„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Teatru la Zărneşti, Braşov
Un spectacol de teatru dedicat Centenarului Marii Unirii, creat de actriţa Simona Pandele și părintele Bogdan-Aurel Teleanu, se va desfăşura, cu implicarea Primăriei Oraşului Zărneşti şi a parohiei ortodoxe Zărneşti III, în 6 mai, începând cu ora 17.00, la Casa de Cultură din Zărneşti, judeţul Braşov.
După spectacolul „Brâncoveanu și Ivireanul, iubire de Biserică și neam”, părintele Bogdan-Aurel Teleanu revine în primăvara aceasta cu un nou spectacol de teatru, intitulat „Osânda cărţilor”, în care este adus în atenţia publicului un personaj care a locuit în oraşul Zărneşti, judeţul Braşov. Acest personaj este „un ţăran care nu are mare pregătire intelectuală, dar are un bun simţ, o intuiţie a vieţii; este refractar faţă de ideea de a-şi înstrăina pământul pentru constituirea gospodăriei agricole colective şi iubeşte cărţile. Poate că unui intelectual nu i-ar fi trecut prin cap că un ţăran fără şcoală poate iubi cărţile, dar acesta dovedeşte într-adevăr că în oamenii simpli există o «nostalgie a culturii», pe care o doreşte să o lase moştenire copiilor şi nepoţilor săi”, conform criticului Alex Ştefănescu, referindu-se la personajul literar din romanul omonim. „Osânda cărţilor” este un proiect de teatru dedicat Centenarului Marii Uniri şi se bazează pe o cercetare derulată pe parcursul a aproape patru ani în arhivele Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii. Spectacolul este produs de o trupă de tineri actori coordonaţi de Simona Pandele, manager de proiect, şi transpune ideea creştină potrivit căreia „apărătorii Ortodoxiei în vremea regimului comunist din România au fost şi făuritorii Marii Uniri”. Intrarea la spectacol este liberă, iar locurile pot fi rezervate prin pr. Marcel Mărginean de la Parohia Zărneşti III, conform organizatorilor.