„Zis-a Domnul: Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu și nimeni nu cunoaște cine este Fiul, decât numai Tatăl, și cine este Tatăl, decât numai Fiul și cel căruia voiește Fiul să-i descopere. Atunci,
Un an de la inaugurarea Centrului pentru Tineret din Sîngeorz-Băi
Anul acesta, pe 7 iulie, se împlineşte un an de când a fost inaugurat Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, ocazie cu care oraşul-stațiune va fi în sărbătoare. În cinstea acestui an vor fi organizate azi, 7 iulie, mai multe manifestări, la care va participa şi Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului.
Aniversarea unui an de când s-a inaugurat Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi, va începe cu Sfânta Liturghie oficiată în Biserica cu hramul „Schimbarea la Față” din stațiune, urmată, apoi, de la ora 10.00, de o slujbă de pomenire a părintelui Ioan Bunea, săvârşită de IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei şi preoții prezenți, conform pr. Paul Gavriloaie, directorul Centrului Misionar de Tineret „Ioan Bunea” din Sîngeorz-Băi. De la ora 10.30, în sala multifuncțională a Centrului de tineret va fi evocată personalitatea părintelui Ioan Bunea. Vor vorbi despre viața și activitatea părintelui Ioan Bunea: IPS Mitropolit Andrei, pr. prof. univ. dr. Vasile Stanciu, decanul Facultăţii de Teologie Oertodoxă din Cluj-Napoca, protopopul de Năsăud, Ioan Dâmbu, şi tânărul teolog, Ionuț Chira, care pregăteşte o lucrare de doctorat pe acest subiect.
Manifestările vor continua cu un spectacol susținut de tineri din Sîngeorz-Băi şi de tinerii prezenți în acea perioadă în tabără, conform pr. Paul Gavriloaie.
Spaţiu modern pentru activităţi cu tinerii
Centrul misionar pentru tineret „Ioan Bunea” de la Sîngeorz-Băi, Bistrița-Năsăud, din cadrul Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a fost inaugurat marți, 7 iulie 2015. Clădirea centrului cuprinde 70 de locuri de cazare, o bibliotecă, o sală multifuncțională, săli de mese și cabinet medical, spații de recreere, terenuri de sport. Cu această ocazie a avut loc și inaugurarea Bibliotecii „Sfântul Ioan Iacob”, care funcționează în cadrul centrului ca filială a Bibliotecii Județene „George Coșbuc” din Bistrița. Inaugurarea bibliotecii a fost marcată prin lansarea unui volum dedicat memoriei părintelui Ioan Bunea.
Piatra de temelie a centrului fost pusă de IPS Mitropolit Andrei, pe 26 aprilie 2012, iar lucrările de construcție au început în noiembrie 2012. Prin contribuția Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, prin purtarea de grijă a ierarhului și prin implicarea Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, construcția complexului s-a realizat în mai puțin de trei ani. Ansamblul cuprinde două corpuri unite printr-o pasarelă la al doilea nivel. În corpul A se află zona de primire, bucătărie cu spații anexe, depozite, sală de mese și circulații verticale, iar în corpul B se află o sală multi-funcțională, birou, cabinet medical și spații anexe. Mansardele au locuri de cazare, cu câte 2-4 paturi în cameră, cu grupuri sanitare proprii, însumând 70 locuri de cazare. Spațiul de joacă și recreere are acces la teren sintetic de sport, curtea fiind dotată cu leagăne, bănci de relaxare, alei pentru plimbare și cu deschidere către pădure, în eventualitatea organizării de drumeții.
Scopul acestui centru este de a oferi tinerilor și copiilor un climat corespunzător în vederea desfășurării de activități nonformale care să permită o perpetuare a educației spirituale.