Vechi mărturii ale credinței ortodoxe în satul brașovean Cața

Aflată la marginea județului Brașov, într-o zonă încărcată de istorie, unde au viețuit împreună timp de veacuri mai multe etnii, localitatea Cața impresionează pe cei care ajung aici prin monumentele istorice și peisajele din împrejur. Biserica ortodoxă din sat, monument istoric din anul 1816, aduce mărturie până astăzi despre românii care au viețuit aici din timpuri străvechi.

Satul Cața este situat între Brașov și Si­ghișoara, pe lunca strâmtă de pe Valea Homorodului Mare, într-un loc pitoresc și binecuvântat de Dumnezeu cu o frumusețe aparte. În această parte a Transilvaniei găsim dealuri cu pajiști întinse, păduri de foioase, cu diferite specii de animale și păsări sălbatice. Nu este de mirare că această zonă a Ardealului a fost de timpuriu locuită de oameni care au căutat aici să întemeieze co­munități. Este și cazul satului Cața, reședința comunei cu același nume. Din lucrarea „Repertoriul bibliografic al loca­lităților și monumentelor medievale din Transilvania”, a istoricului Nicolae Stoicescu, aflăm că localitatea a fost cunoscută în timp cu denumirile „Katzendorfe”, „Kazenderf”, „Katsndref”, „Katzendorf”. Din monografia Parohiei Ortodoxe Cața aflăm că actualul nume al satului ar deriva de la cuvântul german „Katzendorf” care înseamnă „satul pisicilor”. Din aceeași sursă aflăm că există teoria conform căreia pe vremuri prin părţile locului erau multe pisici sălbatice, iar locuitorii erau obligaţi să dea o cotă de piei de pisică Curţii imperiale din Viena. O altă ipoteză despre numele satului brașovean Caţa ar fi cea conform căreia denumirea provine de la „Kattendorf”, adică „satul colibelor”.

Această denumire veche se află pe o ștampilă veche a Parohiei Evanghelice din sat, ceea ce ar duce cu gândul la primele origini ale satului. Se spune că localitatea ar fi fost întemeiată de primii sași veniți în acest părți ale Transilvaniei din zona Saxoniei și Luxemburgului. Satul întemeiat de ei inițial ar fi fost unul primitiv, format din colibe și de aici a venit și denumirea de „satul colibelor”.

Datele istorice arată că românii s-au așezat în satul Cața după ce sașii au întemeiat localitatea. Venirea românilor la Cața este explicată istoric prin evoluția economică bună a satului săsesc, lucru care a dus la nevoia creșterii forței de muncă. Ajutorul românilor a fost mai mult decât bine-venit pentru comunitatea săsească. În timp satul s-a dezvoltat, iar comunitățile de aici au crescut și au simțit nevoia de a ridica locașuri de cult.

Locașul de cult al românilor

Prima biserică a românilor a fost construită pe locul viran dintre numerele caselor 162-163 şi a fost în proprietatea lui Pascu Ştefan moştenită de la părinţii săi, conform monografiei parohiale. Locul este lăsat viran, neocupat cu nimic, între două case, pentru că mama lui i-a lăsat cu limbă de moarte fiului său Pascu ca pe acel loc să nu îndrăznească a zidi ceva. Astfel locul sfintei bisericuţe a rămas şi va rămâne neocupat şi pe viitor.

Dintr-o conscriere se constată că sub domnia împăratului austro-ungar Iosif al II-lea (1780-1790) erau în Comuna Caţa 48 de „gazde” (familii). Astfel, românii din Caţa, încă de pe la anul 1700 au ajuns la un număr suficient de mare încât să ridice un locaş de cult, iar până la acea vreme a fost sub administraţia unei parohii vecine, timp de cel puţin 100 de ani. Lucrul acesta demonstrează că românii din Caţa au existat în acest sat cel puţin de pe la anul 1300.

Biserica actuală ortodoxă din Cața s-a ridicat în anul 1816 și are hramul Sfintei Treimi. Biserica s-a zidit atunci fără turn din cauza greutăţilor materiale, greutăţi care au fost mărite şi prin izbucnirea foametei din acel an. Turnul s-a adăugat după 21 de ani, în 1837, sub păstorirea parohului-protopop David Popescu. Anul zidirii turnului este scris pe turn, deasupra uşii de la intrare, ceva mai sus, deasupra crucii din zid împletită cu viţă de vie. Se spune că această biserică ar fi fost odinioară pictată în întregime şi chiar pe dinafară în anumite locuri. Cu timpul pictura de dinăuntru s-a afumat, iar pe dinafară s-a deteriorat fără a se mai reface, ori din cauza lipsei de mijloace, ori din cauza neglijenţei. Cupola altarului şi altarul au o pictură din anul 1845, fiind bine pictată sub păstorirea parohului - protopop Stan Iosif, de către pictorul Sava Budai de la Făgăraş.

În ultimii ani, locașul de cult a fost restaurat și înfrumusețat. Sub păstorirea preotului Gheorghe-Constantin Varga, paroh la Cața din 2006, credincioșii au reușit, împreună cu autoritățile locale și județene, să readucă locașului de cult frumusețea de odinioară.

„Am înfrumusețat această biserică monument istoric în așa fel încât să fie iubită de cre­dincioșii noștri. Este o cons­trucție mai veche de 200 de ani și a devenit cu mari eforturi un loc de rugăciune și de credință de maximă importanță pentru viața spirituală a românilor ortodocși din acest sat. Ne aflăm la periferia județului Brașov, la granița cu secuimea, într-o zonă multietnică și multiculturală. Cu ajutorul bunilor noștri cre­dincioși, cu sprijinul concret al autorităților centrale, județene și locale, în cei 12 ani au avut loc lucrări de restaurare la acest monument istoric. A fost nevoie să obținem mai întâi de aprobări de la Ministerul Culturii și Cultelor, monumentul fiind de categorie A. Am făcut lucrări exterioare și interioare de restaurare, am reușit să restaurăm pictura interioară păstrată în timp. După 12 ani am finalizat aceste lucrări și dăm slavă lui Dumnezeu pentru aceste momente”, ne-a spus părintele Varga.

Locașul de cult a fost sfințit pe 20 mai 2018 de Înaltprea­sfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, iar preotul paroh a fost hirotesit iconom stavrofor, ca semn de prețuire pentru întreaga activitate preoțească.

Societatea „Frăția Cața”

Din monografia parohială aflăm date despre Societatea „Frăția Cața”. O mână de oameni din comuna Cața, județul Târnava Mare (în prezent județul Brașov), pribegiți în Capitala regatului român, din cauza neprielnicelor împrejurări economice și politice de acasă, s-au hotărât în anul 1895 să înființeze o modestă tovărășie, prin intermediul căreia să-și vină unul altuia în ajutor la nevoie, pentru scăparea terenurilor din satul natal de cotropirea străină. Prin această nouă societate, ei urmăreau totodată și un scop naționalist, căci aveau în vedere atât ajutorarea con­cetățenilor rămași acasă, ca să-și apere și să-și păstreze pământurile lor din moși stră­moși, cât și dezvoltarea școlii româ­nești și ridicarea prin cultură a tinerilor din Cața.

În luna martie, anul 1895, fiii satului Cața au pus bazele „Societății Frăția” a Românilor din Cața (Transilvania) domi­ciliați în București, al cărei titlu amintește sentimentele frățești și amicale, ca și locul de origine al celor întovărășiți. Timp de un sfert de veac acești vrednici români și-au pus în lucrare gândul lor și au muncit cu drag pentru realizarea scopurilor propuse.

După mai bine de 100 de ani de la înfiinţarea ei de către fiul satului Mircea Ignatie, Societatea „Frăția” Cața a fost reîn­ființată în timpul păstoririi actualului preot paroh.

„Am dorit să scoatem în evidență o muncă utilă și să dovedim, în același timp, cum oamenii cu venituri mici și cu mijloace restrânse, dar cu motivație și perseverență, au reușit să-și atingă obiectivele”, ne-a spus părintele Gheorghe-Constantin Varga.

Anual sunt organizate întâlniri ale fiilor satului în cadrul Societăţii „Frăţia”. De asemenea, Parohia Cața este implicată și în organizarea sărbătorilor tradiționale de Crăciun şi de Paşti la Căminul Cultural din localitate.

Printre activitățile culturale din parohie se numără și editarea revistei parohiale „Veniţi de luaţi Bucurie”, care apare trimestrial şi este disponibilă și în varianta electronică pe site-ul parohiei. Revista s-a trimis gratuit tuturor enoriașilor parohiei, precum şi fiilor satului.

Proiect pentru tineri

În prezent, comunitatea ortodoxă din Cața numără peste 170 de familii. Pe lângă programul liturgic și duhovnicesc, Parohia Cața vine în întâmpinarea nevoilor sociale din comunitate. Amintim aici Proiectul social „Prin muncă şi educaţie, la o viaţă mai bună”, proiect în care este implicată și Parohia Cața. Este un proiect de tip after-school pentru copiii claselor IV-VIII și vine în sprijinul elevilor din comunitate.

Preoți vrednici în Cața

În comunitatea românilor din Cața au păstorit o serie de preoți vrednici, cu realizări misionare și administrative deosebite. Monografia parohială îi amintește pe cei consemnați în documente și rămași în istoricul comunității ca personalități de seamă.

Despre preotul Petru Matei nu se ştie unde s-a născut şi de unde a venit. A slujit în biserica veche care a fost pe locul acum viran dintre numerele de casă 162-163.

Preotul Aron Popescu sau Popovici a slujit în perioada 1812-1830. Sub păstorirea acestuia s-a zidit biserica actuală la 1816. Este înmormântat în faţa altarului actualei biserici, în dreptul ferestrei de la răsărit.

Preotul David Popescu a păstorit de la 1831 la 1840. Este fiul preotului Aron Popescu. În timpul acestui preot, Parohia Caţa a devenit sediu protopopesc şi aceasta datorită erudiţiei acestui slujitor al Domnului. O boală incurabilă l-a răpus după o scurtă activitate de 10 ani. Pr. David Popescu a fost înmormântat în grădina bisericii.

Preotul Stan Ştefan Iosif a păstorit în perioada 1840-1854. A fost de origine din satul Drăuşeni şi a fost înrudit cu pictorul Ştefan Octavian Iosif. Bătrânii au spus că acest preot a luat parte la Revoluţia din 1848. Probabil că acest lucru va fi confirmat cu documente istorice, înscriind astfel încă un nume de preot între revoluţionarii de la 1848. Sub păstorirea lui, în anul 1845, s-a pictat altarul, de către „Zugravul” cum îşi zicea el însuşi Sava Budai de la Făgăraş.

Preotul Dumitrie Mardare, administrator parohial şi învăţător, a păstorit în perioada 1854-1858. Începând cu acest preot, Parohia Caţa a încetat de a mai fi sediu protopopesc. Preotul Ioan Mircea a păstorit în perioada 1858-1904. A fost un bun gospodar. În timpul păstoririi lui s-au clădit actualele case parohiale, dându-se în folosinţă în anul 1862, dar şi bunurile bisericii s-au înmulţit considerabil. A fost înmormântat la anul 1858 alături de socrul său David Popescu în grădina bisericii.

Preotul Patriciu Pintea a păstorit în perioada 1905-1944. A luat parte la toate activităţile din parohie. În timpul păstoririi sale s-au reparat substanţial casele parohiale, s-au clădit dependinţe şi a luat parte activă la construirea şcolii confesionale, o clădire monumentală pentru vremea aceea. Pentru vrednicia sa, în anul 1913 i s-a dat dreptul de a purta brâul roşu. Pentru atitudinea sa patriotică, în anii 1916-1918 a fost internat de către autorităţile austro-ungare în lagărul de la Şopron – Austria. Preotul Pintea Patriciu a luat parte la Marea Adunare a Unirii de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918 – într-o legislatură a fost şi senator.

Preotul Romul Ciocan a păstorit în perioada 1944-1953. Preotul Ciocan a fost şi administratorul Protopopiatului Rupea cu sediu în Parohia Caţa, între anii 1949 și 1953, din lipsa protopopului Alexandru Brotea.

Preotul Valer Cojocaru a păstorit în perioada 1953-1982. Sub păstorirea acestuia biserica a reuşit să depăşească perioada dificilă prin care a trecut, a obţinut pământul care acum este folosit ca cimitir al bisericii, împrejmuindu-l cu gard. A întreprins diferite acţiuni pentru reparaţia bisericii şi a casei parohiale.

Preotul Nicolae Palmeş a slujit în perioada 1982-1991. A ieşit în evidenţă printr-o amplă activitate gospodărească. În timpul păstoririi sale s-au construit anexele aferente casei parohiale.

Preotul Octavian Imbru a păstorit în perioada 1991-2000. S-a remarcat prin activitatea juridică pe care a întreprins-o în parohie, obţinând şi cele cinci hectare de pământ care sunt astăzi în proprietatea bisericii. Preotul Sebastian Pedestru a păstorit în perioada 2000-2005. S-a implicat în restaurarea casei parohiale.