Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Turiști străini în Parohia Berchieșu, județul Cluj

Turiști străini în Parohia Berchieșu, județul Cluj

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Transilvania
Data: 22 Iunie 2019

În Parohia „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Berchieșu, comuna Frata, protopopiatul Turda, județul Cluj, a poposit un grup de 50 de turiști străini, veniți SUA, Canada, Mexic, Hong Kong, Malaezia și Anglia, aflați în România, în cadrul unui voiaj etnografic în Transilvania. Parohia din Berchieșu a mai primit, de-a lungul timpului, numeroase alte grupuri de turiști străini dornici să viziteze biserica de lemn, monument istoric din anul 1747. 

Turiștii străini au ajuns în localitatea clujeană Berchieșu, prin bunăvoința și implicarea lui Ioan și Camelia Motoc, Cristian și Sonia Florescu și a lui Romulus – Marinel Bucur. 

Oaspeții au fost întâmpinați de parohul Vasile-Florin Negru, alături de copii ai parohiei îmbrăcați în portul popular specific zonei de câmpie.  Turiștii au vizitat biserica de lemn a parohiei, monument istoric, care datează din anul 1747. Aici li s-au prezentat obiecte de patrimoniu, icoane pe lemn și sticlă, obiecte liturgice și au fost impresionați de aceste, precum și de pictura pe pânză care se mai păstrează în câteva locuri. Cu această ocazie, parohul le-a prezentat, pe scurt, istoria parohiei. 

„Totodată, le-am prezentat și câteva din muncile sătenilor specifice acestei perioade în care ne aflăm: cositul ierbii, greblatul și adunatul fânului, săpatul porumbului”, a menționat pr. Vasile-Florin Negru.

Apoi, oaspeții au vizitat biserica parohială cea nouă, construită între anii 1990-2008, împodobită cu o pictură în tehnica frescă de către pictorul bisericesc Alexandru Săsărman din Cluj-Napoca. La final, copii din parohie, au interpretat pricesne, care au din nou pe oaspeți, după cum a menționat parohul din Ber­chieșu.

„Cu drag și bucurie le-am fost gazdă pentru a 11-a dată și am rămas și noi impresionați de interesul și atenția pe care au avut-o în timpul pe care l-au rezervat vizitei în parohia noastră. Ne bucurăm că am putut să arătăm și altora bogatul nostru tezaur de cultură și spiritualitate românească”, a mai menționat pr. Vasile Florin Negru.