„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Tradiţii din Ţara Loviştei la Târgul Comunităţilor Rurale din Dumbrava Sibiului
La Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului va avea loc, în perioada 22-23 august, Târgul Comunităţilor Rurale, ediţia a III-a. În cadrul târgului, la Muzeul ASTRA, va fi prezentată comuna Perişani, din Ţara Loviştei, în zona muntoasă din nordul judeţului Vâlcea. Astfel, publicul va avea posibilitatea de a vedea cum se prelucrează în mod tradiţional lemnul de către ultimii meşteri rudari din satul Poiana şi să cunoască o parte din tradiţiile folclorice ale acestei comunităţi. La Târgul Comunităţilor Rurale, 20 de localnici din Perişani vor împleti din nuiele coşuri şi corfiţe, coordonaţi de o localnică pricepută din satul Poiana.
„Zona Perişani este un paradis natural, o zonă de un pitoresc aparte, renumită pentru hărnicia locuitorilor săi care se îndeletnicesc din cele mai vechi timpuri cu prelucrarea lemnului şi creşterea animalelor. Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului deţine o Gospodărie cu atelier de rudar din satul Poiana, comuna Perișani, judeţul Vâlcea, gospodărie ce a fost integral restaurată şi repusă în circuitul de vizitare în cadrul proiectului Patrimoniu Deschis, fiind inclusă în Calea Minorităţilor Etnice”, a declarat Mirela Iancu, directorul departamentului de marketing al Complexului Naţional Muzeal (CNM) ASTRA.
Atelierele interactive vor fi completate cu muzica şi portul popular, precum şi cu tradiţiile gastronomice din zona Perişani. Oamenii locului vor arăta vizitatorilor cum se face brânza de burduf şi telemeaua de Perişani, cum se culeg şi se pun la murat bureţii de fag, o îndeletnicire tradiţională care a luat şi forma unui concurs al celor mai buni culegători de bureţi. Primele două ediţii ale acestui târg au fost organizate în 2014 cu participarea comunei Şeica Mică şi Cârţişoara, judeţul Sibiu. Evenimentul face parte din programul Muzeului ASTRA pentru promovarea patrimoniului cultural din mediul rural aşa cum se păstrează el în satele din România, conform unui comunicat al CNM ASTRA.