„În vremea aceea a ales Domnul alți șaptezeci (și doi) de ucenici și i-a trimis câte doi, înaintea feței Sale, în fiecare cetate și loc unde Însuși avea să vină. Și zicea către ei: Secerișul este
Tradiții și meșteșuguri la Târgul Lemnarilor din comuna Horea, satul Mătișești
La Târgul Lemnarilor din comuna Horea, satul Mătișești, sunt prezentate tradițiile în prelucrarea lemnului, meșteșugurile, și obiectele de artă populară. Eveninetul începe sâmbătă, 26 august, în comuna Horea, de la ora 11:00, cu evenimentul „Promovarea drumului turistic Trans-Ursoaia”: DN1R, Albac-Horea-Mărișel, Beliș-Călățele-Huedin, motocros și ciclism cu plecare din comuna Mărișel, prin pasul Ursoaia și sosire în satul Horea.
De la ora 13:00 are loc evenientul „Întâlnire cu Horenii de acasă și de pretutindeni la căsuța satului”, apoi, de la ora 14:00, va avea loc slujba de sfințire a căsuțelor tradiționale (piață) sat Horea de către Înaltpreasfințitul Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, însoțit de un sobor de preoți din Munții Apuseni. La ora 15:00 va avea loc evenimentul „Acordarea titlului de cetățean de onoare al comunei Horea”, urmat de premierea căsuțelor, prezentarea albumului „Horea sat European”, vizită la tabăra de sculptură de pe „Dâmbul lui Gâf”, activități sportive în aer liber și o discotecă în aer liber. Manifestările se vor încheia cu un foc de artificii.
Duminică, 27 august, în satul Mătișești, participanții vor avea posibilitatea de a vizita expozițiile meșterilor populari și silvicultori, și se va desfășura concursul „Cel mai bun lemnar din Apuseni” - ediția a XXII-a. Va urma un spectacol folkloric susținut de Ciprian și Mihaela Istrate cu grupul instrumental „Ceteraș de pe câmpie”, Ionică Ardelean, Ancuța Olar, Simona Mateș, Dorel Banci, Ioana Stan, Ioana Petrean, Iustina Elena Span, Alexandra Vădan, Formația de fluierași din Șugag, Formația de fluierași din Jina, Ansamblul artistic „Augustin Bena” al județului Alba, Ansamblul artistic „Arieșul” din Câmpeni, dirijor prof. Gheorghe Bădău, Ansamblul „Păstrătorii tradițiilor românești” Covasînț, Arad, Ansamblul „Măgura” Călățele Taraful „Moțul” din Horea. Evenimentul se va încheia cu o horă moțească „Bate moțul țarina”.
Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Horea, Consiliul Județean Alba, Centrul de Cultură „Augustin Bena” Alba, Societatea Cultural Patriotică „Avram Iancu”, în parteneriat cu Arhiepiscopia Ortodoxă Alba Iulia.