecționată în cadrul taberei de creație organizată în acest an în satul brașovean. Crucea a fost realizată de artista Mihaela Diaconu. Au participat la ceremonie militari și oficialități, iar la final au fost depuse coroane de flori și s-a organizat o paradă militară.
Sfințire la Petreștii de Sus, Protopopiatul Turda
Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a resfințit biserica Parohiei Petreștii de Sus din Protopopiatul Turda, în urma lucrărilor de renovare care au avut loc în ultimii șase ani la locașul de cult.
Slujba de resfințire a fost urmată de Sfânta Liturghie oficiată în sobor de preoți și diaconi, în cadrul căreia IPS Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură la Duminica Tânărului bogat, intitulat „Năzuința desăvârșirii”.
„A venit la Domnul Hristos un tânăr și l-a privit cu drag, se pare că și pe vremea aceea, ca și pe vremea noastră nu sunt foarte mulți tinerii care se preocupă de cele spirituale. Tânărul i-a pus întrebarea esențială: «Ce să fac ca să dobândesc Împărăția Cerurilor?» Domnul Iisus Hristos i-a arătat calea comună a ajungerii în Rai, păzirea poruncilor. Tânărul era educat, era credincios practicant și n-a mințit spunând că toate acestea le păzește din copilărie. Văzând însă Iisus Hristos că tânărul are năzuință spre desăvârșire i-a zis: «Un lucru îți mai lipsește, vinde averea ta, fă bine săracilor și urmează-Mi Mie». Prima cale pe care i-a arătat-o Mântuitorul este calea obișnuită pe care putem merge cu toții în Rai, iar cea de-a doua este calea desăvârșirii, a sfaturilor evanghelice pe care o îmbrățișează de obicei călugării”, a spus IPS Mitropolit Andrei.
Biserica din Petreștii de Sus a fost construită între anii 1842-1847, iar din 2011 a intrat în ample lucrări de renovare. De-a lungul istoriei parohiei sunt consemnate vizite ale unor personalități, precum cea a lui Avram Iancu, sau a lui Nicolae Iorga. În prezent, în viața comunității parohiale au loc întâlniri semestriale ale Asociației Pictorilor din România, a sătenilor și a tinerilor, în cadrul cărora 10-15 pictori consacrați și tineri expun lucrări reprezentative. Aici are loc întâlnirea artiștilor cu viața satului, printre expozanți aflându-se și pictori de icoane pe lemn, sticlă și frescă. De asemenea, în fiecare an, de sărbătoarea Înălțării Domnului, sătenii și autoritățile locale înalță rugăciuni pentu eroii căzuți pe câmpurile de luptă în Primul și Al Doilea Razboi Mondial la monumentul închinat acestora din centrul satului, linia frontului cuprinzând localitățile Petreștii de Sus, Petreștii de Mijloc și Borzești. Între activitățile sociale și filantropice din viața parohiei se numără oferirea de ajutor material și bunuri pentru persoanele aflate în nevoie, persoanele vârstnice, sau familiile care au copii la școală, conform Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului.
Slujbă de târnosire la Parohia Baba, Lăpuș
Preasfinţitul Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat slujba de târnosire a bisericii din Parohia Baba, Protopopiatul Lăpuş. Biserica din Parohia Baba are hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi a fost zidită în anul 1905, din cărămidă, cu ziduri groase de o jumătate de metru. Biserica a fost refăcută de pr. conf. univ. dr. Dorel Man, între 1980-1981, când era paroh în Baba. Din anul 1990, a fost numit paroh Radu Man, care, din anul 2009, a dus la îndeplinire un amplu plan de renovare şi consolidare totală a structurii de rezistenţă a bisericii, a reconstruit bolta din lemn şi turnul, a refăcut acoperişul, a zidit stâlpi de susţinere etc.
În 2013 s-a făcut un iconostas nou, din lemn de stejar de către sculptorul local Viorel Mihiş. Din cauza degradării avansate, s-a refăcut pictura în întregime, în tehnica frescă, s-au pictat şi cele 58 de icoane de pe catapeteasma nouă, de către pictorul Alin Iuga din Beclean.
Baba este o localitate străveche, fiind atestată documentar la anul 1357. Este aşezată la marginea Ţării Lăpuşului, nu departe de Gâlgău, şi a aparţinut, pe vremea lui Petru Rareş (1529), de Cetatea Ciceului.
După oficierea slujbei de târnosire, PS Episcop Iustin a săvârşit Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie pe o scenă amplasată în curtea bisericii, înconjurat de un sobor de peste 30 de preoţi şi diaconi, din parohiile din zonă. Din sobor au făcut parte arhim. Macarie Motogna, stareţul Mănăstirii Rohia, pr. Mihai Cornel Gheduţiu, secretarul Protopopiatului, arhim. Gavriil Burzo, duhovnicul Mănăstirii Breaza, protos. Ioel Nicoară, stareţul Mănăstirii Dealu Mare, Ioan Ciceu, proin-protopopul Lăpuşului, parohul Radu Man, preoţi din parohiile protopopiatului şi din afara lui.
Răspunsurile la Sfânta Liturghie şi la slujba de târnosire au fost date de Grupul de Muzică Psaltică „Theologos” al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, dirijat de arhid. Adrian Dobreanu, iar la priceasnă au cântat Marcela Ştefania Latiş şi Andreea Ghiţiu, care tocmai a cîștigat, în seara precedentă, marele premiu al concursului de muzică populară „Iosif Simu şi Cosmin Golban”, de la Timişoara.
Au participat credincioşi din Ţara Lăpuşului şi de pe Valea Someşului, înveșmântați în costumele lor tradiționale. Între aceștia s-au aflat Gavril Ropan, primarul comunei Coroieni, Doru Dăncuş, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, pictorul Alin Iuga, consilieri judeţeni şi locali.
PS Episcop Iustin a rostit un cuvânt de învăţătură, pornind de la Evanghelia Duminicii, a Tânărului bogat: „Este foarte important să înţelegem că Dumnezeu este aproape de toţi oamenii. Mântuitorul a fost aproape şi de cei buni, şi de cei răi. A intrat şi în categoria aristocraţiei poporului iudeu, şi a primit la El şi farisei şi cărturari. Unii chiar şi-au schimbat viaţa. Mântuitorul a schimbat viaţa oamenilor. Mântuitorul a mângâiat, a iertat, a binecuvântat, a salvat. Iar acolo unde a găsit credinţă, chiar şi în afara poporului lui Israil, a preţuit-o mult”.
Parohul Radu Man a fost hirotesit către PS Episcop Iustin, iconom stavrofor, pentru activitatea pastoral-misionară, edilitar-gospodărească şi social-filantropică şi pentru contribuţia adusă la înnoirea şi împodobirea bisericii cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din Parohia Baba, Protopopiatul Lăpuş. Diplome de Vrednicie au fost oferite primarului Gavril Ropan al comunei Coroieni, foştilor primi epitropi Vasile Lazăr, Ionuc Both, Ionuc Mada, Viorel Mihiş, consilierilor bisericeşti, pictorului Alin Iuga, cântăreţului bisericesc Dan Ionel Todoran, paraclisierului Liviu Mada şi binefăcătorilor Liviu Mihiş, Mircea Todoran şi Iulian Lovaş. Parohul Radu Man a mulţumit PS Episcop Iustin pentru prezenţă şi efortul făcut şi dăruit o icoană a Mântuitorului.
PS Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a pus apoi piatra de temelie pentru noua biserică din Parohia Fânaţe, Protopopiatul Lăpuş, unde este paroh Ciprian Bud Tâmbuş, în prezenţa unui sobor de peste 20 de preoţi, din care au făcut parte arhim. Macarie Motogna, stareţul Mănăstirii Rohia, protos. Ioil Nicoară, stareţul Mănăstirii Dealu Mare, pr. Mihai Cornel Gheduţiu, secretarul protopopesc, Ioan Ciceu, proin-protopop de Lăpuş, precum şi preoţi din parohiile învecinate. Au participat credincioşi din parohie şi din satele vecine.
Noua biserică, ce va avea hramurile „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul”, situată în apropierea celei vechi, ce are 100 de ani, se va construi pe terenul donat parohiei de către familia Teofil şi Victoriţa Marc. Un important sprijin au primit parohul şi Consiliul Parohial din partea subprefectului Alexandru Cosma, fost membru în Adunarea Eparhială, precum şi din partea credincioşilor Ioan şi Lidia Bărbos, Gheorghe Botiş, Ioan Oltean, familia Vasile şi Maria Rus. La eveniment au participat și Vasile Giurgi, primarul comunei Cerneşti, de care aparţine satul Fânaţe şi viceprimarul Ionel T. Gherghel.
Slujire arhierească la Miercurea Ciuc
La Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Acoperământul Maicii Domnului” din Miercurea Ciuc, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, alături de care s-a aflat Preasfințitului Polycarp de Belogradchik, Episcop-Vicar al Mitropoliei Vidinului.
Cuvântul de învățătură a fost rostit de PS Episcop Andrei care s-a referit la importanța statorniciei în credință și în rugăciune, și la părăsirea grijilor lumești în momentul căutării lui Dumnezeu, „pentru a nu fi aflați rușinați asemenea tânărului bogat, care dornic fiind de a afla Împărăția Cerească, a renunțat la căutare, datorită micimii sale sufletești. Chiar dacă era un om religios, nu s-a putut lepăda de cele ale lumii”. Îndemnul ierarhului a fost cuvântul Mântuitorului: „Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și toate celelalte se vor adăuga vouă”. PS Episcop Polycarp a mulțumit PS Episcop Andrei „pentru dragostea duhovnicească cu care a fost întâmpinat de poporul binecredincios, precum și de clerul rugător al Sfintelor Altare”, adresând tuturor celor prezenți pacea, binecuvântarea, și prețuirea sa. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala Catedralei Episcopale din Miercurea Ciuc.
Credincioșii Filiei Bățanii Mari, Parohia Micfalău, Protopopiatul Sfântu Gheorghe, alături de parohul Gheorghe Pop au întâmpinat, sâmbătă, 26 august, pe PS Episcop Andrei, care a binecuvântat lucrările de înfrumusețare care s-au făcut la locașul de cult parohial. A urmat Sfânta Liturghie oficiată de ierarh care i-a binecuvântat pe toți ostenitorii care au ajutat la lucrările de restaurare realizate sub directa coordonare a parohului. În semn de prețuire, PS Episcop Andrei a l-a hirotesit iconom stavrofor pe pr. Gheorghe Pop. De asemenea, ierarhul a acordat Diplome de Apreciere celor care au sprijinit lucrările, alături de preot. La final a fost săvârșită o slujbă de Parastas pentru cei care au trecut la Domnul, conform Episcopiei Covasnei și Harghitei.
Târnosire la Cosniciu de Sus, Șimleu Silvaniei
Credincioșii din Parohia Cosniciu de Sus, Protopopiatul Șimleu Silvaniei, au îmbrăcat haine de sărbătoare, cu ocazia târnosirii Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” de către Preasfințitul Petroniu, Episcopul Sălajului. După sfințirea locașului de cult, PS Episcop Petroniu a săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium amenajat în vecinătatea locașului de cult, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în frunte cu Dan Haiduc, protopopul de Șimleu Silvaniei.
La finalul slujbei, PS Episcop Petroniu a hirotesit întru sachelar pe parohul Sorin-Nicu Man, pentru activitatea sa. După rostirea cuvântului de învățătură, pr. Sorin-Nicu Nan a mulțumit ierarhului și i-a dăruit o icoană cu Maica Domnului.
Satul Cosniciu de Sus este atestat documentar, pentru prima dată, în anul 1213, când localitatea apare sub numele de Villa Coznis, potrivit menționării făcute în Registrul de la Oradea. Numele satului „cosnici” este un cuvânt de origine bulgară care înseamnă fierar, în acest sens, „cosniciu” reprezentând satul fierarului. Localitatea a apărut ca rezultat al roirii unor locuitori din Cosniciul de Jos spre terenurile agricole obținute prin defrișarea pădurilor, în secolele XII-XIV.
Începând cu anul 1495, în sat a existat o bisericuță de lemn, care, în anul 1699, din cauză că a devenit neîncăpătoare odată cu creșterea populației localității, a fost demolată, în locul ei fiind construit un alt locaș de cult tot din lemn, însă mult mai mare și mai încăpător. În acesta s-a slujit până în ziua de 2 august 1954 când, „după un ultim clopotit în biserica veche de pe deal, a cărei viață a fost de 254 de ani, aceasta a fost demolată cu aprobarea organelor bisericești superioare”.
Datorită numărului de credincioși în creștere, în anul 1938, sub păstorirea preotului Vasile Enghiș, s-a luat hotărârea edificării unui nou locaș de cult de zid. Astfel, în același an, s-au ars 82.000 de bucăți de cărămidă, de către Dionisiu Lingurar din Leșmir și Ioan Mureșan din Cosniciu de Jos, pe teritoriile lui Teodor Pop a Petri și Teodor Ardelean, donate, benevol, în acest scop, cu aproximativ 170 de metri cub de lemn din pădurea bisericii. Lucrările au început abia în data de 20 septembrie a anului 1950, în urma hotărârii adunării generale din data de 14 septembrie a aceluiași an, constructor arhitect fiind Iosif Costan din Suplacu de Barcău.
În ziua de 19 septembrie 1954 a fost săvârșită prima Sfântă Liturghie pe noul altar al bisericii de zid, de către Episcopul Valerian Zaharia al Oradiei. În anul 1956, locașul de cult a fost împodobit cu o catapeteasmă pictată în ulei, pe placaj, de către pictorul Iuliu Fabini din Bușteni, iar doi ani mai târziu, în data de 5 octombrie 1958, biserica a fost târnosită de către Episcopul Valerian Zaharia al Oradiei.
Între anii 1979-1981, în vremea păstoririi pr. Dumitru Toduț, pereții locașului de cult au fost împodobiți cu o pictură în stil bizantin, executată în tempera, de către pictorul Ioan Moroșan, iar în data de 23 mai 1982, Episcopul Vasile Coman a binecuvântat lucrările efectuate la această biserică.
Începând cu anul 2015, Sorin-Nicu Man a fost numit preot al Parohiei Cosniciu de Sus, iar păstorirea sa și a preoților Lucian Boloș și Vasile Pop, ajutați de membrii Consiliului şi Comitetului parohial, și prin susținerea credincioşilor, s-au realizat următoarele lucrări: în interior, locașul de cult a fost tencuit și pictat în tehnica frescă, s-a turnat șapa de beton, a fost realizat sistemul de încălzire prin pardoseală, pavimentul a fost placat cu marmură, s-a confecționat iconostasul din lemn de tei, s-au extins absida Sfântului Altar și cafasul bisericii, s-a refăcut integral instalația electrică, s-au montat geamurile și ușile de acces și s-a restaurat Sfânta Masă. În exterior, tencuiala fațadei și a altarului locașului de cult a fost refăcută, a fost edificată o terasă la intrarea în biserică, s-a făcut acoperișul din tablă de aluminiu, gardul de împrejmuire al locașului de cult fost reparat și au fost construite un lumânărar și o clădire anexă pentru centrala termică. De asemenea, biserica a fost înzestrată cu toate cele necesare săvârşirii sfintelor slujbe.
Slujire arhierească la Josani, Hunedoara
Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, a slujit în Biserica „Buna Vestire” a Parohiei Josani, Protopopiatul Deva, județul Hunedoara, înconjurat de către un sobor de preoți și diaconi. În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, PS Episcop Gurie, făcând referire la pericopa evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii, despre întâlnirea tânărului bogat cu Mântuitorul Iisus Hristos, a vorbit despre „încercarea noastră permanentă de a nu ne lipi sufletul de bogățiile lumii materiale, ci de a căuta adevărata bogăție, care este în Împărăția lui Dumnezeu”. Pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată în cadrul parohiei, preotul Nicolae Miclea a fost hirotesit întru iconom. La final, PS Episcop Gurie, împreună cu soborul slujitor, a săvârșit o slujbă de binecuvântare a casei parohiale din Josani, conform Episcopiei Devei și Hunedoarei.