„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Trei obiective ale Arhiepiscopiei Clujului pentru Jubileul Marii Uniri, 1918-2018
Este deja un loc comun să afirmi că Marea Unire a fost pentru România cel mai neașteptat și spectaculos eveniment care a schimbat pentru totdeauna cursul istoriei națiunii și poporului român. Chiar dacă, în multe dintre idealurile ei, Unirea nu și-a găsit împlinirea, ea totuși rămâne o realitate pe care o respirăm în fiecare zi.
Unirea este marcată în mod simbolic prin clădiri, monumente, lecții și pagini de istorie, dar mai ales este întrupată de personalități, care și-au legat viața și activitatea lor de acest eveniment al istoriei noastre. Unirea nu trebuie să rămână o pagină de istorie, ci, în mod obligatoriu, ea trebuie să devină o lecție pentru viitor, în care ea trebuie să însemne o mai bună ancorare în tradițiile care ne definesc, dublată de o necesară deschidere spre dialogul cu celelalte culturi. Sărbătorirea acestui prim centenar trebuie să fie o pledoarie pentru o mai bună și corectă asumare a istoriei și a personalităților care au dorit-o și care s-a luptat pentru ea, dar și un respect față de valorile unui popor și mai ales față de liderii care au reușit să vadă cu mult dincolo de lumea și interesele lor.
În acest context, Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului dorește să marcheze simbolic Jubileul celor 100 de ani de la Marea Unire prin cultivarea memoriei unor mari oameni ai Bisericii, care au ilustrat prin viața și mai ales prin slujirea lor istoria noastră, atât locală, cât și națională, dar și prin marcarea unor locuri și evenimente simbolice, care ilustrează parcursul celor 100 de ani de la reîntregirea țării.
Sfințirea Bisericii „Schimbarea la Față”
Construită în perimetrul vechii cetăți medievale a Clujului, Biserica „Schimbarea la Față” de pe bulevardul Eroilor este un veritabil manifest spiritual care arată că ortodoxia poate fi modernă, și, în același timp, să se inspire din tradiție, dar și că arta, reintegrată în spațiul credinței, poate să construiască un veritabil ecumenism al frumuseții lui Dumnezeu.
În acest sens, Mitropolitul Bartolomeu numea această biserică „una a reconcilierii”, care stă sub semnul detensionării relațiilor cu Biserica Greco-catolică, dar mai ales pentru faptul că frumusețea interiorului ei este dată de sinteza artistică inspirată realizată de un artist ortodox, Silviu Oravitzan și de unul catolic, Ivan Marko Rupnik.
Biserica este construită într-un stil neobizantin, cu balcon la fațadă și coloane peristil, fiind practic încadrată în ansamblul arhitectural istoric al orașului. Piatra de temelie a fost sfințită de Arhiepiscopul și Mitropolitul Bartolomeu în anul 1999, iar lucrările au fost încheiate în luna decembrie 2004, când a fost săvârșită Sfânta Liturghie în noua biserică.
În spațiul interior, mozaicurile realizate de pictorul și teologul iezuit Marko Ivan Rupnik redau o veritabilă sinteză teologică între canonul artei bizantine și canonul artei occidentale. Dialogul iconografic din naos arată drumul Creației, de la început spre transfigurarea eshatologică, încadrată de marile scene precum Nașterea Domnului, Botezul, Schimbarea la Față, Răstignirea și Învierea Domnului. Maica Domnului Platytera și arcada triumfală, cu scena Înălțării Domnului, Pantocratorul și picturile din naos redau într-o bogăție de materiale folosite, autenticul dialog dintre arta bizantină și cea latină din primul mileniu de istorie a Bisericii creștine.
Iconostasul realizat în lemn de tei aurit de artistul Silviu Oravitzan, își propune să ilustreze într-o inepuizabilă bogăție cruciformă lumina spirituală, care izvorăște din prezența și lucrarea lui Dumnezeu și pe care omul este chemat să o vadă.
Această biserică simbol, ce privește spre viitor, ca un manifest de dialog și reconciliere, va fi sfințită sâmbătă, 18 august. Parohia este păstorită de părintele paroh Titus Moldovan, avându-i alături pe părintele Petru Ilea și pe părintele profesor Alexandru Moraru.
Sfințirea Mănăstirii Mihai Vodă din Turda
În imediata vecinătate a mormântului voievodului Mihai Viteazul de lângă Turda se ridică una din tinerele mânăstiri din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului, la acea vreme a 22-a din cele existente până acum. Proiectul acestei recente ctitorii mânăstireşti s-a născut în urmă cu 16 ani, când la ceremonia de comemorare a 400 de ani de la moartea voievodului întregitor de țară, Mitropolitul Bartolomeu a anunţat intenţia ca locul unde i s-a marcat convenţional mormântul să nu fie reprezentat doar de un simplu cenotaf, ci de o mânăstire, în care să fie aduse neîncetat rugăciuni şi slujbe, „pentru pomenirea marelui voievod şi a tuturor celor care, de-a lungul veacurilor, şi-au dat prinosul de jertfă pentru libertatea, demnitatea şi unitatea poporului român”. Aşa s-a născut această ctitorie ca loc de pomenire şi de pururea aducere aminte a faptelor marelui Mihai, a cărui sânge a fost sorbit de pământul Turzii, în urmă cu mai bine de 400 de ani, aşezământ monahal care, în mod simbolic, poartă şi hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril. Ideea a fost adoptată imediat, cu însufleţire, nu numai de credincioşii şi de cei prezenţi la solemnitatea de acum 16 ani, ci şi de autorităţi, care au concesionat terenul destinat viitorului aşezământ monahal şi au sprijinit proiectul pe toată durata construcţiei.
Locul de lângă Turda a fost marcat ca loc al jertfei voievodului Mihai Viteazul încă din perioada interbelică, când, în anul 1923, la iniţiativa Societăţii Femeilor Ortodoxe din Turda, a fost înălţată o troiţă din lemn pe locul asasinatului. Mai târziu, în anul 1977, cu prilejul sărbătoririi unui secol de la proclamarea independenţei României, în locul troiţei de tradiţie românească a fost înălţat un impozant monument din beton armat, placat cu marmură, în stilul realismului socialist. Cu toate acestea, memoria lui Mihai Viteazul, deşi sărăcită de substanţa credinţei s-a păstrat în conştiinţele multor generaţii de tineri, aduşi obligatoriu la Turda, la marile sărbători naţionale. După Revoluţie s-a înfiripat o nouă tradiţie prin care, anual, pe data 21 august, pe platoul din vecinătatea Turzii se oficiază Sfânta Liturghie şi o slujbă de pomenire, perpetuându-se nu doar istoric, ci şi liturgic memoria eroului nostru naţional.
Odată cu deschiderea mânăstirii, accentul pus pe solemnitatea unei comemorări civile s-a mutat spre o comemorare liturgică a voievodului, prin rugăciuni neîncetate, ziua de pomenire fiind sărbătoarea sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, de la 8 noiembrie.
Proiectul mânăstirii turdene reprezintă o copie arhitecturală a vechii mânăstiri „Mihai Vodă” din Bucureşti, ctitorie a banului Mihai din veacul al XVI-lea, din 1591, dar mutilată de avântul edilitar din ultimii ani ai regimului comunist. Din vechiul complex monahal fortificat, care a fost de-a lungul timpului reşedinţă domnească, spital militar, şcoală de medicină sau sediu al Arhivelor Naţionale, nu au putut fi salvate decât biserica mânăstirii şi turnul clopotniţei.
În prezent complexul monahal de la Turda este complet ridicat și finisat și conține biserica mânăstirii, corpuri de chilii cu paraclis, înconjurat de un zid de incintă, cu clopotniţă. Obştea de călugăriţe este condusă de maica stareţă Andreea Zdrobău, avându-l ca duhovnic pe părintele Ilie Hanuschi.
În mod simbolic, prin cele două ctitorii, de la Bucureşti şi Turda, se regăsesc unite în chip tainic, prin aceleaşi fire nevăzute ale istoriei, Ţara Românească, Transilvania şi toate provinciile româneşti, peste care a domnit cândva voievodul Mihai, întâiul întregitor de ţară. Această Mănăstire simbol va fi sfințită duminică, 19 august.
Statuile din fața Catedralei Mitropolitane
În șirul bărbaților iluștri ai Bisericii, care și-au legat viața și activitatea de evenimentul Marii Uniri se înscrie numele Episcopului Nicolae Ivan, (1921-1935), reîntemeietor al Eparhiei Clujului, care a păstorit cu un neîntrecut har de ctitor, lăsând posterităţii Catedrala din inima orașului, reşedinţa eparhială, prima Academie Teologică, revista „Renaştera”, dar, în primul rând, împlinirea unui vis de veacuri al românilor ortodocşi ardeleni, care şi-au dorit un ierarh al lor în metropola Transilvaniei.
Alături de numele primului episcop al Clujului, la loc de cinste se află și numele Mitropolitului Bartolomeu Anania (1993-2011), un om care nu a știut ce este frica și care a făcut istorie, prin înființarea Mitropoliei Clujului în anul 2006.
Tălmăcitor al Bibliei şi ctitor remarcabil, Mitropolitul Bartolomeu a păstorit Eparhia clujeană cu înţelepciune, reuşind să-i dinamizeze activitatea, pentru a răspunde prompt şi eficient solicitărilor noi şi tot mai diverse ale lumii moderne.
Acestor doi mari ierarhi, primul reîntemeitor al Episcopiei și al doilea reîntemeietor al Mitropoliei Clujului, Arhiepiscopia noastră dorește să le ridice câte o statuie în fața Catedralei Mitropolitane, restituind posterității memoria acestor doi mari români. Prin acest gest s-ar pune și mai mult în valoare spațiul pieței Avram Iancu dăruit de municipalitate pentru „Catedrală, pentru parc public și pentru statuile ce se vor ridica în amintirea bărbaților binemeritați pentru neamul românesc”.
Un astfel de demers a fost asumat în urmă cu mai bine de 5 ani și de Academia Română, Filiala Cluj, care a propus ridicarea celor două statui în fața Catedralei și care a promovat această idee în rândul intelectualității clujene.
Concursul pentru realizarea celor două statui a fost lansat oficial la finele lunii noiembrie 2017, pentru ca aceste statui să poată fi inaugurate în luna decembrie a acestui an jubiliar.