Tezaurul duhovnicesc al bisericii din Săcele-Baciu

Biserica „Sfântul Nicolae” din Săcele este o monumentală zidire care veghează şi ocroteşte întreaga aşezare din Ţara Bârsei, un loc unde istoria şi tradiţiile româneşti au fost păstrate cu sfinţenie. Locaşul de cult este situat în vechiul sat Baciu, devenit acum cartier al oraşului Săcele, alături de celelalte vechi aşezări comasate: Turcheş, Cernatu şi Satulung.

Monografia Parohiei Săcele-Baciu menţionează faptul că aceste sate care formează acum oraşul Săcele sunt foarte vechi. De altfel, însuşi numele „Săcele” este derivate din „sătucele”.

ezvoltarea economică a satelor - prin oierit, exploatarea şi prelucrarea lemnului şi agricultură - a determinat o creştere importantă a acestor aşezări din Ţara Bârsei. Între aceste sate, Baciu a avut un loc şi mai important pentru că aici se afla un popas pentru negustorii care veneau la Braşov pentru a-şi vinde mărfurile. Satul se numea iniţial „Slon”, care însemna în slavonă „han" sau „loc de popas". Mărturiile istorice ne demonstrează că aici a existat de timpuriu o viaţă bisericească în comunităţile româneşti, chiar dacă locaşuri de cult nu au existat o perioadă. Au fost găsite însă mărturii despre existenţa unor troiţe de lemn unde preoţi sau monahi oficiau slujbe religioase. De asemenea, dovezile istorice ne arată că mai târziu au existat în Baciu şi biserici de lemn, iar mai apoi de piatră. Conform tradiţiei locale, domnitorul Mihai Viteazul a găsit aici la trecerea sa în Transilvania, prin Pasul Bratocea, locaşuri de cult cu turn şi cruci, dovadă a unei vieţi bisericeşti organizate.

O catedrală a Săcelelor

În 1776 începeau lucrările la Biserica „Sfântul Nicolae” din Baciu, pe cea mai înaltă colină a Săcelelor, pentru a veghea, astfel, întregul ţinut. Măreaţa zidire a fost ridicată lângă o veche bisericuţă de lemn, pentru a arăta continuitatea şi vechimea vieţii bisericeşti a românilor din Baciu. Vechea bisericuţă de lemn nu s-a mai păstrat, iar în prezent se află pe acel loc o casă mortuară. Pe locul unde a fost altarul bisericii de lemn s-a ridicat o troiţă de piatră cioplită, ridicată prin eforturile lui Ioan Buzatu şi soţiei sale Maria, la 1808. În acelaşi an era terminată şi biserica mare, un monument de arhitectură şi de artă bisericească care impresionează prin frumuseţe şi în zilele noastre.

„Cel mai important ctitor al bisericii a fost Urs Gâlă, cel care a donat peste 800 de mioare. Anul 1776 este menţionat în piatra de fronton, dar şi pe prestol şi proscomidiar. Biserica a fost ridicată în stil triconc sau treflat”, ne-a spus parohul Virgilius Gabriel Urzică.

De veghe în Ţara Bârsei

Lucrările de zidire au fost efectuate în timpul preotului Eremia Irimie, iar pe lângă ctitorul principal, Urs Gâlă, care era şi epitrop al bisericii, au mai fost şi alţi ctitori de seamă, cum sunt Ion Manolie, Stoica Cârstoloveanu, David Samur, Radu Chiţu, Vasile Tibără, Stan Voicu şi alţii. Pisania din tinda bisericii îi menţionează pe aceşti ctitori, oameni care au contribuit esenţial la ridicarea acestei monumentale biserici. Locul unde este amplasată biserica face din acest monument un locaş unic. Iată cum este descris acest lucru în monografia parohială:
„Datorită poziției în care se află turnul înalt de 32 de metri, sunetul clopotelor bisericii străbate până departe pe șesul Ţării Bârsei. De la înălțimea acestui turn privirea se întinde peste orașul Brașov, în depărtare la dreapta, peste orașul Sfântu Gheorghe și munții Harghitei, iar în stânga peste valea Ti­mișului, peste munții Piatra Mare și Postăvarul. Fațada bisericii are aspectul bisericilor din sudul Transilvaniei de la începutul secolului al-XIX-lea, cu decor de origine barocă sau empire. Un șir de pilaștri corin­tizanți, gru­pați câte doi, împart fațadele în registre verticale. Acești pilaștri se regăsesc și pe turn, repetându-se suprapuși în înălțime. Turnul este de proporții elegante, decorat cu elemente de origine barocă. Trebuie menționate chenarul de piatră cioplită dintre pridvor și pronaos, ca și cele două mese din sfântul altar, sfântul prestol și proscomidiarul, fiecare fiind alcătuit din câte un bloc monolit din piatră și decorate cu ornamente florale, soarele, luna și vița de vie, cioplite în relief. Toate aceste trei piese poartă săpat în relief anul 1776. Pe poarta zidului cimitirului se află scris anul 1823, anul când sfânta biserică s-a împrejmuit cu zid gros de cărămidă și piatră”.

O inscripție dintr-un vechi Antologhion menţionează faptul că episcopul Gherasim Adamovici a vizitat biserica din Baciu în ziua de 6 iulie 1793, găsindu-i pe credincioși la construirea bisericii și îndemnându-i să stăruiască în această sfântă lucrare. Episcopul Gherasim a găsit aici doi preoți care slujeau la biserica de lemn și coordonau și lucrările la noua biserică din piatră: părintele Irimie Eremie, născut în anul 1748 și care a păstorit ca paroh în perioada 1793-1823, și părintele Manole Mihail, născut în anul 1769 și care a slujit ca preot la Baciu în perioada 1793-1804.

Iconostas unic în ţară

Biserica a fost pictată mai târziu, în perioada interbelică, când aici slujea preotul Victor Marin. În perioada 1934-1936 este realizat un registru iconografic la exterior, sub streaşină, păstrat până în zilele noastre. Tot în acea perioadă s-a pictat şi interiorul locaşului de cult.

„Pictura a fost realizată de Constantin Niţulescu din Bucureşti, în tehnica fresco, ajutat de doi ucenici ai pictorului Iosif Keber din Târgu-Jiu”, ne-a mai spus preotul Virgilius Gabriel Urzică.
Principalul ctitor al acestor lucrări a fost negustorul buzoian, de origine săceleană, Nicolae Bunescu și soţia lui, Sevastia Bunescu. Din inscripţia din tinda bisericii se văd numele noilor ctitori şi donatori, cu prilejul lucrărilor de renovare din anii 1934-1936. Sfinţirea bisericii, după această renovare, s-a făcut în anul 1947, când comunitatea a primit vizita Mitropolitului Nicolae Bălan, care a apreciat şi tipărirea unei foi cultural-religioase ce se scotea lunar, dar şi existenţa unei frumoase biblioteci parohiale.

De o valoare inestimabilă este iconostasul bisericii, realizat la 1814. A fost sculptat în lemn de tei de Petru Mit şi acoperit cu foiţă de aur. A fost pictat de Iacob Pop, mărturie stând o inscripţie: „Acest sfânt lucru s-au lucrat prin mâna mea smerit și nevrednic robul lui Dumnezeu Iacob Pop, zugrav cu plată de la dumnealor obștea de la Bacfalu, a căror trupuri vor putrezi în mormânt, iar acest sfânt lucru va rămânea spre veșnică pomenire. Amin. 1814 decembrie 25”. Pictura este caracteristică artei iconografice rusești din secolul al XIX-lea, iar iconostasul a fost apreciat de Nicolae Iorga la vizita sa din 1924 ca fiind ,,cel mai frumos și mai de valoare iconostas din Țara Bârsii”, lucru consemnat și în Monografia județului Brașov din 1938.

Sfințirea bisericii a avut loc în 1811, slujba fiind oficiată de episcopul Vasile Moga.

Pe antimisul bisericii din lemn erau scrise următoarele: „Dumnezeiescul și sfințitul altar al Domnului Is Hs Sfințit cu darul Prea Sfântului și de viață făcătorului Duh prin mâna mea și blagoslovenia prea o Sfântului Kir Gedeon Nichitici Pravoslavnic Episcop al marelui Principat al Ardealului a să sluji pre dânsul dumnezeeasca Liturgie în Hramul Sfântul Nicolae din Bacifalău cu nevoința și cu toată cheltuiala celui mai sus numit la anii de la Hs 1784”.

Restaurarea bisericii

Comunitatea de la Săcele-Baciu a avut în ultimii ani misiunea grea de a interveni pentru a restaura şi conserva locaşul de cult. Între toate lucrările, restaurarea iconostasului a fost poate misiunea cea mai dificilă şi cea mai costisitoare. Toate lucrările realizate au ţinut cont de valoarea acestui monument istoric şi de condiţiile impuse unei intervenţii la această categorie de locaşuri de cult.

„În ultima perioadă am reparat biserica, pentru că era absolut necesar să intervenim, mai ales că de la restaurarea din 1934-1936 nu s-a mai făcut nimic la biserica noastră. A trebuit să schimbăm toată structura acoperişului şi am schimbat absolut tot de pe cupola bisericii. Am acoperit biserica tot cu ţiglă veche, pentru a-i păstra farmecul vechimii.

A urmat clopotniţa, pe care am învelit-o cu foiţă de cupru. Am retencuit locaşul de cult la exterior, iar la interior am schimbat ferestrele, am realizat instalaţia de încălzire centrală. Am pardosit apoi cu granit biserica, iar altarul cu lemn de fag. Am restaurat catapeteasma în forma ei iniţială, spălând icoanele şi tratându-le împotriva carilor. Am reuşit să conservăm şi să tratăm această operă de artă barocă”, ne-a spus părintele Urzică.

Podoabele locaşului

Biserica „Sfântul Nicolae” din Săcele păstrează mai multe obiecte de cult şi cărţi de cult valoroase. Între acestea amintim două cruci din metal cu inserţie de lemn, una din anul 1799, iar cealaltă puţin mai nouă. De asemenea, biserica mai păstrează câteva icoane vechi de lemn din secolul al XIX-lea, candele de argint din aceeaşi perioadă, precum și o icoană a hramului, din lemn ferecat cu argint cu Sfântul Nicolae, care, conform tradiției, e mai veche decât biserica și a fost dăruită de voievodul Mihai Viteazul. Biserica păstrează un Apostol tipărit în anul 1851, Octoihul cel mic, tipărit în anul 1855, Psaltirea lui David, tipărită în anul 1857, precum și un Molitvelnic ce datează din anul 1893.

Pe policandrul cel mare stă scris: „Acest policandru e dăruit de dumnealor Radu, Stanca și Maria la sf. biserică cu hramul Sf. Nicolae” 30 lunii martie 1821.

Monografia parohială consemnează că în vremea primului război mondial, în vara anului 1916, la 1 august, soldații imperiului habsburgic au rechiziționat clopotele de aramă mic și mijlociu, care erau grele de 200 și respectiv 500 de kilograme, pentru a le folosi la fabricarea tunurilor. Impresionați de plânsetele femeilor, habsburgii au lăsat clopotul mare, care cântărește 1000 de kilogame, la locul său în clopotniță și care a fost folosit singur la toate trebuințele bisericești până în anul 1922, când preotul Oancea a luat inițiativa cumpărării unui nou clopot mic și a unuia mijlociu, de aceleași mărimi ca cele vechi confiscate. Pe clopotul vechi stau scrise următoarele: „Acest clopot s-au refăcut cu cheltuiala obștii rumâne din satul Bacifalu pentru biserica cu hramul Sft. Nicolae de acolo la anul 1847 decembrie 19 Gegossen von Obert Gottschling în Kronstadt”. Pe celelalte două clopote s-au scris următoarele: ,,Fabrica Nicolae Ionescu București. Acest clopot s-a făcut de obștea română ortodoxă din Bacifalu pentru biserica cu hramul Sf. Nicolae în anul 1922, odată cu înfăptuirea României Mari”.

„Casa de citire”

Documentele păstrate în arhive vorbesc şi despre rolul acestei biserici în educarea românilor şi în păstrarea identităţii naţionale. 

Pe lângă biserică a funcţionat mult timp şi o „casă de citire”, unde tinerii învăţau să citească, erau catehizaţi şi învăţau mai multe despre istoria, limba şi tradiţiile românilor.

În linia acestei tradiţii, parohia actuală organizează periodic activităţi cu tinerii, după cum ne-a spus preotul Virgilius Gabriel Urzică.

Există un cor al bisericii unde sunt cooptaţi tinerii din parohie, iar anual au loc mai multe concursuri recreative, activităţi filantropice şi, bineînţeles, întâlniri catehetice.