„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Un secol de la vizita Familiei Regale a României în Apuseni, aniversat la Abrud
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent luni, 27 mai, în orașul Abrud, unde a participat la manifestarea „Apusenii și Moții la Centenar Regal”, eveniment organizat cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la vizita Familiei Regale a României în Munții Apuseni.
Manifestarea „Apusenii și moții la Centenar Regal” a fost organizată de Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Detunata – 5 Moți – Avram Iancu” și Centrul pentru Politici Locale, eveniment dedicat centenarului vizitei din 1919 a Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria în Munții Apuseni. Cu prilejul acestui eveniment, luni, 27 mai, au fost aduse la Abrud osemintele domnitorului Mihai Viteazul și sabia Dreptcredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, precum și o icoană a Maicii Domnului de la Meteora (Grecia).
În cadrul manifestării, ierarhul a rostit o alocuțiune în care a evocat personalitatea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, evocând și momentul vizitei din urmă cu un secol a membrilor Familiei Regale în Apuseni.
„A trecut un secol de când paşii Regelui Ferdinand şi ai Reginei Maria au călcat pe străvechile plaiuri româneşti ale Munţilor Apuseni (…) Regii României Mari au vizitat localităţile: Câmpeni, unde se prind în hora poporului, Vidra de Jos, unde poposesc în casa lui Avram Iancu, şi Abrud, «un frumos orăşel pitoresc», cum îl descrie Regina. Apoi, au ajuns la Roşia, văzând acolo şteampurile, locul unde se scoate aurul din munţi, se spală şi se colectează. În această «gură de rai», ei au primit o foarte frumoasă piesă de aur. Impresionat de peisajele splendide şi de oamenii buni, Regele a rostit memorabilele cuvinte: «Pentru Mine şi Regină a fost o mare bucurie de a străbate ţinuturile acestea muntoase, locuite de neamul moţilor, care constituie un sâmbure deosebit în neamul nostru, prin tăria caracterului lui, căci de aici au pornit toate mişcările pentru înfăptuirea visului de acum». Este vorba despre realizarea idealului de unitate naţională”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu.
„Pe lângă arta culinară, ceea ce-i impresiona pe suverani erau şi cusăturile naţionale, costumele populare, cântatul din tulnice, dansul românesc şi nunta ţărănească. Toate acestea reflectau virtuţile locuitorilor din Apuseni: hărnicia, ospitalitatea, optimismul, curajul şi fermitatea”, a mai menționat ierarhul.
„La această comemorare este bine să ne reamintim de vechiul dicton «Nihil sine Deo» sub care se desfăşura viaţa cetăţenilor din Regatul României. Suveranii noştri au avut credinţă în Dumnezeu şi iubire de Ţară. Fără aceste două valori – Dumnezeu şi Patria – nu sunt şanse reale de redresare morală şi progres economic. Bătrânul Porfirie din Attica (†1991) spunea: «Viaţa fără Hristos nu este viaţă. Dacă nu-L vezi pe Hristos în toate faptele şi gândurile tale, tu trăieşti fără Hristos». Capătul unei astfel de vieţi – zic eu – este neantul şi haosul. De la Regele Ferdinand şi Regina Maria învăţăm că, pentru edificarea materială şi spirituală a ţării noastre, se impune să dăm dovadă de credinţă în Dumnezeu, de iubire faţă de neam şi de muncă creatoare. Dacă vrem belşug şi o reaşezare a lucrurilor, nu trebuie neglijată schimbarea în bine a oamenilor, pentru că e prea multă răutate în societatea actuală. Iar pentru a ieşi din ceaţa în care ne aflăm, noi, românii, trebuie să fim fideli Legii strămoşeşti, iar conducătorii noştri politici trebuie să aibă un caracter nobil, încât fiecare dintre ei să poată mărturisi dimpreună cu «craiul munților» Avram Iancu: «Unicul dor al vieţii mele este să-mi văd naţiunea fericită»”, a încheiat Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, în cadrul Conferinţei „Apusenii și moții la centenar regal”, în Amfiteatrul Școlii de aplicație din Abrud, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la vizita Regelui Ferdinand și a Reginei Maria în Munţii Apuseni, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Manifestările au continuat la Abrud, Câmpeni și în alte localități din împrejurimi, iar cu acest prilej membrii Familiei Regale, Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române, și Alteța Sa Regală principele Radu, au refăcut drumul parcurs în urmă cu 100 de ani de către Regele Ferdinand I și Regina Maria în Țara Moților. Cu această ocazie, Alteța Sa Regală și Majestatea Sa au luat parte la manifestări dedicate centenarului și au vizitat mai multe obiective din zonă.